Maria Rusu: Noi aveam două-trei hectare. N-aveam cine știe ce pământ. Cu-acela ne-am trecut la colectiv.
Noi voiam să rămânem la individual, să ne muncim pământuʼ nostru fiecare. Că auzisem că în Rusia… vinise oameni din lagăr cum vinise atuncea, am avut un vecin care din lagăr o vinit și ne povestea cum îi la colhoz în Rusia.
„Maricică – zice –, am ajuns acolo și mâncam grâu crud. Rodeam boabe de grâu crud, rodeam cartofi cruzi”.
Munceau în colhoz și toamna luau… vai de capuʼ lor, mâncau acolo la cazan, sau cum îi zicea acolo, la… nu popotă, cazan, mă rog, unde le făcea lor mâncare, la colhoz acolo.
Și moșu’ Nicu îi spunea moașei mele, care o murit și ea și el, îs morți amândoi, îi spunea:
„Noi nu trecem la colectiv sub nicio formă. Eu nu vreau să ajung ca cei de la colhoz din Rusia. C-acolo îi vai și amar de viața lor”.
Până la urmă ne-or obligat.
Daniel Popa: Îi credeați pe cei care vă povesteau aceste lucruri?
M.R.: Daʼ cum să nu-i cred dacă vinise din război, vinise de-acolo și stătuse zece ani în lagăr și-n război?!
D.P.: Comuniștii ce vă spuneau despre colectiv?
M.R.: C-o să ne deie… că îi bine la colectiv, că o să fie mai bine, că ne dă și nouă, că pământuʼ îl ară la un loc, că n-o să mai plătim de arat, n-o să mai plătim de semănat, n-o să mai avem greutăți cu pământuʼ, că așa pentru noi îi mai greu ca să ținem cai de tracțiune, sau boi, sau…
Care aveau, aveau, că noi și atuncea aveam căruță cu cal.
Daʼ la noi s-o luat căruțele cu cai și nu s-o mai dat înapoi.
Ehe… o fost prăpăd mare în satu’ ista aici. S-o luat căruțele cu boi, căruțele cu cai și s-o dat la colectiv, tractoare, care o avut tractoare, și nu s-o mai dat înapoi, nici căruțele cu cai.
O luat multe din gospodăriile oamenilor și o strâns la grămadă atunci la început.
Și eu am început să muncesc cu 50 de bani la ziua de muncă – munceam, făceam bani, făceam…
Într-o zi munceam să zicem de 12 lei, de 10-12 lei cum era atunci. Și ce mai luam în toamnă cereale la ziua muncă, cât ne dădea nouă acolo.
Că de ce vă spun că am muncit atât de mult și am o pensie atât de mica…
Făceam un vagon de cartofi – 10.000 de kilograme. Din 10.000, nouă de dădea 800-700.
(…) 30 de ani am muncit din greu. Deci din ’58 și până în ’91, că am mai lucrat în continuare și după Revoluție.
(…) Umblau oamenii, veneau să ne trecem la colectiv că uite pământuʼ vrea să-l strângă grămadă, pentru că o să se are cu tractoarele și n-o să mai fie greu pentru arătură, o să fie un grup de pământ, n-o să mai fie mici laturi, adică ogoare mici în fâșii, într-un fel și-n altuʼ să se puie tărlalele, o să fie una de porumb peste tot, una de grâu în altă parte, că o să fie mai bine…
Alții se convingeau, se treceau mai repede, alții nu vroiau.
Sursa: Fragment din interviul cu Maria Rusu (născută la 5 iunie 1932, Dobreni, județul Neamț), realizat de Daniel Popa în 2001, Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, interviul nr. 1432 A2
