Este diplomatul român cel mai cunoscut în lume, un om politic, profesor și jurist remarcabil, una din personalitățile de prim rang pe care le-a dat România.
Orator desăvârșit şi diplomat de talie mondială, Nicolae Titulescu reprezintă un reper de marcă al diplomației internaționale pentru activitatea sa în slujba păcii și a preeminenței dreptului internațional în relațiile dintre state, un apărător al Societății Națiunilor și al conceptului Europei Unite prin abordarea comună, cultural-spirituală, comentează, într-o postare în pagina de Facebook, Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe.
Una din personalităţile de prim rang pe care România le-a dat, Titulescu a fost un om dedicat ţării sale, în pofida ostilităţii cu care a fost tratat, a izolării politice, punând la dipoziţie un fantastic univers de idei şi acţiune politică, care au depăşit de multe ori graniţele verosimilului, notează şi RADOR.
Orator de calibru, desăvârșit caracter şi diplomat de talie internaţională, Titulescu a fost un om al păcii, care a militat în favoarea relaţiilor cordiale cu vecinii dar şi a restabilirii relaţiilor cu Uniunea Sovietică – deşii unii i-au reproşat ca nepotrivită apropierea sa de vecinul de la Est – , cu condiţia protejării graniţelor României.
Tot lui i se datorează lansarea conceptului Europei Unite prin abordarea comună, cultural-spirituală, însă personalitatea sa avea să fie izolată după alierea României cu Germania, în anii interbelici, fiind constrâns să renunţe la cariera diplomatică şi să ia calea exilului, mai scrie sursa citată.
Doctor în drept
Nicolae Titulescu s-a născut la 4 martie 1882, la Craiova, într-o familie foarte înstărită. Între 1893-1900 a urmat cursurile Liceului Carol I din Craiova, urmând apoi cursurile Facultății de Drept a Universității Sorbona din Paris, amintesc Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe. Tot aici va obține și titlul de doctor în drept, cu teza Essai sur une théorie des droits éventuels.
În 1905 a revenit în România, obținând un post de profesor de drept la Universitatea din Iași până în 1910, când va ocupa aceeași poziție la Universitatea din București, până în 1927 când se va dedica exclusiv diplomației. A fost ales membru al Academiei Române la 28 mai 1935.
Nicolae Titulescu a intrat în politică în rândurile Partidului Conservator – Democrat al lui Take Ionescu, al cărui discipol a fost, devenind deputat în anul 1912. Ulterior se va apropia de Partidul Naţional Ţărănesc, din care a făcut parte oficial din ianuarie 1938.
A fost ministrul Finanţelor în intervalul 10 iulie 1916 – 26 ianuarie 1918 și 13 iunie 1920 – 13 decembrie 1921.
Parcursul extern
În perioada neutralităţii (1914-1916), Titulescu s-a pronunţat cu hotărâre pentru intrarea României în război de partea Antantei. În vara anului 1918 a plecat la Paris, acţionând pentru unirea tuturor românilor în cadrul Consiliului Naţional pentru Unitatea Românilor din capitala Franţei.
Nicolae Titulescu a făcut parte din delegaţia României la Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920), îndeplinind ulterior funcția de trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al României la Londra (16 decembrie 1921 – 6 iulie 1927; 1 august 1928 – 20 octombrie 1932; 29 august – 1 noiembrie 1936). De la 1 ianuarie 1924 a îndeplinit și funcția de delegat permanent al României la Societatea Naţiunilor.
A fost ministrul Afacerilor Străine al României de două ori (6 iulie 1927 – 30 iulie 1928; 20 octombrie 1932 – 29 august 1936). În timpul activității la Societatea Națiunilor și în timpul primului mandat la Externe a avut o contribuție decisivă la acceptarea internațională a punctului de vedere românesc cu privire la problema marilor proprietari din Transilvania (așa numiții optanți unguri) afectați de reforma agrară din 1921, Titulescu demonstrând imparțialitatea efectuării reformei.
A fost ales consecutiv preşedinte al Adunării Generale a Societăţii Naţiunilor, la 10 septembrie 1930 şi 7 septembrie 1931. La 16 octombrie 1930 a fost numit membru al Curţii Permanente de Arbitraj de la Haga.
Mergând pe urmele mentorului său, Take Ionescu, artizanul Micii Înţelegeri, Nicolae Titulescu a fost fondatorul şi susţinătorul unui alt organism de securitate regională – Pactul Înţelegerii Balcanice, constituit la Ankara, la 9 februarie 1934.
Adept al consolidării alianţelor României cu democraţiile occidentale, Marea Britanie şi Franţa, Nicolae Titulescu a depus o vie activitate în direcția întăririi colaborării internaționale, în interesul păcii și securității europene și s-a pronunţat cu hotărâre împotriva acţiunilor agresive și revizioniste ale Germaniei naziste şi Italiei fasciste.
În 1936, pentru a da satisfacție cercurilor de dreapta din țară și străinătate, Regele Carol al II-lea l-a demis pe Nicolae din toate funcțiile oficiale iar acesta s-a autoexilat. Nicolae Titulescu a decedat la Cannes, la 17 martie 1941.
Testament
Testamentul său avea următorul cuprins: „Subsemnatul Nicolae Titulescu încredințez pe prietenul meu bun, Iuliu Maniu, ca executor testamentar. Ultima mea dorință este ca la moartea mea să fiu îngropat pe muntele Tâmpa din Brașov, pentru a adeveri dragostea mea fierbinte pentru Transilvania și străduințele mele pentru întregirea scumpei mele țări. Vreau ca generațiile viitoare să știe că firul luminos care m-a călăuzit în zbuciumata mea viață a fost iubirea de patrie și gloria eternă a neamului românesc. Rămân recunoscător, și dincolo de viață, celor care m-au sprijinit în lupta mea și iert pe cei care mi-au făcut nedreptate și cauzat suferințe. Iunie 1937. Nicolae Titulescu“.
Conform legatului testamentar transmis de Iuliu Maniu înaintea morții sale în detenție lui Corneliu Coposu, Ministerul Afacerilor Externe a repatriat rămășițele pământești ale marelui diplomat, reînhumat în curtea Bisericii Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului în 1992.
