NOUĂ detalii neştiute despre istoria Parlamentului britanic

 

Una dintre cele mai spectaculoase clădiri istorice din Marea Britanie este Palatul Westminster, gazda Parlamentului britanic de aproape 500 de ani.

Însă  Parlamentul ca instituție există pe teritoriul Marii Britanii de aproape 1000 de ani. Cercetătorii Paul Seaward și Emma Peplow au alcătuit, pentru History Extra https://www.historyextra.com/period/georgian/facts-history-parliament-house-commons-speaker-mp-expenses-westminster/, o listă cu cele mai importante nouă lucruri necunoscute despre Parlamentul britanic.

1) Preşedintele (speaker) – o funcție periculoasă

Prima persoană despre care se știe cu certitudine că a deținut funcția de speaker al Parlamentului britanic a fost Sir Peter de la Mare în 1376.

Misiunea acestuia  era de a transmite regelui și lorzilor (cei mai puternici, după rege) mesajele, propunerile legislative și nemulțumirile deputaților.

Nu este surprinzător faptul că unii dintre speakerii Parlamentului au avut de tras din cauza funcţiei lor.

De la Mare a fost trimis la închisoare de elita socială britanică, care a încercat să acapareze puterea politică în stat.

Miza politică de a avea un speaker din rândul propriului partid a crescut de la an la an.

În următorii 140 de ani (1394-1535), șapte speakeri ai Parlamentului au fost executați, asasinați sau uciși în bătălii.

2) Decese în Parlament din cauza suprasolicitării 

La începutul secolului al XVIII-lea funcția de speaker a fost transformată în cea de președinte al Parlamentului sau al Camerei Deputaților, persoana care prezida ședințele era obligată să nu se miște de pe scaun de la începutul până la sfârșitul ședinței, chiar dacă dura 20 de ore.

O astfel de ședință a dus la moartea speakerului Parlamentului Sir John Cust, care nu s-a putut mișca de pe scaun în ciuda nevoilor fiziologice.  Singurul speaker al Parlamentului beatificat în Sfânt a fost Sir Thomas More, în 1523.

El a fost executat în 1535 după ce a refuzat să îl numească pe Henric al VIII-lea în funcția de conducător al bisericii.

3. Crearea Parlamentului – o enigmă totală

Depinde de ce înțelegem prin Parlament. Regii au convocat periodic marea adunare a elitelor pentru a discuta diferitele probleme cu care se confruntau.

Istoricii britanici acceptă secolul al XIII-lea ca perioada de fondare a primului Parlament.

Unii susțin că acesta a fost creat în 1265 de către Simon de Montfort, în timp ce alți experți sunt de părere că primul Parlament a fost convocat în 1295 de Regele Edward I.

Unii istorici își mențin părerea că prima formă de Parlament cunoscută ca adunare națională a avut loc în secolul al X-lea.2

4) Cât câștigau parlamentarii

Sumele încasate de parlamentari au fost fixate pentru prima dată în 1327.

Practic era un fel de diurnă: 2 șilingi pe zi pentru parlamentarii din orașe mari și mici și 4 șilingi pentru parlamentarii din regiuni.

Sume consistente, raportat la situația economică din Evul Mediu. Sumele erau plătite de comunitățile pe care le reprezentau în Parlament. De multe ori, comunitățile locale uitau sau refuzau să îi plătească, astfel că se ajungea în instanță.

Lucrurile s-au schimbat în secolul al XVI-lea când bogații au început să pună stăpânire pe aceste funcții, invocând faptul că în cazul în care vor fi aleși, vor renunța la remunerațiile din partea comunităților locale. Alegerea pe bază de competență și nu pe statut social s-a schimbat în 1911, când sistemul electoral a început sa trimită oameni la Londra care erau competenți, însă nu erau în stare să se susțină financiar, astfel că era nevoie de introducerea unui salariu stabil.

Pentru a masca acest salariu, guvernul britanic a transformat suma în diurnă și a susținut mult timp că banii reprezinta doar rambursarea cheltuielilor.

5) Palatul Westminster n-a fost mereu gazda Parlamentului

În Evul Mediu, parlamentul îl urma pe Rege. Unde se afla Regele, acolo era convocat Parlamentul.

În secolul al XIV-lea, cele mai multe întruniri ale Parlamentului au fost la York, urmat de Carlisle și Nothingham. De obicei se țineau în nord, fiindcă Regele era mai mereu ocupat cu problemele din Scoția.

