Potrivit tradiției, marele dramaturg și poet William Shakespeare s-a născut la Stratford-upon-Avon, pe 23 aprilie 1564.
Este imposibil să se afirme cu precizie că aceasta a fost data nașterii sale, însă registrele bisericii arată că a fost botezat pe 26 aprilie, iar trei zile era intervalul de timp de la naștere obișnuit pentru a boteza un nou născut.
Data morții lui Shakespeare este însă certă: 23 aprilie 1616. Avea 52 de ani și se retrăsese de trei ani la Stratford.
Iată opt aspecte mai puțin cunoscute despre Shakespeare:
1. Tatăl lui Shakespeare a fost plătit să bea bere
Fiu al unui fermier, John Shakespeare a avut o ascensiune socială rapidă. A ajuns la Stratford-upon-Avon în 1551 și s-a lansat în multe meserii, vânzând articole de piele, de lână, malț și porumb.
În 1556, a fost numit „degustător de bere” oficial al comitatului, pentru a inspecta calitatea băuturilor din malț.
În anul următor, a urcat o nouă treaptă importantă în ierarhia socială căsătorindu-se cu Mary Arden, fiica unui fermier nobil care fusese stăpânul tatălui său.
Ulterior, John a ajuns să împrumute bani și să dețină o serie de funcții municipale, fiind o perioadă chiar primar în Stratford.
În anii 1570, a ajuns dator și s-a înglodat în probleme legale din diverse cauze.
2. Shakespeare s-a căsătorit cu o femeie mai bătrână, însărcinată în trei luni
În noiembrie 1582, tânărul William, în vârstă de 18 ani, s-a însurat cu Anne Hathaway, fiica unui fermier, cu opt ani mai mare decât el.
În ciuda cutumei de a face anunțul de trei ori, intenția cuplului de a se căsători a fost anunțată la biserică o singură dată, dovadă că mariajul a fost aranjat în grabă din cauza stării Annei.
La șase luni de la nuntă, familia Shakespeare s-a înmulțit cu o fiică, Susanna, iar gemenii Hamnet și Judith au urmat în februarie 1585.
Se știu puține lucruri despre relația lui William cu Anne, în afara faptului că au trăit adesea despărțiți și că el i-a lăsat ei prin testament „al doilea cel mai bun pat”.
3. Părinții lui Shakespeare au fost aproape sigur analfabeți, și copiii la fel
Este foarte probabil că John și Mary Shakespeare nu au învățat niciodată să scrie și să citească, așa cum era cazul pentru majoritatea oamenilor de rangul lor în epoca elisabetană.
Pe de altă parte, William a mers la școala din Stratford, unde a învățat să scrie și să citească, plus limba latină.
Se crede că soția și cei doi copii ai săi care au trăit până la vârsta maturității, Susanna și Judith, au rămas analfabeți, deși Susanna știa să mâzgălească o semnătură.
4. Nimeni nu știe ce a făcut Shakespeare între 1585 și 1592
Spre consternarea biografilor săi, Shakespeare dispare din arhivele istorice între 1585, când a fost înregistrat botezul gemenilor lui, și 1592, când dramaturgul Robert Greene l-a denunțat într-o broșură că este un „corb impertinent”.
Atacul sugerează că Shakespeare își făcuse deja un nume pe scena de la Londra.
Ce a făcut proaspătul tată și viitoare figură emblematică a literaturii lumii în timpul acestor șapte ani? Istoricii au speculat că a lucrat ca profesor, a studiat dreptul, a călătorit prin Europa sau s-a alăturat unei trupe de actori care a trecut prin Stratford. Însă nici o dovadă serioasă nu există pentru aceste ipoteze.
Potrivit unei relatări din secolul XVII, ar fi fugit de acasă după ce a braconat pe proprietatea unui nobil local.
5. Probabil că nu scriem corect numele lui Shakespeare
Surse din viața lui William Shakespeare i-au ortografiat numele în 80 de feluri, de la „Shappere” la „Shaxberd”. Printre cele câteva semnături care au parvenit până la noi, bardul nu și-a scris niciodată numele „William Shakespeare”, folosind variații sau abrevieri, cum ar fi „Willm Shakp”, „Willm Shakspere” și „William Shakspeare”.
6. Blestemul de pe epitaf
William Shakespeare a murit pe 23 aprilie 1616, la vârsta de 52 de ani, destul de înaintată pentru o epocă în care speranța medie de viață era de 30-40 de ani.
S-ar putea să nu aflăm niciodată ce l-a ucis, deși o cunoștință a sa a scris că poetul s-a îmbolnăvit după o noapte în care a băut zdravăn cu un alt dramaturg, Ben Johnson.
Shakespeare a lăsat înainte de a muri epitaful care dorea să-i fie scris pe piatra de mormânt, aflat în biserica din Stratford. Cu intenția de a descuraja numeroșii hoți care făceau ravagii prin cimitirele engleze, epitaful este următorul:
„Prietene, pentru numele lui Hristos / Nu săpa în colbul de aici / Binecuvântat fie cel ce cruță aceste pietre / Și blestemat cel ce îmi mută oasele.”
Blestemul și-a făcut efectul, de vreme ce până acum mormântul a scăpat neatins.
7. Shakespeare avea un cercel de aur în ureche
Ideea noastră despre cum arăta Shakespeare este dată de mai multe portrete din secolul XVII, dar nu se știe dacă poetul a pozat în mod special pentru ele.
Într-una dintre reprezentările cele mai cunoscute, cunoscută ca portretul Chandos, Shakespeare este prezentat cu barbă întreagă, un început de chelie, cămașă desfăcută și un cercel strălucitor de aur în ureche, după moda țiganilor sau a piraților.
8. Unii cred că Shakespeare nu a existat
Cum a fost posibil ca un om din popor provincial, care nu a mers niciodată la universitate, nici nu s-a aventurat în afara Stratfordului, să devină cel mai mare poet și dramaturg din lume?
Încă de la începutul carierei sale scriitoricești, Shakespeare ticluia povești care demonstrau excelente cunoștințe despre afaceri internaționale, capitale europene sau istorie, precum și familiaritate cu uzanțele curții regale și ale înalte societăți.
Din acest motiv, unii teoreticieni au sugerat că unul sau mai mulți autori, care au dorit să își ascundă adevărata identitate, s-au folosit de persoana lui William Shakespeare ca de un paravan. Printre numele propuse figurează Edward de Vere, Francis Bacon, Christopher Marlowe și Mary Sidney Herbert.
Mulți istorici literari au tratat însă cu scepticism această ipoteză, deși unii bănuiesc că uneori Shakespeare a colaborat cu alți dramaturgi.