Un „război american”
La rânbdul său New Yorkerul a menționat că Ucraina a devenit acum un „război american”. Un exemplu clasic de război proxy cu rezultate incerte, dar foarte periculoase.
Există semne tangibile ale modului în care inerția americană s-a schimbat profund în decurs de câteva luni. Înainte de atac, SUA adoptaseră o abordare destul de prudentă. Între sfârșitul anului 2021 și primele săptămâni din 2022, în timp ce Moscova a masat cel puțin 150.000 de oameni de-a lungul granițelor cu Ucraina, Washingtonul s-a limitat la desecretizarea rapoartelor de informații despre riscul de război, dar nu a creat niciodată în mod deschis condițiile pentru un răspuns la o eventuală agresiune a lui Putin.
La două zile după începerea a ceea ce rușii numesc „operațiunea militară specială”, secretarul de stat Antony Blinken s-a limitat la a sublinia modul în care America va oferi ajutor poporului ucrainean. Prima reacție a Casei Albe a fost și ea limitată, cu sancțiuni chirurgicale împotriva băncilor, oligarhilor și companiilor legate de guvernul de la Moscova. Timp de săptămâni, Biden, și aproape întregul Congres, au spus că linia roșie peste care nu trebuie să treacă niciodată ar fi zona de interzicere a zborului , solicitată cu insistență de președintele ucrainean Volodimir Zelenski în primele săptămâni de conflict. Nu numai. La puțin mai puțin de două săptămâni de la începutul războiului, președintele american explica foarte clar că o„confruntare directă dintre NATO și Rusia nu ar fi fost altceva decât al treilea război mondial, un eveniment de prevenit cu orice preț”. Recitite astăzi aceste cuvinte par să fi fost rostite, într-o altă epocă sau chiar de către o altă persoană.
Schimbarea de curs a politicii americane
Puțin mai puțin de două luni mai târziu aceiași protagoniști ai administrației Biden au ieșit cu declarații profund schimbate. New Yorkerul a vorbit despre agresiune, cu scopul care a alunecat încet de la a ajuta Kievul să reziste invaziei la cel direct de „slăbire” Rusiei. Joe Biden e a mers în Polonia pe 25 martie și a spus ferm că „Putin nu poate rămâne la putere”. La fața locului, oficialii de la Casa Albă au retractat subliniind că nimeni nu se gândea la schimbarea regimului. Totuși, ceea ce a urmat pare să meargă într-o direcție ușor diferită.
De-a lungul săptămânilor, Statele Unite au îndreptat un flux de bani atât de mare spre Ucraina încât s-a apropiat de același buget ca și apărarea rusă. La sfârșitul lunii aprilie, Casa Albă a cerut ca peste 33 de miliarde de dolari, dintre care douăzeci pentru ajutor militar, să fie alocate Ucrainei. Congresul a răspuns aducând bugetul la 40. Un pic prea mult pentru un simplu ajutor defensiv. De-a lungul timpului, fluxul de arme a început să curgă și mulți au subliniat riscurile tot mai mari ale operațiunii. Pe 26 aprilie, Politica Externă notează, Secretarul Apărării Lloyd Austin, după întâlnirea cu președintele ucrainean Zelenski, a explicat că scopul Washingtonului este limitarea puterii Rusiei pe termen lung, astfel încât să nu fie posibilă replicarea modelului de agresiune: „Vrem o Rusie slăbită, incapabilă să efectueze genul de atac pe care l-a lansat împotriva Ucrainei”.
New York Times a subliniat modul în care dosarele serviciilor secrete americanear fi ajutat Kievul să lovească cu precizie generalii ruși pe teren, dar mai ales să scufunde crucișătorul Moscova.
Sean Monaghan, analist pentru Europa la think tank-ul Center for Strategic and International Studies, a explicat pentru Foreign Policy cum „În ochii Kremlinului, Occidentul este gata să cucerească Rusia”,.
Motivele schimbării ritmului
Motivele acestei schimbăpri a abordării americane sunt o reflectare a ceea ce s-a întâmplat pe teren. Rusia și-a declanșat atacul pe prea multe fronturi. În primele etape, se părea că Kievul va cădea în mâinile Moscovei în mai puțin de o săptămână, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Nu numai că Zelenski a reușit să rămână la putere, dar structurile guvernului și autorității ucrainene au rezistat.
