La locul nenorocirii, lumea venită din toate satele doljene mișună încoace și încolo, discutând și jelind. Autoritățile fac reconstituirea.

Biță Marin explică:

• Băusem puțin cu domnii învățători și am venit apoi aici pe malul lacului. Câteva fete m-au rugat să le plimb cu barca. S-au suit și am pornit. Cam la zece metri de mal una din ele și-a scăpat basca în apă. Când s-a aplecat să și-o ia, barca s-a răsturnat.

Învățătorii, vinovați de neglijență, caută să se scuze:

• Este adevărat, am luat masa, noi învățătorii, colo sub umbrarul acela, însă de unde puteam noi șă știm că fetele vor veni aci să se plimbe cu barca?

Eroismul unui copil

În ziua nenorocirii veniseră în excursie, la lacul Petraria, 600 de școlari de la Plenița și satele învecinate. Printre aceștia se afla și elevul Dumitru Vasile din clasa a III-a a Școlii de Meserii din Plenița, aflată la opt kilometri de lac.

De loc din Maglavit, Dumitru Vasile avea 16 ani.

La un moment dat a văzut că barca se răstoarnă. Și-a aruncat haina și a pornit înot spre locul catastrofei. A reușit să salveze pe rând cinci eleve. Celelalte zece s-au înecat, nu le-a mai putut scoate la mal decât moarte.

În acest timp, Biță Marin se salva pe el, iar învățătorii chefuiau sub umbrar la 400 de metri distanță.

Toate cele zece școlărițe erau din Plenița, unde clopotele băteau fără întrerupere.

Nenorocirea atinsese șapte familii. Cinci dintre copile erau ale surorilor Maria și Ioana. Trei ale primei și două ale celeilalte.

La casele îndoliate, sute de oameni jeleau alături de părinți, iar câinii urlau în toată localitatea.

Învățătorii și barcagiul au fost arestați pe loc.

Era iunie 1937.