„De cu seară, când a doua zi avea a se înmormânta repausatul, venea preotul și se aduceau una sau mai multe oi și berbeci, mai cu seamă negri.
Se făcea o groapă și întorcând animalele către apus, răsărite fiind acum stelele, le lipea lumânări de ceară pe coarne, le citea o rugăciune și apoi venind rânduiții le tăiau, punând să curgă sângele în groapa făcută îandins pentru aceasta, numită ară.
Capul și pielea oii se dădeau preotului, de unde a rămas proverbul a da pielea popii, adică a murit, iar carnea să făcea bucate și se ospătau cu dânsele petrecătorii cărora li se împărțea mai întâi câte un colac și o lumânare.
Tot acest obicei se găsește în Bucovina și Banat și, sigur, că pretudindeni unde se găsește proverbul a existat nu de mult și obiceiul.
Azi el s-a pierdut.
Asemenea jertfe se găsesc la toate popoarele pământului.
Așa de exemplu Menant spune: Când un om vrea să meargă în pelerinaj la Hieropolis, sacrifică un berbec, îngenunche și-și acoperă capul cu pielea animalului rugându-se zeilor.
În religiile vechi e un rit obișnuit ca sacrificatorul să se acopere cu pielea animalului jertfit și mai ales cu pielea capului.
Heordot spune că, în ziua solemnă, când se jertfea la Teba, statuia lui Zeus era acoperită cu pielea animalului jertfit.
Nu-i nicio minune că popoarele care adoră sau adorau animalele să le jertfească.
Ele jertfesc în amintirea unui vechi animal înzeit, după cum în amintirea unui vechi strămoș, jertfesc oameni.
Iată deci cum într-un proverb popular se oglindesc obiceiuri și credințe de mult moarte.
După cele spuse mai sus nu mai poate fi umbră de îndoială că proverbul e rămășița jertfei de animale, în care elementul unor credințe e amestecat cu creștinismul.
Răsăritul
Faptul că se așteaptă întâi răsăritul stelelor, iar victima se întoarce cu fața spre apus ne dovedește că-i un cult deosebit de al creștinismului, care s-ar face spre răsărit.
E mai curând vorba de zeii infernului, Hades, adică de la locul unde se credea că merg sufletele morților, cărora se făcea jertfirea.
Iar vechiul obicei ca preotul să înjunghie victima, lucru oprit după creștinism, a rămas numai citirea de moliftă, rămânând ca înjunghierea s-o facă alții.
Iar din purtarea pielii animalului de către preot în timpul rugăciunii și ritualului jertfirii a rămas numai dăruirea peielii făcută preotului”.
