“Amorul e vorbă veche, iar neurologia e știință nouă. Se poate ca neurologia să nu e conducă la amor, se mai poate ca amorul să te ducă la neurolog.
Nu-ți urez acest din urmă caz. Dacă din întâmplare ai fi făcut parte din categoria acestui soi de clienți, te-ai fi vindecat de curiozitatea de a ști ce se întâmplă cu amorul când e privit prin prizma neurologului”, i-a spus Parhon, la el în cabinet, ziaristului C. Leoneanu.
Savantul avea o părere clară și despre Freud:
“Freudismul are incontestabil un fond de adevăr atunci când afirmă că sexualitatea joacă un rol important în manifestația psihică normală și patologică.
Atât el cât și discipolii săi, însă, exagerează când consideră psiho-sexualiatea ca factor esențial în mecanismul unor nevroze și psihoze.
E un răspuns succint fiincă doctrina lui Freud e prea amplă și ar comporta o analiză care cred că n-ar încăpea în cadrul unei simple discuții”.
Deși comunist cu state vechi, întrebat care este clasa cea mai lovită de marea criză economică pe care o traversa lumea, Parhon nu a spus că e clasa muncitoare:
“Bine înțeles clasa intelectualilor, a intelectualilor adevărați și țin să accentuez asupra acestui cuvânt, fiindcă avem și foarte mulți intelectuali de ocazie, de mulțimea și pretențiile cărora nu te mai poți învârti.
Privește de pildă la munca artistului, a literatului, a profesionistului de carieră și te vei convinge îndată că am dreptate.
Un zugrav e mai bine plătit decât un pictor și un lustruitor de ghete nu mai invidiază azi salariul unui magistrat”.
Îngrijorare
Apoi Parhon își arăta îngrijorarea despre starea învățământului românesc:
“Situația universitară așa cum este astăzi ne-a dus la acea pletoră de studenți care ne dă îngrijorare pentru ziua de mâine.
Unde mergem, cum va putea bugetul țării să satisfacă atâția viitori aspiranți la slujbe, care e nivelul cultural la care vom ajunge cu lipsa de pregătire pe care ne-o dovedesc în fiecare an examenele de bacalaureat?
Iată întrebările curente la care nimeni nu poate răspunde cu precizie. Iată problema socială a cărei deslegare e încă haotică în inima oricărui bun cetățean îngrijorat de viitorul țării sale”.
Starea țării
Despre starea țării la acea vreme, viitorul președinte al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române spunea:
“Generația tânără e alcătuită din elemente dezorientate care par că-și îndreaptă ochii mai mult asupra prezentului decât asupra viitorului.
Generația mai matură, abia ieșită din tranșee, împrăștie în jurul ei toată melancolia omului care a înfruntat moartea și acum o așteaptă cu resemnare.
Bătrânii cărora războiul le-a adăugat o experiență nouă simt că vorbesc unor oameni care sau nu-i ascultă, sau nu-i înțeleg.
Lacunele de ordin politic și mai ales economic au venit să se reverse peste această societate nouă ca o apă în clocote.
Ași putea numi societatea postbelică o societate de oameni speriați, fără un țel, fără un ideal și, ceea ce este mai rău, fără credință.
Pe un asemenea teren sterp e fatal ca pirul și pălămida să prindă ușor rădăcini și să o expue la toate consecințele lipsei de îngrijire”.
