Kronstädter Allgemeine Sparkasse (în limba română Casa Generală de Economii din Braşov) a fost prima bancă din Transilvania. Sediul acesteia era în strada Mureşenilor, numărul 1. A constituit un model pentru instituţiile de credit săseşti şi româneşti înfiinţate ulterior.
Saşii au fost primii care au luat iniţiativa înfiinţări de instituţii de credit în Transilvania. Din cauza prevederilor legale, lui Peter Trangott Lange von Burgenkron (1795-1875), funcţionar la cancelaria imperială din Viena, i-au trebuit opt ani până a reuşit să înfiinţeze banca.
Ea a fost deschisă în 1835, la Braşov, fiind de fapt o cooperativă de credit. Capitalul iniţial a fost de 3.996,12 florini, subscris în cote egale de 54 de persoane, potrivit volumului „Minerva. Enciclopedie Română”.
Anihilarea cămătarilor
Scopul Casei din Braşov era de a propaga spiritul de economie în rândurile calfelor, meseriaşilor, zilierilor şi servitorilor din comunitatea săsească din Transilvania. Dar şi de a anihila cămătarii şi zarafii, care dădeau bani împrumut cu dobânzi mari.
Sigla era stupul de albine, iar sloganul: „Munceşte, adună, sporeşte!“. Primii bani erau păstraţi în lada casieriei, ce era armată cu benzi metalice şi prevăzută cu trei încuietori.
Lada se afla în camera funcţionarilor. Aceasta a fost înlocuită, în anul 1839, cu o casă metalică. În 1858, a apărut seiful de oţel blindat.
Banca a evoluat treptat către o una modernă şi s-a transformat în societate pe acţiuni în 1896, dar şi-a păstrat caracterul altruist.
Astfel, până în 1909 investise numai pentru scopuri publice, culturale şi economice, impresionanta sumă de 1.542.777 coroane. A finanţat reconstruirea Palatului Reduta din Braşov.
În iunie a fuzionat cu Banca de comerţ şi industrie din Braşov şi cu cea din Bucureşti.
Enciclopedia
„Minerva. Enciclopedie Română” este o enciclopedie românească într-un volum, apărută la Cluj în 1929. A fost elaborată de un comitet de redacţie format din: Alexandru C. Pteancu (preşedinte), Augustin Maior, Romulus Demetrescu, Aurelian Florinescu, Sever Pop, Ana Voileanu-Nicoară, Alexandru Christescu, Ştefan Meteş, Valeriu Bologa, Victor Laţiu, Septimiu Popa, Ion Muşlea şi Petru B. Cirlea.
Lucrarea însumează circa 30.000 de articole, cuprinde 980 de pagini, peste 1.000 de clişee în text, 100 hărţi simple, 10 hărţi color şi 50 de planşe artistice.
A fost utilizată la documentarea Enciclopediei „Cugetarea” de Lucian Predescu, apărută în 1940.
Prima lege a CEC
La 16 ianuarie 1880, a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 12 Decretul de Înfiinţare a Casei de Economii, ca anexă a Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni, cu scopul de ‘a provoca, a păstra, a face producătoare şi a strânge economiile cele mai neînsemnate ale claselor muncitoare’.
Noua instituţie, numită Casa de Depuneri, Consemnaţiuni şi Economie, şi-a început activitatea la 1 ianuarie 1881, stabilindu-se de la început o delimitare a sferei de acţiuni: Casa de Economie şi-a concentrat atenţia asupra atragerii micilor economii, începând de la 1 leu la 300 de lei, iar Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni a rămas să se ocupe cu păstrarea depunerilor cu caracter obligatoriu (consemnări, cauţiuni, garanţii etc), precum şi cu atragerea depunerilor voluntare de capitaluri mai însemnate.
La 1 august 1930, Casa de Economie se desprinde de Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni, devenind instituţie publică autonomă sub autoritatea Ministerului de Finanţe, cu denumirea de Casa Generală de Economii, pentru ca, la 1 septembrie 1948, cele două instituţii să se contopească formând Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC).
