Medicul neurolog Jean Martin Charcot, considerat fondatorul neurologiei clinice, s-a născut la 29 noiembrie 1825, la Paris. Şi-a luat doctoratul la Universitatea din Paris în 1853.
A fost numit medic la Hôpitaux de Paris în 1856, profesor asociat de medicină în 1860, medic principal la Salpetriere în 1862, profesor de anatomie patologică la Şcoala de Medicină din cadrul Universităţii din Paris în 1872.
În 1882 a fost numit şef al catedrei de neurologie, funcţie creată pentru el la cererea lui Léon Gambetta, ca profesor de boli ale sistemului nervos. A fost numit membru al Academiei de Medicină în 1873 şi al Academiei de Ştiinţe în 1883.
În studiul său asupra atrofiei musculare, Charcot a descris simptomele ataxiei locomotorii, o degenerare a coloanelor dorsale ale măduvei spinării şi ale trunchiurilor nervoase senzoriale.
De asemenea, a fost primul care a descris dezintegrarea ligamentelor şi a suprafeţelor articulare (boala Charcot sau articulaţia Charcot) cauzată de ataxia locomotorie şi alte boli sau leziuni conexe.
A realizat cercetări de pionierat în localizarea cerebrală, determinarea zonelor specifice din creier responsabile de anumite funcţii nervoase şi a descoperit anevrisme miliare (dilatarea arterelor mici care alimentează creierul), demonstrând importanţa lor în hemoragia cerebrală, potrivit britannica.com. citat de Agerpres.
A murit la 16 august 1893.
