Astfel bunăoară, un oarecare Friedrich Glover, scria în anul
1823 despre Goethe:
„Ceeace te uimeşte în primul rând în lucrările d-lui Johann Wolfgang von Goethe, sunt greşelile gramaticale. D-sa face parte din pleiada ignoranţilor, cari nu ştiu să deosibească dativul de acuzativ. L-ami sfătui ca înainte de a mai scrie câte ceva, să înveţe la perfecţie gramatica germană”.
Comentarii asupra părerilor lui Friedrich Glover, credem că sunt inutile!
Un altul, un oarecare Ludwig Goerne scria:
„Ce om, acest domn Goethe! Ce mândrie, ce prestanţă! Acuma început să-şi publice de desenurile, nişte mâsgălituri pe care desigur fiecare le-a făcut în tinereţea sa, când îşi închipuia că are talent!
Nu e exclus ca peste câtva timp acelaş domn, numai cu scopul de a-şi face reclamă, să înceapă a vinde bucăţi din scutecele, pe care le-a purtat pc vremea când era copil. Pfui!”.
Revista mai scria că ultimii descendenţi ai familiei lui Goethe, Frederic şi Theodor Hermann, erau internaţi într-un azil al municipiului Viena.
Trăsături lapidare
Născut la 28 August 1749 in Frankfurt, moare în vârstă de 83 de ani la Weimar, lăsând moştenire omenirei una din cele mai grandioase opere de gândire profundă, pe care le-a creiat vreodată o minte omenească.
Viaţa sentimentală a acestui titan al gândirii, e departe de a oglindi seninătatea olimpică a operilor sale. Pentru acest motiv, credem interesant a-i reda în trăsături lapidare, sbuciumul său sufletesc.
Silueta în proporţii monumentale a individualităţii lui Goethe apare în planul sensibilităţii şi al afecţiunii, în aceleaşi dimensiuni ca în toate domeniile pe care le-a abordat: o statue de piatră care învinge cerbicia timpului; un nucleu al nemurirei.
În stilul său colorat, Nietzsche spune în „Aşa vorbit-o Zaratustra”: „paginile Vieţii trebuesc scrise cu sânge”. Nici o operă, n’a putut rezista timpului daca nu şi-a extras seva din suferinţa omenească.
Dacă operile lui Goethe au înfruntat veacurile, aceasta se datoreşte faptului că fiecare din ele oglindeşte realitatea.
