La Răstoaca funcționa o secție a Gospodăriei Agricole de Stat Vulturu-Suraia, GAS Vulturu-Răstoaca ce luase naștere prin exproprierea a trei moșieri.
La sfârșitul anului 1957, la Răstoaca funcționa Gospodăria Agricolă Colectivă „Viața Nouă”, cu 300 de familii.
Oamenii din Răstoaca au hotărât să se organizeze pe 12 ianuarie 1958, când era plănuită vizita comisiei de tehnicieni, pentru a împiedica acțiunea de comasare a terenurilor.
Mulțimea începe să strige că nu vrea colectiv.
Țăranii pătrund în clădirea Sfatului Popular și ard cererile de înscriere în GAC.
O parte din inginerii care se aflau în clădire sunt scoși afară și bătuți de mulțime.
Până seara, Securitatea a încercuit satul cu mașini și cu armament dispus din 50 în 50 de metri.
Au urmat arestări.
La scurt timp după retragerea trupelor de Securitate, a mers în Răstoaca însuși Nicolae Ceaușescu, la acea vreme șef al Direcției Superioare Politice a Armatei și adjunct al Ministrului Forțelor Armate.
Enervat de mulțimea furioasă care cerea să nu fie obligată să intre în colectiv, Ceaușescu lovește cu pumnul în masa ce îi servea drept pupitru, spărgând geamul de pe aceasta, apoi, în scurt timp, părăsește comuna.
Au fost arestate în zilele ce au urmat aproximativ 100 de persoane, 40 au fost trimise în judecată și au primit condamnări cuprinse între 8 ani închisoare corecțională pentru „uneltire contra ordinii sociale’’ și 20 de ani muncă silnică pentru delictul de „acte de teroare’’.
Închisori speciale pentru țărani
Pentru țărani, regimul avea un tratament aparte, aplicat în închisori și lagăre speciale.
Pentru a-i feri de diverse influențe politice, țăranilor le erau rezervate închisori speciale, cum a fost Gherla.
În general, țăranul nu era ancorat în doctrine politice, într-o cultură elevată care să îl ajute să reziste presiunilor psihice, astfel încât reeducarea în cazul lui era un proces mai ușor de realizat și nu necesita tratamente complicate ca cele aplicate intelectualilor din închisorile Pitești sau Aiud.
Pentru ca țăranul să fie „convins’’ nu a fost nevoie decât de frică și de înfometare.
Foamea a fost unul din principalele motive de suferință din închisoare.
Mulți țărani au povestit că le era foame în permanență:
