Scriitorul danez Hans Christian Andersen este unul dintre cei mai îndrăgiţi autori de cărţi pentru copii pentru poveştile care nu au aproape niciodată un final fericit, ele reflectând sărăcia, durerea, nedreptăţile şi diferenţele dintre oameni, deopotrivă pe cele sociale şi pe cele fizice. Chiar şi în poveştile cu final fericit, acesta este obţinut plătind cu durere.
Născut la 2 aprilie 1805, la Odense, în Fionia, una dintre insulele care alcătuiesc Danemarca, într-o familie foarte modestă, Andersen şi-a petrecut copilăria într-o căsuţă sărăcăcioasă, care avea să-i influenţeze în mod decisiv cariera ulterioară, conform site-ului www.andersen.sdu.dk.
În primul rând, aici a avut acces la cunoaşterea obiceiurilor populare, a superstiţiilor locale, a condiţiilor în care trăiau cei săraci, toate acestea urmând să fie prezentate în basmele de mai târziu.
A urmat câteva clase primare, după care a fost trimis la muncă împreună cu alţi copii din aceeaşi categorie socială.
Protectorii
La 14 ani, după moartea tatălui său, a hotărât să-şi încerce norocul şi a plecat la Copenhaga. Aici, a fost bine primit de două familii, Collin şi Wulff, care aveau să devină protectorii săi.
Cu sprijinul lui Jonas Collin, unul dintre directorii Teatrului Regal din Copenhaga, reuşeşte să devină elev al şcolii din provincia Slagelse, apoi al şcolii din Elsinor, până în 1827.
Şcoala i s-a părut un calvar, dar în această perioadă a scris o poezie, „Copilul moribund”, care a fost publicată în revista Copenhagen Post şi care a fost foarte apreciată, notează Neil Philip în introducerea volumului „Hans Christian Andersen – Basme de neuitat”, publicat de Reader’s Digest.
