Rafael, cel mai mare pictor al Renașterii, a pierit în noaptea de 6 aprilie 1520, în Vinerea Mare, ziua în care împlinea 37 de ani, din cauza febrei apărute în urmă cu câteva zile „după ce s-a desfătat mai mult decât de obicei”, potrivit lui Vasari,
Având în vedere cunoștințele medicale slabe ale vremii, este practic imposibil de trașat cu certitudine cauzele care au dus la moartea prematură a genialului talent italian.
În 1520, Rafael întreținea de mult o relație copleșitoare cu Margherita Luti, o fată frumoasă cunoscută sub numele de La Fornarina (era fiica unui brutar).
A fost într-adevăr cauza o boală, probabil sifilis?
În secolul al XVIII-lea, a început să circule ipoteza otrăvirii. Dar cine ar fi putut să dorească atât de tare moartea lui Rafael?
Posibilul vinovat a fost identificat în Sebastiano Del Piombo, un mare rival al pictorului și extrem de gelos pe cel care atunci se afla în culmea gloriei.
Un motiv care l-ar fi împins pe Del Piombo să grăbească moartea rivalului este Transigurarea.
În momentul morții sale, Rafael lucra la Transfigurarea, pe care Giuliano De Medici i-a comandat atât lui, cât și lui Del Piombo.
Pânza a rămas neterminată și a fost găsită pe patul decedatului, potrivit pilloledistoria.it.
Dar asta nu este de ajuns pentru a pronunța verdictul Vinovat.
Surse spun că, la exhumarea corpului pictorului din 1722, au fost găsite urme clare de otrăvire cu arsenic.
Aceste elemente sunt suficiente pentru a stabili cu certitudine cauzele morții lui Rafael?
Singurul lucru sigur este că anul acesta se împlinesc 500 de ani de la moartea lui Rafael Sanzio