Versailles nu a fost de la început un centru al extravaganţei regale franceze, dar Ludovic al XIV-lea, „Regele Soare” şi cel mai orgolios om care a trăit”, a transformat totul într-un palat cu mai bine de 2.000 de încăperi, la care se adaugă grădini pentru plimbări, grădini zoologice şi chiar ascensoare moderne pentru secolele XVII-XVIII, notează History.
La 6 mai 1682, Ludovic al XIV-lea îşi mută în mod oficial curtea la Versailles, aici fiind incluşi membrii familei regale, copiii ilegitimi şi amantele.
Pentru a limita influenţa nobililor, Regele le-a ordonat acestora să se mute alături de el în apartamentele palatului, ceea ce a dus la apariţia unei mase de oameni rupţi de realitatea cotidiană franceză, care îşi ocupau timpul cu bârfa, jocurile de noroc şi, în general, cu extravaganţe extrem de costisitoare.
Resursele investite în construirea acestui palat aveau rolul se a sublinia puterea absolută a monarhiei franceze. Şi, deşi palatul afirma dreptul divin de a conduce al familiei de Bourbon, de asemenea surprindea distanţa în creştere dintre rege, aristocraţie, clerici şi oamenii din pătura de mijloc.
Resentimentele populare au atins cote maxime în timpul lui Ludovic al XVI-lea, iar în jurul anului 1780, Versailles a devenit simbolul distanţei crescânde dintre Coroană şi supuşi.
Maria Antoaneta, soţia lui Ludovic al XVI-lea, a ajuns să reprezinte simbolul central al degradării morale pe care monarhia o atinsese.
La 6 octombrie 1789, sute de femei și de bărbați înfometați, unii dintre ei deghizați în femei, din Paris, au luat cu asalt castelul de la Versailles, sediul legendar și extravagant al Puterii în Franța.
Au distrus saloanele aurite, bătând și decapitând gărzile palatului. Mulțimea s-a îndreptat spre culoarele de marmură ornată cu artă celebrând Burbonii, către apartamentul Reginei Maria Antoaneta, în timp ce una dintre gărzi, rănită, alerga să anunțe monarhul în legătură cu urgia.
Regina a fugit în camerele Regelui Ludovic al XVI-lea, iar marchizul Lafayette a venit să calmeze mulțimea.
Ulterior, cuplul și copiii lor au fost constrânși să meargă la Paris, pentru a se instala la Palatul des Tuileries.
Ludovic al XVI-lea a fost în cele din urmă ghilotinat la 21 ianuarie 1793, cu câteva luni înaintea Mariei Antoaneta.
Faimoasă pentru stilul său de viaţă plin de opulenţă şi excese, Maria Antoaneta, una dintre cele mai elegante şi controversate personalităţi istorice din istoria Franţei, a murit prin ghilotinare la 16 octombrie 1793, executată pentru înaltă trădare de revoluţionarii care l-au înlăturat de pe tron şi executat şi pe soţul acesteia, regele Ludovic al XVI-lea.
De curând, în urma unui parteneriat cu Château de Versailles, Google a creat un tur virtual al reşedinţei lui Ludovic al XIV-lea, fiind cel mai amplu proiect de fotogrammetrie realizat vreodată la Palatul Versailles.
Pot fi vizitate astfel 21 de camere și admirate peste 100 de picturi, sculpturi şi alte opere de artă.
CLICK AICI pentru turul virtual.
Revista Paris Match prezintă, într-un clip video, grădinile palatului:
Pour ce troisième épisode de notre web-série sur les jardins du @CVersailles, nous nous intéressons à un patrimoine historique inestimable, son écosystème et sa biodiversité https://t.co/eJsYkp46X6 pic.twitter.com/RrZtfQMrPc
— Paris Match (@ParisMatch) December 12, 2019