Nemuritorul Gambetta, primul ateu donator de moaşte republicane

 

În „O scrisoare pierdută” a lui Ion Luca Caragiale, Cațavencu aduce vorba despre personajul nostru, spunându-și: „Scopul scuză mijloacele, a zis nemuritorul Gambetta!...”. Dar ce se ascunde în spatele acestui nume?

Léon Gambetta, care se născuse pe 2 aprilie 1838 la Cahors, moare la Paris pe 31 decembrie 1882, pe când era președintele consiliului de miniștri al Franței, funcție pe care o deținea din 14 noiembrie 1881.
Gambetta, un republican radical, care susţinea votul universal și separarea Bisericii de stat, a devenit foarte popular după Războiul Franco-Prusac. A fost unul dintre întemeietorii celei de-a treia republici franceze.

Primul cadavru conservat cu formol

De domeniul istoriei medicinei ţine faptul că, imediat după moartea sa, survenită în noaptea de 31 decembrie 1882, medicul a folosit, în premieră absolută, formolul pentru a conserva cadavrul.

Medicii legişti, scria „Le point” în 2013, au plecat din sala de autopsie cu ce au crezut de cuviinţă că putea fi venerat: creierul, ochiul drept, o parte din braţul drept, apendicele şi inima.

Îi lipsea și capul

În 1909, când municipalitatea din Nisa mută rămăşiţele marelui Gambetta într-un loc mai demn de faptele sale, la deschiderea sicriului se constată că trupului neînsufleţit îi lipsea capul. Un mister rămas nerezolvat până astăzi!
În 1920, inima îi este depusă la Pantheon, dar, cel mai important lucru, memoria sa este şi azi vie în inima francezilor.

Înmormântarea

Pe 6 ianuarie 1883, la înmormântarea lui Gambetta mulțimea a invadat străzile din Paris. Zeci de mii de curioși ocupau în grabă cele mai bune locuri pe traseul procesiunii funerare. Cei mai scunzi închiriaau scaune, vânzătorii ambulanți ofereau buchete de flori nemuritoare. Un decurcăreț vindea clătite „Gambetta”. Toți copacii și lămpile erau pline de copii.

Adversarul lui Napoleon al III-lea

Ca avocat din 1860, Gambetta a început să devină celebru apărând adversarii regimului lui Napoleon al III-lea, iar în 1869 a fost ales în Parlament cu un program radical (manifestul Belleville).

A devenit rapid unul dintre liderii minorității republicane și, deși a criticat politica externă a Imperiului, a fost un patriot.

După capturarea lui Napoleon al III-lea la Sedan în timpul războiului franco-prusac, Gambetta a încercat să adune Legislativul pentru a continua războiul, dar nu a reușit.

După ce a fugit cu balonul din Parisul asediat, s-a străduit să convingă țara pentru a duce mai departe lupta cu prusacii.

Talentul său oratoric nu a putut aduce victoria, dar eforturile sale au ajutat la salvarea onoarei și respectului de sine al poporului, iar pentru asta a rămas un erou național.

Ales în Adunarea Națională chemată să încheie pacea, Gambetta a protestat împotriva cedării Alsacei-Lorena.

A făcut campanie pentru cauza republicană și a ajutat la convingerea monarhiștilor divizați că trebuie să fie de acord cu o constituție republicană.

Tactician parlamentar și unul dintre cei mai mari oratori ai Franței moderne, Gambetta a fost văzut ca un reprezentant al clasei mijlocii în curs de dezvoltare.

Gambetta a jucat rolul cheie în ralierea forțelor, la 16 mai 1877, în criza care a dus la demisia președintelui MacMahon, dar a fost ultimul său succes important.

Marea sa influență, prestigiul și credința în guvernarea puternică l-au făcut obiectul suspiciunilor republicane, care l-au împiedicat să formeze un guvern până în noiembrie 1881, într-un moment deosebit de dificil.

Oportunismul

Deși a fost recunoscut ca principal lider republican, el nu a fost niciodată capabil să joace rolul pe care îl merita.

Prin tact, dexteritate parlamentară și elocvență, a jucat un rol determinant în votarea Legilor Constituționale franceze din februarie 1875

După ce a renunțat la radicalism, a dat noii sale politici numele de „oportunism” și a devenit unul dintre liderii „republicanilor oportuniști”.

La 4 mai 1877, el a denunțat „clericalismul” ca inamic.

Ori cancer, ori apendicită

La 31 decembrie 1882, în casa sa din Ville d’Avray, în apropiere de Sèvres, a murit din cauza cancerului de intestin sau stomac, după unii, din cauza peritonitei, după alții.

Chiar dacă s-a rănit cu o lună mai devreme prin descărcarea accidentală a revolverului, rana nu i-a pus în pericol viața.

Cinci artiști, Jules Bastien-Lepage, un pictor realist, Antonin Proust, un precursor al avangardei, pictorul Léon Bonnat, Alexandre Falguière, care i-a făcut masca mortuară, și fotograful său personal Étienne Carjat s-au așezat cu toții lângă patul defunctului, făcând cinci reprezentări ale acestuia, care au fost publicate de presă în ziua următoare.

Parteneri