Evenimentul Istoric > Articole online > România comunistă > Parchetul General confirmă în 2021 că Episcopul Grigorie Leu a fost ucis de Petru Groza în 1949
Articole online

Parchetul General confirmă în 2021 că Episcopul Grigorie Leu a fost ucis de Petru Groza în 1949

Raportul de expertiză medico-legală nr. 16932/c/24.02.2019, întocmit de Institutul de Medicină Legală Iași, a concluzionat că moartea Episcopului Grigorie Leu s-a datorat unei „intoxicații cu o substanță ce conține ioni de cupru”, „care nu puteau ajunge în organism decât prin ingestie”.

„În data de 28.07.2021 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare, a emis o Ordonanță care confirmă otrăvirea Episcopului Grigorie Leu de către reprezentanții regimului comunist”.

Comunicatul integral:

Episcopia Hușilor aduce la cunoștința opiniei publice rezultatele privind demersul, inițiat încă din anul 2018, de stabilire a circumstanțelor trecerii la cele veșnice a fostului Episcop de Huși, Grigorie Leu, mort în condiții suspecte, la data de 1 martie 1949.

Pentru punerea în valoare a personalității acestui episcop mărturisitor, precum și pentru a readuce în memoria generațiilor actuale jertfa mărturisitoare a ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române în timpul regimului comunist, pe nedrept minimalizată în anumite cercuri ale opiniei publice, Episcopia Hușilor a încheiat, în anul 2018, la inițiativa Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, un parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), pentru investigarea modului în care a trecut la cele veșnice Episcopul Grigorie, existând suspiciunea rezonabilă a otrăvirii sale de către reprezentanții regimului comunist.

În acest sens, IICCMER a inițiat un demers legal privind reconstituirea împrejurărilor care au dus la decesul ierarhului, în conlucrare cu Parchetul Militar, care a fost sesizat în privința acestui caz.

Astfel, prin Ordonanța din 21.09.2018 s-a dispus începerea urmăririi penale în această cauză, sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității, prevăzute de art. 439, alin. 1, lit. a din Codul penal.

În zilele de 25-26 septembrie 2018, a fost demarată, la sediul Episcopiei Hușilor, acțiunea de deshumare a rămășițelor pământești ale Episcopului Grigorie Leu,  prelevându-se probele necesare efectuării unei expertize medico-legale toxicologice.

Comisia a fost alcătuită din arheologi ai IICCMER, procurori ai Parchetului Militar și reprezentanți ai Serviciului Criminalistică, un rol deosebit revenind directorului executiv al IICCMER din acea perioadă, preotul Radu Preda, domnului general de brigadă magistrat Gheorghe Cosneanu, procuror militar, la acea vreme şef al secţiei Parchetelor Militare, și domnului arheolog Gheorghe Petrov, expert IICCMER.

Raportul de expertiză medico-legală nr. 16932/c/24.02.2019, întocmit de Institutul de Medicină Legală Iași, a concluzionat că moartea Episcopului Grigorie Leu s-a datorat unei „intoxicații cu o substanță ce conține ioni de cupru”, „care nu puteau ajunge în organism decât prin ingestie”.

În data de 28.07.2021 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare, a emis o Ordonanță care confirmă otrăvirea Episcopului Grigorie Leu de către reprezentanții regimului comunist.

Astfel, potrivit Ordonanței de clasare în dosarul penal nr. 24/P/2018, „expertiza toxicologică face dovada faptului că moartea Episcopului Grigorie Leu a fost consecința inhalării ionilor de cupru, care, prin caracteristicile chimice și prin cantitatea mare îngurgitată, a acționat ca o substanță otrăvitoare, suprimând viața înaltului prelat la scurt timp după întâlnirea avută de acesta cu Petru Groza, președintele Consiliului de Miniștri al proaspăt proclamatei Republici Populare Române, întâlnire după care acesta a acuzat imediat o stare de rău, iar simptomele sunt și ele unele specifice unei  intoxicații cu substanțe otrăvitoare, fiind întrunite elementele de tipicitate ale unei omucideri”.

Tot în Ordonanța amintită se precizează că, în urma analizei documentelor existente în dosarul de urmărire informativă aflat în arhiva CNSAS, se dovedește opoziția constantă a Episcopului Grigorie Leu față de regimul comunist, caracterizând drept „execuție” acțiunea soldată cu moartea acestuia.

Dat fiind faptul că în această speță au intervenit factori care împiedică exercitarea acțiunii penale, respectiv decesul suspectului sau al inculpatului, respectiv Petru Groza (decedat la 07.01.1958), a persoanelor din cadrul trupelor de securitate care și-au dat concursul în această acțiune, precum și timpul îndelungat scurs de la data faptelor, Ordonanța menționează imposibilitatea obiectivă de a mai putea stabili alți eventuali participanți la comiterea acestei omucideri, dispunându-se clasarea cauzei având ca obiect „săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 439 alin 1 lit. a (uciderea unei persoane) din Codul penal de către Petru Groza, la data faptelor președintele Consiliului de Miniștri al Republicii Populare Române”.

Citește AICI Povestea otrăvirii Episcopului Grigorie Leu

Registration

Aici iti poti reseta parola