Şi-a executat pedeapsa în penitenciarele Galaţi şi Gherla. A fost eliberat prin graţiere la 18 aprilie 1964.
Născut la 15 martie 1928 în Răstoaca, Ilie Chițu a trecut la Domnul în 1998.
„Eu am fost arestat pi 7 februarie ʼ58, la o lună di zâle aproape di la revoltă. După arestare m-a dus la Galaţi.
Acolo m-a băgat cu un băiat care fusese arestat prima dată, îl chema Gică Șerban.
În prima zî, seara, târziu, mă scoate la anchetă, cu ochelarii pi ochi. Șî cobor, șî cobor, mă trec ei peste pragurile alea…
Da’ nu știai unʼ te duce. Când zâcea „coboară”, coborai 10 minute, dup-aia urcai cinci.
Erai tulburat pân’ ajungeai acolo.
La anchetă mă ia maioru’ Perlea: „Unde ai fost pi 12 ianuarie?” „Domʼle maior, zâc, am fost la Putna”. „Păi, șî ce-ai cătat la Putna?” Zâc: „Am auzit că să comasează terenu’”.
„Da. Șî ce-ați făcut pânʼ la urmă?” „Ei, ce să facem? Eu am plecat acasă di la Putna”.
„Cum să pleci acasă, bă? Doar tu ai fost la Sfatul Popular”.
„N-am fost, domʼle. N-am fost… n-am fost… n-am fost…”.
Dă-i!, dă-i!, dă-i!, dă-i!, buciumală!
…Şî ne întreabă: când am fost?, c-am fost?, că n-am fost?… Pân’ la urmă, zâc:
„Domʼle maior, uite ce-i, hai să fim sinceri: dumneata stai seara cu femeia șî cu copiii la masă – dacă aveți copii, dacă nu, ne-nchipuim c-aveți – ş-auzi la ora aia că bate cineva la ușă.
Nu-i deschizi ușa să-i dai drumu’?
Șî când îi dai drumu’, intră peste matale 10-15 inși șî începe să te ia la bătaie. Dumneata stai cu mâinile în buzunar?”.
Domʼle, când s-a repezit șî mi-a dat un pumn aicea, mi-a rupt clavicula asta di la mână.
Așa di rău s-a-nfuriat omul ăla!
„Asta ți-e vorba?” „Am dat șî eu doi pumni, dom’le.” „În cine?” „În Sandu Alexandru”.
Am dat în mai mulți, șî lu’ ăla, șî lu’ ăla, da’ nu era să-i spun lui!
„Domʼle, să-mi spui cine mai era lângă tine! Să-mi spui cine mai era lângă tine!”.
„Domʼle, eram turbat, așa, nu știam ce fac. Eram turbat di cap așa, domʼle maior. Aș fi mâncat șî pământ!”.
Am primit 20 di ani muncă silnică şî 8 ani interdicție.
Acuma, procesu’ s-a terminat. Să vedeți ce urmează în timpu’ detenției!
La f’o săptămână-două după ce ne-a condamnat, am vărsat sânge. Eram tot la Galaţi. Atuncea eram toți ai noștri, într-o cameră, la 91, șî mai erau unii la 96 sau așa ceva. Șî unu’, Turbatu Vasile, a crezut că sunt bolnav di plămâni, şî bătea cu bocancu’ în uşă:
„Scoate-l, domʼle, că ăsta-i TBC-ist șî ne umple pi toți di tuberculoză”. M-a scos, domʼle. M-a dus la camera 61, la parter. Acolo, m-a băgat într-o celulă singur, cu o saltea, parcă avea pământ în ea, așa di reci erau paiele.
Mai aveam acolo o tinetă di murdărie di vreo 10 deca, care era așa di veche că avea scoarța cred că di două degete…
Am stat f’o şasă luni la Galați.
Dup-aia, în toamnă, ne-a dus la Gherla. Acolo ne-a băgat 33 di inși într-o celulă mică, la parter, camera 1 sau 2 parcă era. Așa deși eram, că dacă să culcau toți p-o parte, să-ntorceau toți odată pi partea ailaltă.
Tot la Gherla, ne făceam ace dân sârmă d-asta di balot, care ieșea pi la saltele. Îl turteai c-un fier așa, șî cu o bucățică di geam îi dădeai gaură. Lucrai la el două săptămâni. Azi o oră, mâine-o oră…
Îl țineai la bocanc, aicea, la urechea bocancului, că, dacă te găsea cu el, primeai izolare.
Ne mai dădeau ei ace, când șî când, șî ață, da’ ne dădeau două fire di ață șî un ac la 10 inși. Șî lăsau acu’ un sfert di oră, numai să-și bată joc di oameni, așa.
Da’ noi ne aprovizionam noi.
Aţă di unde făceam?
Saltelele era dân doc, şî scurtam dân ele, di jur împrejur şî le închideam la loc.
Dân aţa aia di la saltele, făceam un șnur şî ni-l băgam la izmene sau la chiloți, şî când aveai nevoie nițel di ață, numai luai di un capăt șî scoteai ața imediat.
Mai puneai un nasture – că țâne cald un nasture când îl ai închis – sau reparai o izmană. Credeţi-mă că am făcut şapte ani di închisoare cu o pereche di ciorapi.
Îi făcusem până aici, la genunchi, di lungi. Îi îmbrăcam șî umblam cu ei.. Aicea aveau nasturi, îi descheiam, ca la cizme. Îmi făcusem un brâu, d-aicea era şî pân-aici. Deci, di la burtă era di două palme.
Fragment din interviul cu Ilie Chițu, realizat de Daniel Popa și Dorin Dobrincu, 1997, Arhiva de Istorie Orală a Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului
