Motivul pentru care Rafael și-a falsificat nasul

 

Marelui pictor Rafael nu-i plăcea nasul său și, dacă Van Gogh și-a tăiat urechea după aproape 400 de ani, renascentistul și l-a stilizat în faimosul său autoportret.

Aceasta este concluzia la care au ajuns cercetătorii de la Universitatea din Roma, după ce au realizat o reconstrucţie computerizată 3D a chipului maestrului renascentist pe baza unui mulaj din ghips, datând din 1833, a ceea ce se crede că a fost craniul pictorului.

1833 este anul în care rămăşiţele, despre care se crede că au aparţinut bărbatului supranumit de contemporanii săi „Divinul” pentru perfecţiunea pe care încerca să o cuprindă în operele sale, au fost exhumate ultima dată.

„Cu siguranţă a făcut astfel încât nasul să arate mai rafinat”, a declarat Mattia Falconi, biolog molecular în cadrul Universităţii Tor Vergata (Roma II). „Nasul său era, să spunem, puţin mai proeminent”, a mai spus Falconi potrivit Agerpres.

Rafael a decedat la Roma în 1520, la vârsta de 37 de ani şi a fost îngropat în Panteonul din Roma.

Autoportretul, în mod normal expus în galeria Uffizi din Florenţa, însă în prezent găzduit de Roma pentru expoziţia care marchează 500 de ani de la decesul artistului, a fost realizat cu circa 15 ani înainte, când artistul nu purta barbă.

Tabloul înfăţişează un nas mai acvilin, formă pe care Rafael a inclus-o şi în alte opere în care s-a pictat pe sine.

Reconstrucţia facială arată mai degrabă chipul pictorului mai aproape de data decesului, atunci când purta barbă.

Falconi, împreună cu o echipă de antropologi judiciari şi de alţi experţi, a reconstituit chipul cu ajutorul unor tehnici de stratificare a ţesutului folosite de specialiştii în investigaţii criminalistice.

Rezultatul a fost un chip similar cu cel al maestrului aşa cum apărea pe o gravură de Marcantonio Raimondi, unul dintre elevii acestuia.

„Când am terminat, mi-am spus: Am mai văzut chipul acesta înainte”, a declarat Falconi pentru Reuters, într-un interviu telefonic.

Citește și Geniul Renașterii omorât de sifilis sau de arsenic?

O altă similaritate este cu protagonistul picturii „Portret de bărbat”, realizată în perioada 1512-1515, de Sebastiano del Piombo, contemporan şi rival al lui Rafael.

Timp de mai multe secole, au existat speculaţii potrivit cărora oasele dezgropate în 1833 şi reînhumate într-o criptă reamenajată e posibil să nu-i fi aparţinut lui Rafael întrucât unii dintre elevii săi au fost mai târziu îngropaţi lângă el.

Dar Falconi crede că cercetarea indică, într-o proporţie de 85%, că este vorba despre craniul lui Rafael ca urmare a similarităţilor cu cea mai mare parte a trăsăturilor artistului, aşa cum au apărut acestea în tablourile sale sau ale contemporanilor săi.

Cercetarea lui Falconi nu a primit însă doar laude din partea comunităţii ştiinţifice. Un critic de artă care scrie pentru publicaţia La Repubblica, din Roma, a declarat că reconstrucţia facială a produs o „versiune de joc video” ieftin a lui Rafael.

Falconi speră ca mormântul lui Rafael să poată fi redeschis la un moment dat pentru a fi realizate teste directe asupra craniului. Acest lucru poate rezolva numeroase mistere, inclusiv pe cel privind cauza morţii pictorului.