Mussolini trece Marebul fără declarație de război

 

În primele ore ale zilei de 3 octombrie 1935, armata italiană a trecut râul de frontieră Mareb, deschizând un front de 70 km.

Din Eritreea, trupele generalului italian De Bono au atacat Etiopia, fără a formaliza declaraţia de război.

La scurt timp după ajungerea la putere a lui Mussolini în 1922, au fost întocmite primele planuri pentru un atac asupra Etiopiei.

Înfrângerea suferită de italieni în urmă cu 40 de ani era greu de suportat. Dar abia în 1935, Anglia şi Franţa au consimţit, în linişte, invazia. Parisul şi Londra ar fi trebuit să cedeze pentru a-l împiedica pe Mussolini să facă o alianţă cu Hitler.

Din martie până în septembrie 1935, 177.000 de soldaţi italieni au ajuns cu arme şi echipamente de transport în oraşul portuar Massaua (Eritreea).

La câteva minute după invazie, guvernul etiopian a trimis o telegramă Ligii Naţiunilor din Geneva, raportând că avioanele italiene au atacat Adua şi că luptele ajungeau deja către Agamee. Liga Naţiunilor a condamnat agresiunea, a impus un embargo asupra armelor şi un boicot economic asupra Italiei.

Cu toate acestea, sancţiunile nu au avut efect şi embargoul a fost ridicat câteva luni mai târziu.

Războiul din Etiopia a fost unul extrem de crud, fiind folosit inclusiv gazul muştar, într-o evidentă transgresiune a Convenţiei de la Geneva, semnată de Italia în 1925.

Italienii au luptat mai mult de o jumătate de an şi au pierdut 4.000 de soldaţi.

La 6 mai 1936, Italia şi-a îndeplinit visul de a transforma ţara într-un imperiu. De pe balconul Palazzo Venezia, Mussolini anunţa că trupele italiene au ocupat Addis Abeba şi au dominat Abisinia.

La 30 iunie 1936, Haile Selassie a mers la Societatea Naţiunilor din Geneva pentru a denunţa ceea ce se întâmplă în ţară şi pentru a cere sprijinul comunităţii internaţionale.

Franţa şi Marea Britanie au recunoscut controlul italian asupra Etiopiei, Statele Unite ale Americii şi Uniunea Sovietică au refuzat acest lucru. Sub dominaţia fascistă, mişcarea de rezistenţă etiopiană a fost interzisă şi politicile segregaţioniste au fost impuse pe teritoriul etiopian. Într-unul dintre nenumăratele masacre, 400 de călugări au fost executaţi într-o mănăstire coptă.

Mussolini şi-a menţinut poziţia asupra Etiopiei până în 1941, când a fost forţat să cedeze presiunilor britanice şi să părăsească teritoriul. Cu un an mai devreme, Mussolini declarase război Franţei şi Marii Britanii.

Eritreea, ocupată de Marea Britanie în 1941, a fost încorporată în 1952, în urma unei decizii a ONU, în statul etiopian.

Statutul de autonomie al acesteia a fost suprimat în 1962, de către autorităţile din Addis Abeba, fapt care a dus la izbucnirea războiului de eliberare naţională a poporului eritreean, care a durat aproape 30 de ani.

Relaţiile dintre Italia şi Etiopia s-au normalizat abia în 1997, când preşedintele italian Oscar Luigi Scalfaro a mers la Addis Abeba, „pentru a închide definitiv un capitol ruşinos din istorie”.

Victoria părintelui Etiopiei moderne