Până în 1547, Westminster nu a fost declarat oficial ca sediu al Parlamentului. Chiar și după aceea, unele ședințe au fost mutate la Oxford.

Ciuma bubonică din Londra a obligat mutarea ședințelor la Oxford în perioada 1625-1665. Deputații au revenit la Oxford și în 1681, de teama unor atacuri asupra Palatului Westminster.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, ședințele Parlamentului au fost mutate la Church House, după ce a o parte a Palatului Westminster a fost bombardată.5

6. Primul sediu al Parlamentului a fost o capelă veche

Sala St. Stephen din Palatul Westminster a fost o capelă regală privată până în 1547, când a fost transformată în sediul House of Commons. Capela a fost construită de Regele Edward I, inspirat de capela din Paris, ridicată de rivalul său Ludovic al IX-lea.

70 de ani a durat ridicarea edificiului care a costat 9000 de lire la acea vreme.6

După ce familia regală a părăsit Palatul Westminster în timpul domniei lui Henric al VIII-lea, fiul său Edward a transformat clădirea în Parlamentul britanic.

7) Devastat de incendiu în 1834

În secolul al XIX-lea parlamentarii s-au plâns că palatal a devenit mult prea mic, însă nu s-au putut pune de acord în privința unei alternative. Palatul a fost cuprins de flăcări la 16 octombrie 1834. Pompierii, voluntarii și localnicii s-au lupta o zi și o noaptă cu flăcările.

Cancelarul Viscount Althorp le-a cerut pompierilor să salveze sala Westminster, în loc să se concentreze pe House of Commons.

Inutil, incendiul a devastat întreaga clădire, sala a supravieţuit, dar s-a decis construirea unui nou palat. Charles Barry și Augustus Pugin au fost mandatați să construiească noul Palat Westminster.

8) Ședințele nu au fost mereu publice

Astăzi aproape toate ședințele Parlamentului sunt înregistrate și pot fi urmărite de publicul larg, însă pentru ședințele din Evul Mediu au rămas foarte puține surse.

Unii parlamentari țineau un jurnal personal, însă în cazul multora veridicitatea transcrierilor lăsa de dorit, fiindcă mulți nu auzeau bine sau lipseau fără să menționeze asta.

Unii parlamentari publicau discursurile lor, însă în scurt timp acest lucru a fost interzis.

În secolul al XVIII-lea, politicianul radical John Wilkes a decis că aceste discursuri trebuie protejate prin lege. În 1802, William Cobbet a început publicarea dezbaterilor parlamentare, inițiativă continuată și de Thomas Hansard din 1832.

Interesul publicului a fost atât de mare, încât în 1909 Parlamentul a adoptat reforma Hansard și a început publicarea dezbaterilor interne.

9. House of Lords – o sursă de conflicte

Duelul de la distanță dintre House of Lords și House of Commons, un fel de Senat și Camera Deputaților, nu a fost tot timpul pașnic.

Prima dispută majoră a fost în 1649, când lorzii au întors decizia Camerei inferioare de a-l trimite în judecată pe Carol I al Angliei. Rebeliunea s-a încheiat cu desființarea House of Lords, catalogată drept “inutilă și periculoasă”. Carol I al Angliei a fost prins, judecat sub acuzația de trădare, condamnat la moarte și executat la 30 ianuarie 1649. Monarhia a fost abolită și în locul ei a fost instituită o republică.

Aceasta însă, după moartea liderului ei principal (capul revoluției, care l-a detronat pe Carol), Oliver Cromwell, a intrat în criză, consimțind ca regele Carol al II-lea, fiul lui Carol I, să restaureze monarhia.

Lorzii au refuzat să revină în Parlament până când monarhia nu a fost restaurată în totalitate de Carol al II-lea al Angliei, în 1660.

Lorzii au fost vizați de un nou atac la începutul secolului al XX-lea. Conservatorii au ajuns ținta reformelor guvernului liberal din 1906. După trei ani, lorzii au blocat bugetul.

Amenințați că la alegerile din 1910, liberalii vor obține sute de mandate noi, lorzii au fost obligați să adopte bugetul și Actul Parlamentar din 1911.

Conflictul a adus o nouă regulă, conform căreia lorzii nu puteau refuza adoptarea de legi și măsuri fiscale în trei sesiuni succesive. Chiar și astăzi, mulți britanici consideră că reformarea House of Lords încă nu s-a încheiat.