La începutul lunii aprilie, forțele ruse au fost forțate să se retragă din toate teatrele de operațiuni nordice pentru a-și concentra eforturile asupra ofensivei din regiuea Donbas și a menține coridorului care o leagă de Crimeea. Acest lucru a convins Washingtonul, și NATO în general, că Kievul este mai puternic decât se aștepta și că înarmarea lui va angaja Moscova într-un război obositor și epuizant. O modalitate bună pentru Washington de a slăbi Rusia.
Celălalt motiv al mobilizării, de fapt, se regăsește în teama că Kremlinul ar putea declanșa și alte conflicte (Transnistria) care să ajute operațiunile rusești într-o eventuală ofensivă asupra Odessei .
În același timp, negocierile pentru încetarea focului sunt și ele blocate. La începutul conflictului, delegațiile de la Kiev și Moscova au încercat de mai multe ori să găsească un teren comun. Astăzi calea diplomatică rămâne cea pe care niciunul dintre concurenți nu vrea să o apuce. Moscova are nevoie de succese strategice, Kievul nu este dispus să renunțe după ce a reușit să reziste primului val rusesc. Și în toate acestea, SUA pare să fi abordat fiecare încercare diplomatică condusă de ideea că Moscova nu vrea să negocieze.
Aceasta aduce reflectarea asupra unui ultim punct complex: cel asupra ordinii globale . Acesta nu este un concept abstract, ci o înclinație pe care puterile occidentale, cu Statele Unite în frunte, doresc să o impună cu orice preț. Poziția a fost bine exprimată de generalul Mark Milley, Șeful Statului Major Comun al SUA: „Dacă nu există niciun răspuns la această agresiune, dacă Rusia scapă fără costuri, atunci așa-zisa ordine internațională este și ea afectată”. Pentru Milley, așadar, acțiunea SUA și a NATO trebuie să restabilească ordinea globală (înțeleasă ca ordine euro-atlantică) pentru că „dacă acest lucru nu se întâmplă, riscul este să intrăm într-o eră de instabilitate serioasă”. Astăzi puterile capabile să pună „ordine” sunt foarte puține. Rusia a arătat limite puternice, China nu este încă pregătită, iar o Europa veșnic divizată pare incapabilă de o singură voce. Doar SUA pot fi purtători de ordine, iar Ucraina poate deveni terenul perfect pentru a demonstra că dezastrul afgan a fost un simplu.
Riscurile sunt uriașe
Abordarea SUA, subliniază din ce în ce mai mulți experți, devine din ce în ce mai riscantă. Dacă este adevărat că amenințările nucleare venite de la Kremlin trebuie cântărite fără alarmism, riscul unei lărgiri a conflictului nu poate fi ascuns. Intrarea Suediei și Finlandei în NATO, sunt semnale de alarmă care nu trebuie subestimate.
George Beebe, un fost analist CIA, a încercat să vadă la ce viitor se poate aștepta lumea, iar imaginea rezultată nu este optimistă. Presiunile împotriva Kremlinului, chiar dacă se limitează numai la izolarea globală, pot crea condițiile pentru un impas precar al echilibrului global, paradoxal mai imprevizibil decât cel experimentat în timpul Războiului Rece. Un teren necunoscut cu reguli de angajament puține și pline de fum, o bombă cu ceas care poate distruge Europa.
Un diplomat european audiat de Foreign Policy a explicat bine riscul pe care îl are UE dacă se zdrobește excesiv de pozițiile șoimilor atlantici: „Un lucru este să încerci să-l slăbești pe Putin, alta este să spui deschis că acesta este scopul. Trebuie să ne asigurăm că liderul rus acceptă o soluție politică”. Nu întâmplător, președintele francez Emmanuel Macron a fost primul care a tras un semnal de alarmă în fața unei încercări de a umili Moscova. Riscul este acela de a nu oferi Kremlinului o cale de ieșire .
În ultimele săptămâni nu au lipsit privirile, cum ar fi dialogul la distanță dintre Austin și ministrul rus al Apărării, Shoigu. Dar temerile de un conflict pe termen lung rămân. Iar primele semne ale acestui tărâm necunoscut nu vor întârzia să apară, scrie Il Giornale.
