Copiii erau adunați din toate colțurile Germaniei și trimiși într-un centru psihiatric special, unde urma să fie executați.
Ulterior, au fost impuse criterii speciale pentru copiii non-evrei. Pentru internare era nevoie de un certificat de la un medic de specialitate care să ateste că sunt bolnavi mintal, schizofrenici sau incapabili să muncească dintr-un motiv sau altul.
Copiii evrei care se aflau în spitale, indiferent de motiv sau certificate medicale, erau automat transferați în acest centru și exterminați. Victimele primeau fie o injecție letală, fie erau gazate la baie când din furtunul de la duș, în loc de apă ieșeau gaze toxice. Ulterior programul a fost aplicat și pentru adulți.
Confom History.com, procedura și activitatea departamentului erau cunoscute de publicul larg din Germania.
Clericii și medicii au fost primii care au ridicat vocea împotriva acestor acțiuni.
S-au iscat proteste, iar unii au avut curajul să îi trimită scrisori personale lui Hitler în care îi cereau să pună capăt acestui program barbar.
Alții au ales să își exprime nemulțumirea cu reticență.
Protestele au fost comentate cu regret de Heinrich Himmler, șeful SS, care s-a ocupat direct de exterminarea sistematică a evreilor în Europa:”SS ar fi trebuit să primească mandat pentru a se ocupa de toată această problemă. Noi știm cum să ne ocupăm corect fără să creăm rumoare inutilă în rândul populației.”
În 1941, Episcopul Clemens von Galen a denunțat programul de eutanasiere și a cerut să fie sistat imediat.
La 18 august 1941, ca orice dictator care se teme doar degradarea imaginii în fața propriului popor, Hitler pune capăt programului, dar doar pe teritoriul Germaniei.
Aproximativ 50.000 de victime a cauzat programul T.4, care a fost reluat în scurt timp în Polonia.
