Intitulat „Un nou idol al poporului se ridică în Germania”, articolul din ziarul american șochează cititorul de astăzi mai ales prin ultimele sale trei paragrafe, în special afirmația: „Antisemitismul lui Hitler nu este atât de sincer și de violent cum pare”.
Această idee se pare că era destul de răspândită printre germani în acea vreme, când mulți vedeau antisemitismul lui Hitler drept o stratagemă pentru a atrage voturile maselor.
Corespondentul New York Times, Cyril Brown, trece în revistă principalii factori care se află la originea ascensiunii rapide a lui Hitler în Bavaria, subliniind mai ales talentele sale de orator. De exemplu: „El exercită un control uimitor asupra publicului, posedând capacitatea remarcabilă nu doar de a-i aduce pe auditorii săi într-o stare de furie dezlănțuită, dar și de a-și liniști la loc publicul.”
Însă partea cu adevărat senzațională a articolului o reprezintă ultimele trei paragrafe care încearcă să explice antisemitismul lui Hitler.
Brown recunoaște că antisemitismul lui Hitler se află în centrul atracției pe care acesta o exercită asupra maselor – subliniind cum comunitatea evreiască se ferește de el – dar continuă să îl considere ca un rol teatral pentru a-și mulțumi auditoriul.
„Este credibil că este animat de un patriotism înalt și dezinteresat. Probabil că nici el nu știe ce vrea să realizeze. Antisemitismul violent se află în centrul propagandei sale scrise și vorbite. Discipolii săi sunt numiți „Hakenkreuzler”. Fulgerele sale împotriva evreilor sunt atât de violente încât un număr de eminenți cetățeni evrei și-au căutat adăpost pe înaltele platouri bavareze, ușor de ajuns cu mașini rapide, unde și-ar putea ascunde copiii și nevestele în cazul unei Nopți a Sfântului Bartolomeu antisemite.
Dar mai multe surse de încredere și bine informate au confirmat ideea că antisemitismul lui Hitler nu este atât de sincer și de violent cum pare, și că acesta utilizează pur și simplu propaganda antisemită ca o momeală pentru a atrage mulțimile și a le menține treze și entuziaste, până în momentul în care organizarea sa este suficient de perfecționată și de puternică pentru a fi utilizată eficient în scopuri politice.
Un politician sofisticat i-a atribuit lui Hitler o abilitate politică deosebită pentru a insista prea mult asupra antisemitismului, declarând: «Nu te poți aștepta ca masele să înțeleagă sau să aprecieze obiectivele tale reale cele mai rafinate. Trebuie să le hrănești cu idei și bucățele crude precum antisemitismul. Din punct de vedere politic ar fi absolut greșit să le spui adevărul cu privire la ținta către care vrei să te îndrepți».”
În 1924, tot New York Times titrează atunci când viitorul dictator iese din închisoare, la un an după puciul ratat: „Hitler, îmblânzit de închisoare”.
Și depeșa se încheia astfel:
„El se va întoarce probabil repede la viața sa privată și se va întoarce în Austria, țara lui natală.”
