La un moment dat, Mille a dat ordin ca în toate birourile redacţiei să fie atârnat potretul lui lui Zaharia Carcalechi.
Mirare mare pe capul ziariştilor de la „Adevĕrul” ce voia să însemne tablourile celui care a condus „Vestitorul Romînesc”, din 1837 până în 1855.
Misterul avea să fie lămurit curând, după cum îşi amintea ziaristul Albert Honigman, într-un articol publicat în 1933 în „Dimineaţa”:
„Într’o zi ne-am pomenit cu toţii, cu un portret încadrat, atârnat deasupra birourilor noastre, portretul lui Carcalechi, gazetar din vremuri vechi care, se zice, că scotea gazeta când avea poftă, la 15 zile sau la o lună o dată, fiind totdeauna în întârziere cu evenimentele, ignorând prezentul.
Cum ne lua vreo gazetă înainte, cu vreo ştire importantă sau nu, apărea Mille în cabinetul redactorului responsabil de această lipsă şi-i arăta pe Carcalechi.
Ne demoralizează!
Într-o zi i-am spus:«D-le Mille, isprăveşte cu Carcalechi, dă-l jos de pe păreţi, căci ne demoralizează! Când ai la gazetă câte o… trufanda senzaţională, când primeşti felicitări pentru succesele Adevĕrului, nici-odată nu vii să ne spui: bravo, băieţi, azi aţi fost la înălţime!
Dar când lipseşte în gazetă moartea subită a lui Toboc sau o minciună oare-care de la Capşa, soseşti cu Carcalechi!».
Mille, căruia nu-i plăceau replici de natura aceasta, ridica din umeri şi răspundea:«Când gazeta e bună, nu vă faceţi de cât datoria, când e proastă, vă amintesc de Carcalechi!»”.
Carcalechi
Zaharia Carcalechi s-a născut la Braşov, în 1784, şi a murit în 1865, la Bucureşti.
În 1800 s-a stabilit la Budapesta, iar la 1829 administra o tipografie oficială ungurească.
A tipărit, la Buda, “Biblioteca Românească” în 1829 – 1830, în 12 părţi.
Tot el a publicat şi primul almanah românesc pentru anul 1836.
După aceea a continuat cu publicarea „Almanachul statului” Ţării Româneşti până la 1852. Între timp a devenit tipograf al Munteniei şi redactor al Vestitorului Românesc, o gazetă semi-oficială a statului. Carcalechi a redactat şi Buletinul Oficial al Principatului Ţării Româneşti timp de mai mulţi ani.
În 1826, a tipărit un manual, Povăţuitorul tinerimei către adevărata şi dreapta cetire, pe care, din motive de popularitate, îl atribuie lui Gh. Lazăr.
Conducerea Tipografiei Statului
În 1834 se stabileşte, potrivit crispedia.ro, în Bucureşti, unde primeşte conducerea Tipografiei Statului. Editează ziarul „Cantor de avis şi comers” (1837-1855), devenit, în 1843, „Vestitorul românesc”, şi buletinul oficial al Ţării Româneşti. Din 1836 până în 1853, la Buda, face să apară „Almanahul statului din Principatul a toată Ţara Românească”. În 1845 primeşte rangul de pitar, apoi, în 1853, pe cel de serdar.
Informaţiile bibliografice strânse de el în Izvorul cărţilor aveau în vedere Ţara Românească, Moldova şi Ardealul. Se reproduceau tălmăciri, se făceau observaţii asupra limbii. Beletristica din „Bibliotecă românească” era fără pretenţii, reducându-se la povestiri şi anecdote.
Călătoria lui Martinelli la Paris, o prelucrare, pare a-i aparţine. Povăţuitorul tinerimei… este o adunare de reflecţii şi exemple neprelucrate trase din scrierile lui Constantin Diaconovici-Loga. Publicistica sa de după 1834 e aproape lipsită de interes. Uşurinţa cu care dădea ştiri neverificate, exagerându-le, a intrat în domeniul anecdotei.
Foto: Regulamentul organic al Ţării Româneşti, editat sub domnia lui George Bibescu de Zaharia Carcalechi, tipograful Curţii, Bucureşti, 1847
