Baş-Muftiatul şi muftiatul provinciilor au fost desfiinţate şi pentru întreaga ţară a fost numit un singur muftiu.
Mehmet Iacub a devenit muftiu în 31 decembrie 1947, funcţie în care a rămas până în 1990.
Potrivit lucrării “Un destin la Marea Neagră – Tătarii din Dobrogea” de Metin Omer şi Adriana Cupcea, Mehmet Iacub a fost cunoscut mai degrabă ca un servitor devotat al Partidului Comunist decât ca un reprezentant pentru apărarea drepturilor musulmanilor.
În această perioadă, geamii şi cimitire musulmane au fost închise, iar seminarul Musulman din Medgidia, după ce şi-a pierdut statutul de şcoală pedagogică în 1948, a fost transformat într-o instituţie dedicată exclusiv pregătirii imamilor.
În cele din urmă a fost închis „din cauza lipsei de interes din partea musulmanilor de a fi pregătiţi ca imami”.
Însă, nu avea cum să scape de urmărirea Securităţii tocmai şeful Cultului Musulman din acea vreme.
Iacub Mehmet Iacub sprijinise curentul de emigrare în Turcia, fiind învinuit că aducea injurii URSS şi dorea să înfiinţeze în 1950 un front mondial musulman pentru pace, dar şi să convoace un congres al musulmanilor din ţările blocului comunist.
Acţiunea operativă, prin care muftiul pacifist era urmărit, primise numele de cod „Sultanul“. Dosarul conţine file şi fotografii din filajul căruia îi era supus muftiul Mehmet la vizite şi deplasări.
„În perioada anilor ’50-’60, sutele de planuri de măsuri întocmite prevedeau mărirea numărului de lucrători operativi implicaţi în gestionarea problemei musulmane şi lărgirea agenturii folosite în scopul identificării «elementelor duşmănoase»“, arată dr. Laura Stancu.
Până la mijlocul anilor ’60, fusese folosit ca informator calificat sursa «IFRAN», nume de cod sub care acţiona secretarul Seminarului Musulman, Latif Gemaledin.
Potrivit lucrării „Turcii şi tătarii din Dobrogea” de Adriana Cupcea, la începutul deceniului patru al secolului trecut, în comuna Tătaru a apărut ideea „independenţei Crimeei”, la care a aderat şi tânărul Mehmet.
