După instalarea guvernului Dr. Petru Groza la 6 martie 1945, și opereta a fost pusă în slujba mărețelor idealuri ale oamenilor muncii

 

Pe 6 martie 1945, sub atenta supraveghere a Armatei Roșii care ocupase România, era instalat guvernul Dr. Petru Groza, format din comunişti, social-democraţi, membri ai Frontului Plugarilor, ai Uniunii Patrioţilor şi Uniunii Populare Maghiare, ca şi din disidenţi din partidele istorice (Gh. Tătărescu, Anton Alexandrescu), care să dea impresia colaborării tuturor forţelor politice. Guvernul Groza, autointitulat „de largă concentrare democratică”, marchează începutul regimului comunist în România.

Nimic nu a scăpat nemânjit de regimul comunist, instalat odată cu guvernul Dr. Petru Groza pe 6 martie 1945, așa că nici opereta nu a avut vreo șansă.

„Astăzi opereta, alături de celelalte genuri ale teatrului muzical, este chemată să servească interesele de clasă și mărețele idealuri ale oamenilor muncii în lupta lor pentru pace și socialism.

Astfel, opereta – valorificând ceea ce e pozitiv în tradiția operetei clasice, dar mai ales înoindu-se prin conținutul pe care i-l oferă viața bogată și ideile înaintate ale epocii noastre, și dezvoltând în mod creator specificul nostru național – are toate condițiile pentru a-și cuceri o popularitate cu mult mai largă decât în trecut și a ajunge la o mare înflorire, contribuind rodnic la educarea conștiinței și a gustului artistic al maselor largi de oameni ai muncii.

Desigur că pe acest drum, rolul cel mai însemnat le revine compozitorilor și scriitorilor care, urmând exemplul compozitorilor și scriitorilor sovietici, sunt chemați să contribuie la crearea operetei autohtone.

În trecut opereta românească nu s-a putut dezvolta pentru că primelor încercări, cum a fost valoroasa operetă „Crai nou” de Ciprian Porumbescu, le-a fost stăvilit drumul spre scenele noastre, care erau invadate de operele străine, pe gustul cosmopolit al burgheziei.

Astăzi această stavilă a fost înlăturată, odată cu dominația claselor exploatatoare, și creația autohtonă găsește un drum liber și favorabil dezvoltării sale.

Premiul de Stat pe care l-au primit recent creatorii celor două operete noi, scrise în ultimii doi ani (Ana Lugojana și N-a fost nuntă mai frumoasă, de Filaret Barbu, respectiv N. Kirculescu – n.red.) este o mărturie vie a înaltei prețuiri pe care regimul nostru o acordă muzicii creatoare în acest domeniu”.

Tovarășul Ilie Balea are cuvântul

Gândurile aceste au fost așternute pe hârtie în 1953 de Ilie Balea cu prilejul reprezentării primelor spectacole românești de operetă pe scenele clujene.

El preciza că „la baza acțiunii dramatice a operetei Ana Lugojana, care se petrece în satul Viișoara de lângă Lugoj, stă conflictul neîmpăcat dintre țărănimea muncitoare, asuprită și exploatată, și clasa dominantă din timpul monarhiei austro-ungare, cu uneltele ei”.

De asemnea, autorul considera că opereta arăta primii pași spre formarea alianței dintre clasa muncitoare și țărănime.

Autorul era țărănist-trădător

Interesant este că autorul operetei Ana Lugoajana, Filaret Barbu (Foto), născut în 1903 la Lugoj și mort în 1984 la Timișoara, a fost membru al Partidului Naţional Ţărănesc, fiind secretarul biroului provizoriu de conducere al judeţului Severin constituit în septembrie 1944 cu ocazia vizitei liderului naţional-ţărăniştilor bănăţeni, Sever Bocu.

A condus, de asemenea, gazeta naţional-ţărănistă „Drapelul” din Lugoj, un bisăptămânal al cărui fondator a fost. A avut de suportat presiunile comuniştilor, pe motiv că avea influenţă asupra ţărănimii din zonă care critica guvernul Petru Groza.

În 1946, s-a înscris în Blocul Partidelor Democrate, controlat de comunişti, iar apoi a fost răsplătit cu Premiul de Stat.