Blestemata vară a anului 1940
Diktatul de la Viena a fost semnat la 30 august 1940. Hitler și Mussolini au hotărât, în sfidarea tuturor argumentelor istorice și demografice, să silească România să cedeze Ungariei 43 492 de kilometri pătrați, cu o populație de 2 609 000 de locuitori.
Unguruii ar fi trebuit să preia regiunea între 5 și 13 septembrie. Pe 4 septembrie 1940, însă, unele trupe maghiare au intrat în satul de frontieră Diosig. Aproximativ zece militari au participat la înmormântarea lui Lajos Szűcs, care fusese ucis cu câteva zile mai devreme. Nu se înțelegea prea bine dacă e înmorntare sau nuntă, pentru că mulți săteni sărbătoreau Diktatul, deși dreptul de întrunire fusese interzis de autoritățile românești.
Ciocnirea de la Diosig
După înmormântare, militarii maghiari nu s-au mai întors în Ungaria. Au intrat în sat să participe la sărbătoare. Trupele române, conduse de locotenentul Dumitru Lazea, au aflat că ungurii au trecut granița înainte de data permisă și l-au atenționat pe István Asók, comandantul miliției locale. Între timp, cineva i-a informat pe militarii maghiari că sunt probleme cu soldații români.
Trupele române au luat o poziție defensivă la porți și tranșee la aproximativ 600 m de unguri, care încă înaintau. Când românii au tras foc de avertizare în aer, ungurii au deschis focul în plin.
Circumstanțele dubioase ale morții eroului Dumitru Lazea
Românii au ripostat și au pornit la asalt împotriva ungurilor. Locotenentul român a fost rănit, iar unii dintre soldații săi au fost uciși. Restul trupelor au dezangajat lupta. Trupele maghiare au asigurat zona. Deoarece Lazea nu putea fi tratat corespunzător în Diosig, s-a decis să-l ducă în Nagyléta, în Ungaria, chiar lângă graniță. Trupele maghiare care intraseră ilegal pe teritoriul României nu avea cum să-l ducă pe Lazea la Oradea, cel mai apropiat oraș din România.
Lazea a fost pus într-o căruță, iar măcelarul local, Izidor Rosenfeld a fost însărcinat să-l ducă la Nagyléta. Se pare că măcelarul era supărat cp soldații lui Lazea îi rechiziționaseră marfa, așa că rănitul nu a avut parte de o călătorie prea ușoară. A ajuns în stare gravă la Nagyléta și a fost redirecționat imediat la spitalul militar din Debrețin, unde a și murit la 5 septembrie.
Curios, cauza exactă a decesului și raportul medical al pacientuluinu sunt cunoscute. A fost înmormântat în aceeași zi. Cu moartea locotenentului, numărul pierderilor romînești ale ciocnirii de la Diosig se ridică la 6 morți. Se pare că 9 soldați maghiari au fost, de asemenea, uciși.
Românii din localitate locali l-au informat pe un colonel cu privire la cele întîmplate. Acesta era unchiul lui Lazea și a ordonat satului să furnizeze imediat rămășițele românilor uciși, amenințînd cu represalii. De asemenea, se spune că ar fi luat ostatici zece localnici. Mulți localnici au fugit în Nagyléta. După cum a fost programat inițial, trupele maghiare s-au pus în mișcare pe 5 septembrie. La 6 septembrie, maghiarii au trimis o delegație colonelului român, care i-a eliberat pe ungurii capturați. Cazul a fost discutat și între comitetele diplomatice maghiare și române.
La 15 septembrie, rămășițele din Lazea au predate armatei române. Înmormântarea sa a avut loc pe 5 octombrie în satul în care s-a născut. Autoritățile maghiare au promis o anchetă riguroasă asupra cazului, dar nu există niciun fel de dovezi că cineva ar fi fost pedepsit.
Majoritatea surselor care vorbesc despre lupta de la Diosig sunt maghiare. Românii au dat unei străzi din orașul Cîmpulung, Argeș, numele eroului Dumitru Lazea și apoi l-au uitat.
