Evenimentul Istoric > Articole online > Istoria universală > Mort pe 6 iunie. Moştenitorul psihanalizei lui Freud rupe prietenia cu mentorul său
Articole online

Mort pe 6 iunie. Moştenitorul psihanalizei lui Freud rupe prietenia cu mentorul său

A influenţat în profunzime aproape toate aspectele culturii moderne, incluzând medicina, religia, filosofia, literatura, arta şi, desigur, domeniul în permanentă evoluţie, al psihanalizei, scrie autoarea Deirdre Bair, în prefaţa volumului „Jung. O biografie” (2011), conform site-ului www.edituratrei.ro.

Prin teoriile sale de pionierat despre personalitate şi inconştient, Jung a creat mulţi termeni cu care se operează şi în prezent: arhetip şi inconştient colectiv, introvertit şi extravertit, anima şi animus, sincronicitate şi individuaţie, şi chiar spiritualitate New Age, mai notează Deirdre Bair, în volumul citat.

Jung este, de asemenea, recunoscut ca fondator al psihologiei analitice, conceptul central al acestei discipline fiind individualizarea – procesul psihologic de integrare a contrariilor, inclusiv conştientul cu inconştientul, păstrând în acelaşi timp autonomia lor relativă.

Jung considera individualizarea ca fiind procesul central al dezvoltării umane, conform site-ului Asociaţiei Internaţionale de Psihologie Analitică, https://iaap.org/.

Studiile

A făcut studii de medicină, la Universitatea din Basel, în 1895, specializându-se în psihiatrie. A început apoi, în 1900, să profeseze la Burgholzli, renumitul spital psihiatric din Zurich, condus la acea vreme de celebrul Eugen Bleuler. A efectuat un stagiu la Paris cu Pierre Janet, apoi a revenit la Zurich fiind numit medic şef la Spitalul Burgholzli.

În 1906, după ce a citit „Interpretarea viselor” şi alte câteva lucrări ale lui Sigmund Freud, Jung a iniţiat o corespondenţă cu fondatorul psihanalizei care a condus la o relaţie de amiciţie între cei doi, deşi diferenţa de vârstă dintre cei doi era de 20 de ani.

Ruptura

Deşi Freud îl considera pe amicul său „moştenitorul psihanalizei”, începând cu 1911 relaţia dintre cei doi a început să se deterioreze, întrucât Jung a propus diverse revizuiri ale teoriei psihanalitice a lui Freud.

În 1913, ruptura dintre cei doi avea să fie definitivă.

A devenit primul preşedinte al Asociaţiei internaţionale de psihanaliză, în 1910.

În intervalul 1913-1916, Jung s-a aplecat asupra practicilor meditative, preocupările în această direcţie continuând până în 1930 şi materializându-se în „Red Book”. Aceste preocupări aveau să stea la baza conceptului de imaginaţie active, considerat ca proces central al psihicului, mai scrie sursa citată.

În privinţa teoriei personalităţii, în 1921, a publicat „Psychological Types”, care rămâne şi în prezent una dintre primele încercări sistematice de elaborare a unei teorii.

Teoria sa a constituit punctul de inspiraţie pentru unul dintre cele mai utilizate teste de personalitate, Indicatorul tipului de personalitate Myers-Briggs.

Orientarea religioasă

De-a lungul anilor 1920, Jung s-a dedicat unei investigaţii mai profunde a inconştientului colectiv, atât prin practica sa clinică la Zürich, cât şi prin călătorii extinse în America de Nord, Africa şi Asia.

Publicaţiile sale din această perioadă reflectă interesul pentru dimensiunile spirituale ale experienţei umane. Orientarea religioasă a fost, în viziunea lui Jung, intrinsecă psihicului uman, indiferent de forma precisă pe care a luat-o.

Odată cu ascensiunea naziştilor în Germania, criticii l-au acuzat pe Jung că ar fi avut poziţii antisemite.

În acelaşi timp, însă, Jung făcea eforturi în vederea menţinerii unei baze instituţionale pentru psihologi, în special psihologii evrei, care au fost expulzaţi din asociaţiile psihologice germane. Această perioadă este una controversată în viaţa lui Jung, urmând ca după al Doilea Război Mondial să îşi ceară scuze pentru acţiunile sale anterioare.

A urmat o prietenie cu fizicianul Wolfgang Pauli, în urma căreia Jung a pus bazele uneia dintre cele mai importante lucrări ale sale, „Psihologia şi Alchimia” (1936-1934), în care se investighează raporturile dintre cele două discipline. Tot în timpul relaţiei cu Pauli, Jung a fost preocupat şi de investigaţia colaborativă a relaţiei dintre psihic şi lumea materială, rezultând teoria sincronicităţii a lui Jung.

Carl Jung a murit la 6 iunie 1961 la Küsnacht, după o scurtă suferinţă.

 

Sursa:Agerpres

 

 

Registration

Aici iti poti reseta parola