Aceasta va fi expusă în în curtea Academiei Române (Calea Victorie 125) și va fi dezvelită joi, 7 noiembrie, la ora 10:00.
Apoi, în Aula Academiei Române se va desfășura un simpozion intitulat „Căderea Zidului Berlinului și Revoluția română din decembrie 1989”, informează ISPRI.
Printre conferențiari se vor număra președintele Klaus Iohannis, academician Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, precum și alți specialiști.
Intrarea este liberă în măsura locurilor disponibile.
Zidul Berlinului, unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale Războiului Rece, a fost construit în anul 1961 de autoritățile sovietice, pentru a-i opri pe locuitorii din Berlinul de Est să fugă în Vest. Căderea lui a însemnat primul pas spre unificarea Germaniei.
Mai sunt câteva zile până când Germania va marca 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, primul pas către unificarea ţării. Pentru a sărbători evenimentul, un artist plastic vrea să construiască un zid simbolic.
Cărămizile sunt, de fapt, bucăţi de lut pe care vizitatorii care trec pragul Muzeului Zidului le modelează, strângându-şi mâinile.
O simplă strângere de mână reprezintă o dovadă de încredere și de bune intenții. Însă o artistă germană vrea să dea o nouă însemnătate acestui gest: la Muzeul Zidului Berlinului, oameni veniți din toate colțurile lumii sunt rugați să stea de vorbă și să-și strângă mâinile, ținând în ele o bucată de lut.
Bucățile de lut astfel obținute vor fi folosite pentru construcția unui monument care va fi inaugurat la 9 noiembrie, ziua în care a căzut Zidul Berlinului.
Numărul “cărămizilor” nu e ales la întâmplare: construcția care a traversat capitala Germaniei până în 1989 a stat în picioare 10.316 zile.
Participanții la acest proiect sunt încântați că au ocazia să pună o cărămidă, la propriu, la construcția unui nou simbol.
Organizatorii spun că proiectul este cu atât mai important acum, cu cât omenirea trece printr-o perioadă tensionată, cu ziduri reale sau imaginare construindu-se în multe colțuri ale lumii.
Din 1945 Germania a fost guvernată de cele patru puteri învingătoare în cel de Al Doilea Război Mondial, dar izbucnirea Războiului Rece a făcut ca zonele de ocupaţie franceză, britanică şi americană să fie unite în Republica Federală Germania, în 1949.
Tot atunci, în replică, şi zona de ocupaţie sovietică a Berlinului avea să fie proclamată Republica Democrată Germania, cu capitala în Berlinul de Est.
Germania Federală s-a dezvoltat ca o ţară capitalistă, o democraţie parlamentară cu o economie susținută de fondurile Planului Marshall, în timp ce Gemania Răsăriteană avea, după modelul sovietic, un guvern autoritar, o economie planificată centalizat şi subvenţionată de stat.
Deşi era cea mai prosperă dintre tările socialiste, mulţi dintre cetăţenii Germaniei de Est doreau prosperitatea şi libertatea politică din vest şi în doar câţiva ani, două milioane şi jumătate de est germani au emigrat, între care şi multe mii de profesori, medici, specialişti sau muncitorii calificați.
La 13 august 1961, 45 de kilometri de bariere de sârmă ghimpată şi beton au fost ridicate în jurul Berlinului Occidental.
Autorităţile comuniste voiau să împiedice migraţia cetăţenilor atraşi de prosperitatea și libertatea politică din vestul capitalist.
Străzile, parcurile şi drumurile au fost divizate, chiar şi clădirile au fost împărţite între Vest şi Est. Mii şi mii de familii sau prieteni au fost brusc separaţi, berlinezilor din estul comunist le-a fost strict interzisă trecerea în vest, iar comunicarea şi relaţiile de familie sau prietenie au devenit imposibile.
Soldaţii puşi să păzească fortificaţiile au primit ordine clare să tragă asupra oricărui individ care ar fi încercat să fugă în Vest. Şi au tras.
Timp de două decenii Zidul s-a extins şi fortificat continuu, bariera de sârmă ghimpată a fost înlocuită cu un zid înalt de beton, dublat apoi cu altul ridicat la o distanţă de zeci de metri înspre interior, casele dintre ele au fost demolate, iar locatarii mutaţi.
Zidul ajunsese la 155 de kilometri şi se crease un no-man’s land.
Fâşia morţii era acoperită cu nisip greblat cu grijă pentru a face vizibile urmele de paşi, împânzită de mine şi capcane şi supravegheată permanent de soldaţi gata să tragă în cei care ar fi încercat să evadeze.
Existau doar opt puncte oficiale de trecere a Zidului destinate în mod separat est-germanilor, vest-germanilor şi cetăţenilor altor ţări.
Cel mai faimos a fost Checkpoint Charlie, de pe Friedrichstraße, destinat numai personalului aliat şi cetăţenilor altor state.
Zidul a devenit o barieră de netrecut nu doar în Berlin, a ajuns să formeze graniţa dintre cele două state germane pe o lungime de 1.380 de kilometri. Impactul construirii zidului Berlinului a fost devastator, pentru familile germane care s-au văzut brusc separate, dar şi pentru imaginea în străinătate a Germaniei de Est.
