Psihiatru şi neuropatolog german, Alois Alzheimer, a rămas în istoria medicinei ca primul medic care a descris maladia ce-i poartă numele, după ce, în anul 1906, a descoperit „o boală neobişnuită a cortexului cerebral”.
Maladia Alzheimer este cea mai frecventă formă de demenţă, o boală degenerativă progresivă a creierului ce distruge treptat funcţiile cognitive, cum ar fi atenţia, percepţia, memoria, orientarea etc, suficient de sever pentru a deteriora calitatea vieţii.
Alois Alzheimer s-a născut la 14 iunie 1864 la Marktbreit (Bavaria).
A urmat cursurile universitare în medicină la Aschaffenburg, Tübingen, Berlin şi Würzburg, unde a absolvit în 1887, apoi a început să lucreze la Spitalul pentru bolnavi psihici şi epileptici din Frankfurt, nou înfiinţat de către medicul psihiatru Heinrich Hoffmann, unde manifestă un interes deosebit pentru studiul cortexului cerebral.
Împreună cu directorul spitalului, Emil Sioli, şi cu doctorul Franz Nissl, Alois Alzheimer a propus o metodă nouă pentru tratarea bolnavilor mintali, renunţând la mijloacele coercitive folosite înainte, în schimbul supravegherii pacienţilor în săli comune, folosirea băilor calde pentru calmare şi încurajarea plimbărilor în aer liber.
În următorii ani, a lucrat împreună cu doctorul Franz Nissl la un amplu studiu, publicat în şase volume, „Studii histologice şi histopatologice ale cortexului cerebral”, în perioada 1906-1918.
În 1896, Nissl a plecat la Heidelberg, pentru a lucra alături de renumitul medic psihiatru Emil Kraepelin.
În acelaşi an, Alzheimer a fost numit director adjunct al Spitalului din Frankfurt, continuându-şi cercetarea într-o gamă largă de afecţiuni psihice, printre care depresia maniacală şi schizofrenia.
În 1894, Alois Alzheimer s-a căsătorit cu Cecilie Geisenheimer, care i-a dăruit trei copii: Gertrud, Hans şi Maria. Cecilie a murit în vara anului 1901.
La 25 noiembrie 1901, Alzheimer a cunoscut-o pe Auguste Deter, pacienta care avea să facă din el un medic de renume.
Auguste Deter avea, spre deosebire de pacienţii întâlniţi până atunci, doar 51 de ani, şi prezenta tulburări de memorie, modificări de comportament, incapacitate de a mai întreprinde activităţi uzuale, dezorientare etc.
Vârsta pacientei l-a determinat să aprofundeze acest caz, căruia i-a pus un prim diagnostic de demenţă presenilă.
În 1902, a plecat la Heidelberg, la invitaţia medicului psihiatru Emil Kraepelin, aici reîntâlnindu-l pe Franz Nissl, iar un an mai târziu, s-a mutat, alături de Kraepelin, la Clinica Universitară de Psihiatrie din Munchen.
A continuat munca de cercetare, doi ani mai târziu a obţinut un post la universitate, a redactat lucrări şi a ţinut prelegeri, dar nu a uitat-o pe Auguste Deter, interesându-se permanent de evoluţia stării ei.
În aprilie 1906, a fost înştiinţat că Auguste a murit.
Cu toate că din fişa medicală reieşea faptul că decesul ar fi survenit în urma unei septicemii, autopsia a evidenţiat modificări caracteristice necunoscute până atunci, respectiv reducerea masei creierului, îndeosebi în regiunile frontale şi parietale, celule nervoase distruse, scoarţa cerebrală fiind brăzdată de depuneri de albumină.
Cazul a fost prezentat la cea de-a 37-a Conferinţă a Psihiatrilor din sud-vestul Germaniei, care a avut loc la Tübingen, pe 3 noiembrie 1906, şi publicat, ulterior, în revista de specialitate Allgemeine Zeitschrift für Psychiatrie und Psychisch-Gerichtliche Medizin, ca „o boală neobişnuită a cortexului cerebral”.
Acesta a fost primul caz semnalat de atrofie difuză presenilă a creierului, afecţiune care, la propunerea medicului Emil Kraepelin, poartă numele Boala Alzheimer.
Alois Alzheimer a fost chemat, în 1912, ca profesor de psihiatrie la Universitatea din Breslau (astăzi Wroclaw, Polonia).
Chiar din timpul călătoriei, au apărut primele semne de îmbolnăvire. Ajuns la Breslau, a fost internat în spital cu tulburări cardiace şi renale. Trei ani mai târziu, la 19 decembrie 1915, a încetat din viaţă. A fost înmormântat la Cimitirul central din Frankfurt pe Main, alături de soţia sa.
În prezent, maladia Alzheimer este progresivă şi ireversibilă, dar rapiditatea agravării depinde de la o persoană la alta. Demenţa Alzheimer reprezintă peste 50% din cazurile de demenţă, prevalenţa sa dublându-se la fiecare 5 ani după vârsta de 60 de ani.
Sursa: Agerpres
