În urma întrevederii de la Salzburg din 26 iulie, între primul ministru Ion Gigurtu, ministrul Afacerilor Străine, Mihail Manoilescu, cu Adolf Hitler şi Joachim von Ribbentrop, partea germană a recomandat guvernului român să răspundă revendicărilor Ungariei şi Bulgariei prin propuneri şi negocieri directe.
Astfel, sub presiunea Berlinului şi a Romei, între 16 şi 24 august august 1940, au avut loc la Turnu Severin negocieri româno-ungare.
Delegaţia ungară a pretins 69.000 km pătraţi cu 3,9 milioane de locuitori (2,2 milioane erau români).
Teritoriul revendicat cuprindea spaţiul transilvan de la nord de Mureş, trecând Ungariei, Aradul, Alba Iulia şi Braşovul, şi lăsând României, Blajul, Mediaşul şi Sighişoara.
Delegaţia română s-a plasat pe poziţia schimbului de populaţie cu rectificări minore de frontieră, ca urmare a sporului de populaţie al Ungariei.
Cele două puncte de vedere nu au putut fi conciliate şi negocierilor li s-a pus capăt la 24 august.
Hitler mută trupele
Tensiunea de-a lungul graniţei româneşti, atât cu Ungaria, cât şi cu Uniunea Sovietică, a crescut.
Pentru a evita posibilitatea izbucnirii de ostilităţi şi a ocupării de către sovietici a câmpurilor petrolifere româneşti, Hitler a mutat trupele din Polonia ocupată mai aproape de România şi i-a cerut lui Ribbentrop să-i invite pe miniştrii de Externe ai Ungariei, României şi Italiei la Viena, pentru „consultări” cu privire la viitorul Transilvaniei.
Hitler considera că era necesar să satisfacă Ungaria şi să evite mutilarea României.
În acelaşi timp, în cadrul noii ordini germane în Europa, era important ca cele două ţări să fie menţinute într-o stare de nemulţumire, ca mijloc de asigura cooperarea lor.
Consultările de la Viena cu privire la Transilvania s-au limitat doar la eforturile miniştrilor de Externe german şi italian de a convinge delegaţiile ungară şi română să accepte decizia lui Hitler.
Ministrului român de Externe, Mihail Manoilescu, care dorea să argumenteze cazul ţării sale în detaliu, i s-a pus în faţă oferta de „arbitraj” a lui Hitler şi i s-a dat posibilitatea să aleagă între a o accepta sau a se aştepta la un război cu Ungaria sprijinită de Axă.
Maniu și Brătianu se opun
Consiliul de Coroană de la Bucureşti, care a avut loc în noaptea de 29/30 august 1940, a dezbătut propunerea germano-italiană ca România şi Ungaria să admită „arbitrajul” Puterilor Axei în litigiul româno-ungar. Iuliu Maniu, Gheorghe I. Brătianu şi alţii au cerut respingerea „arbitrajului” lui Hitler, dar regele Carol al II-lea şi majoritatea au hotărât că acceptarea lui, împreună cu garanţiile germane pentru noile frontiere, era singura cale de a preîntâmpina distrugerea ţării. După deliberări,
Consiliul de Coroană a hotărât, cu 19 voturi pentru, 10 contra şi o abţinere, acceptarea „arbitrajului” Germaniei şi Italiei.
Dictatul
La 30 august, la Viena, au fost semnate documentele „Dictatului de la Viena”, prin care nordul Transilvaniei, începând de la Oradea, partea de sud-vest, şi Maramureş, partea de nord, înglobând Clujul şi judeţele de-a lungul versanţilor vestici ai Carpaţilor, până în apropiere de Braşov erau cedate Ungariei.
Astfel, României i-au fost luaţi 43.492 km pătraţi din teritoriul naţional şi 2.667.000 de locuitori, din care 50,2% români, 37% unguri, 5,7% evrei şi 2,8% secui.
Germania şi Italia au garantat inviolabilitatea noilor frontiere ale României. Aceasta a însemnat, însă, o pierdere a independenţei în politica externă şi subordonarea economiei sale efortului de război german.
Românii se revoltă
Manifestaţii de protest au avut loc în întreaga ţară. Cele mai puternice demonstraţii au avut loc la Cluj, Timişoara, Bucureşti, Braşov, Sibiu, Orăştie, Constanţa, Iaşi şi Baia Mare.
La 5 septembrie 1940, regele Carol al II-lea a cedat generalului Ion Antonescu principalele prerogative ale puterii. A doua zi, a transmis prerogativele regale fiului său Mihai.
