În prima jumătate a vieţii sale ea a acceptat tradiţiile militariste ale societăţii aristocratice în mijlocul căreia se formase, dar în cea de-a doua parte a vieţii s-a opus cu fermitate acestora.
La 1 decembrie 1905 Comitetul Nobel o desemna câştigătoare a Premiului Nobel pentru Pace pe Bertha von Suttner, care devenea astfel prima femeia laureată a acestei prestigioase distincţii.
În motivaţia Juriului Nobel se arăta că acest premiu i-a fost acordat Berthei von Suttner ‘„pentru îndrăzneala ei de a se opune ororilor războiului”.
În perioada copilăriei şi în tinereţe a studiat limbi străine şi muzică, a citit cu aviditate şi s-a bucurat de o viaţă socială activă şi de multe călătorii.
De la vârsta de 30 de ani, a început să se îngrijească de educaţia celor patru fiice ale familiei Suttner, din Viena. Aici l-a cunoscut pe viitorul său soţ, cel mai tânăr fiu al familiei Suttner.
În 1876, în urma unui anunţ apărut într-un ziar din Viena, a plecat la Paris pentru a deveni secretara lui Alfred Nobel.
A revenit însă la Viena, după o scurtă şedere la Paris, pentru a se căsători cu baronul Arthur Gundaccar von Suttner.
Baroneasa Bertha von Suttner a rămas însă o prietenă apropiată a lui Alfred Nobel, cei doi corespondând în continuare ani la rând pe subiecte privind pacea.
Bertha von Suttner avea să devină, prin scrierile sale, o ferventă militantă pentru pace la nivel mondial, Alfred Nobel avea să-i susţină angajamentul pacifist.
Din cauza opoziţiei familiei soţului faţă de căsătoria lor, Bertha von Suttner şi baronul Arthur Gundaccar von Suttner au plecat în regiunea Caucazului, unde timp de nouă ani au trăit în condiţii modeste, dând lecţii de limbi străine şi de muzică şi scriind.
În această perioadă Bertha von Suttner a scris Es Löwos, o descriere poetică a vieţii alături de soţul său, patru romane şi cartea Inventarium einer Seele (Inventarul unui suflet).
