Judith Rosenberg s-a născut în 1922 în Gyor, Ungaria. La vârsta de 22 de ani a fost deportată de naziști la Auschwitz.
Era 1944 când a devenit oficial că ea, tatăl Zsigmond, mama Iren și sora Kati vor trebui să se urce într-un tren suprapopulat spre o destinație necunoscută, scrie Jerusalem Post.
Sosirea în lagăr
Deplasarea a durat mai multe zile, timp în care au fost lăsați fără apă și au fost nevoiți să se adapteze la prezența mai multor cadavre, fiindcă nu toată lumea a rezistat la condițiile inumane. La sosirea în lagăr a fost separată de tatăl ei.
Au fost dezbrăcate în pielea goală, tunse, au primit haine de deținuți și au fost obligate să meargă trei kilometri până la barăcile suprapopulate. După război a aflat că tatal ei a fost relocat într-un lagăr pentru muncă silnică, unde a și murit.
“În momentul despărțirii, tata mi-a spus că întotdeauna când naziștii ne vor obliga să alegem între două variante, s-o alegem pe cea mai rea, fiindcă au ei motivele lor. N-am apucat să îmi iau la revedere. Bărbații au fost împinși la stânga, femeile la dreapta și a fost ultima dată când l-am văzut”, își amintește ea.
Degradare, dezumanizare
“Am avut mari probleme să îmi găsesc sora și mama. Erau mii de femei fără păr, iar eu nu le văzusem niciodată în acest fel. Ne-am regăsit în baracă și a început un calvar de obișnuire la foamete, degradare și dezumanizare. În astfel de situații doar frica te ține în viață”, mai spune ea.
Își aduce aminte cum au fost duse într-o încăpere pe care scrie „Gaskammer“, din fericire însă din conducte a venit apă și nu gaz letal.
Utilă
Fiindcă tatăl lor a fost ceasornicar, iar fetele “au furat” meseria de la el, nemții au considerat că sunt mai utile în câmpul muncii. După ce au fost inspectate cu atenție de Josep Mengele, ele au fost transferate din senin în partea de vest a Germaniei la lagărul de muncă silnică din Lippstadt.
S-au trezit într-o fabrică de armament, unde calitățile ei de ceasornicar s-au dovedit de neprețuit. Naziștii o încurajau și răsplăteau cu porții suplimentare de mâncare pentru familia ei. Asta i-a menținut în viață.
Avansarea aliaților pe frontul de vest i-a făcut pe nemți să se retragă mult în interiorul țării. Prizonierii erau obligați să meargă sute de kilometri. Fiindcă încetineau retragerea, mulți au fost abandonați în munți.
“Paștele din 1945 a adus cea mai mare bucurie. Eram liberi”, spune ea. Vorbea fluent germană și engleză, astfel a primit un post de traducător la baza militară britanică. Aici l-a întâlnit pe Harold Rosenberg, un soldat scoțian evreu din Glasgow.
“S-a așezat lângă mine și de atunci n-a mai plecat. În octombrie trebuia să ne întoarcem în Ungaria. Harold s-a rugat de mama mea să mă lase să rămân fiindcă vrea să mă ia de nevastă”.
Nunta
Cuplul a fost nevoit să mai aștepte câteva luni, pâna când Feldmareșalul Montgomery și-a dat acordul. Cei doi și-au unit destinele în aprilie 1946 în orașul german Marburg. Organizarea unei nunți evreiești într-un oraș german era ceva de neimaginat, însă cu ajutorul unor ofițeri polonezi evrei au reușit.
„A fost un motiv de sărbătoare. Nu mai fusese de ani buni o nuntă în acea regiune. El și-a făcut sacou din haine de înmormântare, câteva călugărițe ne-au adus prăjituri, soldati americani au venit cu șampanie, iar de mâncare au vânat căprioare din pădurile din apropriere. A fost ceva extraordinar. Am fost foarte fericită“.
Cei doi s-au mutat la Glasgow și au rămas fideli unul celuilalt. Singurul lucru care a deranjat-o este că ani de zile nimeni din Scoția nu a fost interesat de ororile Holocaustului. Nimănui nu i-a păsat de povestea ei sau de cele întâmplate prin Europa. “Chiar și astăzi cred că oamenilor nu le pasă, nu îi interesează decât viața lor privată”, spune ea.
În 2005, chiar de Yom Kippur, cea mai importantă sărbătoare a evreilor, Harold Rosenberg a început să se simtă rău. Judith a chemat salvarea, însă bărbatul a murit între timp în brațele ei.
Ascensiunea extremei drepte în Europa continuă să o tulbure. “După război am simțit că deși Hitler ne-a făcut mult rău, nu toți germanii sunt răi. Când eram copil, tata m-a învățat că oamenii sunt egali, că nu contează ce rasă suntem, toți suntem oameni. Trebuie să reținem asta. Dacă o facem, atunci nu mai sunt așa de pesimistă”, a încheiat ea.
La 97 de de ani, Judith Rosenberg este ultimul supraviețuitor de la Auschwitz stabilit în Scoția.
