Celor şase volume monumentale le-a anexat un imens material, reprezentând note şi variante, adnotări.
Pentru editarea operei poetice eminesciene a primit, în 1954, Premiul de Stat.
„Aproape uitat astăzi ca poet şi critic literar, Perpessicius continuă a se bucura de prestigiul celui mai important editor al lui Eminescu.
Încheiată după moartea sa, de către alţii, monumentala ediţie de Opere începută în anii ’30 ai secolului trecut i se atribuie în întregime, ca omagiu, dar şi ca o recunoaştere a meritului celui care i-a trasat liniile principale”, arată criticul literar Nicolae Manolescu în „Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură”.
Perpessicius s-a ocupat, de asemenea, şi de ediţia definitivă a operelor lui Mateiu I. Caragiale (Opere, 1936).
Perpessicius (pseudonim al lui Dumitru Panaitescu), critic şi istoric literar, poet, s-a născut la 21 octombrie 1891, la Brăila.
După absolvirea şcolii primare, în 1902, a devenit elev al Liceului Nicolae Bălcescu din Brăila, susţinând examenul de bacalaureat în 1910.
Tot în 1910 s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti, secţia filologie modernă, luându-şi licenţa în 1914.
După intrarea României în Primul Război Mondial, în 1916, a luptat pe frontul dobrogean şi a fost rănit în acelaşi an, rămânând invalid de mâna dreaptă.
De acum înainte Perpessicius avea să scrie cu mâna stângă.
A fost funcţionar la Biblioteca Academiei Române (1915-1919), apoi profesor de limba română la licee din Oradea, Arad, Târgu Mureş, Brăila şi Bucureşti.
În Bucureşti a fost profesor la Liceul Matei Basarab între anii 1929-1951. A fost, de asemenea, şef de secţie la Institutul de Istorie Literară şi Folclor (1951-1954), director general al Bibliotecii Academiei Române (1957), director-fondator al revistei Manuscriptum (1970), precum şi director al Muzeului Literaturii Române (1957-1971).
Debutează publicistic în anii de facultate, sub pseudonimul Victor Pribeagu, cu schiţa „Omida. Din lumea celor care se târăsc”, în revista brăileană „Flori de camp”, la 20 iulie 1911.
A publicat, de asemenea, versuri în „Cronica” (26 decembrie 1915), unde a folosit pentru prima dată pseudonimul Perpessicius.
A desfăşurat o bogată activitate gazetărească, colaborând şi lucrând în redacţiile multor publicaţii ale vremii.
A deţinut, totodată, cronica literară la Radio Bucureşti, în perioada 1934-1938.
Ca poet debutează în 1913, sub pseudonimul D. Pandara, cu poezia „Miriapodul”, în revista „Versuri şi proză”.
„În critică Perpessicius nu a fost partizanul unei singure şcoli literare. A îmbrăţişat toate direcţiile şi toate formulele artistice, din convingerea că un critic literar nu trebuie să aibă prejudecăţi sau preferinţe. (…)
Criticul manifestă, în consecinţă, o egală curiozitate faţă de o operă naturalistă sau faţă de alta simbolistă, primeşte cu o emoţie totdeauna de sărbătoare lucrarea unui scriitor cunoscut şi scrierea unui debutant.
Le analizează cu minuţie, le introduce într-un cadru larg de referinţe literare, le apropie de opere ilustre, studiază atent etiologia îndepărtată a motivului artistic, făcând adesea lungi şi voluptoase incursiuni în literatura universal”, se arată în „Dicţionarul scriitorilor români” (coordonatori Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu; Editura Albatros, Bucureşti, 2001).
A editat, în colaborare cu Ion Pillat, „Antologia poeţilor de azi” (I-II, 1925, 1928), iar în 1938 a editat antologia „De la Chateaubriand la Mallarmé. Pagini de critică franceză literară”.
A devenit membru corespondent, la 19 mai 1945, apoi, la 2 iulie 1955, membru titular al Academiei Române.
A murit la 29 martie 1971, la Bucureşti.
Sursa: Agerpres
