Online

Moartea Reginei Maria a României. Regina nu a vrut să moară printre străini

 Marina Constantinoiu
Moartea Reginei Maria a României. Regina nu a vrut să moară printre străini

Regina Maria a fost sfătuitorul cel mai de preţ al Regelui Ferdinand, alături de care a întregit România

I-a cucerit pe europeni la Conferinţa de Pace de la Paris, din 1919, iar pe americani în 1926, când a fost primită cu mare fast în New York.

Românii au iubit-o pentru că a fost prezentă neîncetat pe front în Primul Război Mondial, fiind supranumită „Regina soldat" şi „Mama răniţilor", după ce i-a îngrijit pe ostaşi fără să-i pese de boli.

Regina Maria a fost sfătuitorul cel mai de preţ al Regelui Ferdinand, alături de care a întregit România.

A murit la 18 iulie 1938, la Castelul Pelișor, din Sinaia, suferind pentru că, după venirea la tron a fiului ei, Carol al II-lea, a fost îndepărtată din viaţa publică şi izolată complet.

Retrasă la Balcic

Trăia de mai multă vreme retrasă la Balcic, pe malul Mării Negre. Rar mai apărea la diferite ceremonii.

Relaţiile dintre mamă şi fiu nu erau dintre cele mai cordiale.

În primăvara anului 1938 Maria s-a îmbolnăvit. La începutul verii s-a internat în Germania, la clinica din Dresda. Era prea tîrziu, boala intrase într-o fază ireversibilă.

La începutul lunii iulie, Carol s-a întîlnit cu doctorii apropiaţi casei regale, Mamulea şi Hortolomei. Boala reginei Maria era incurabilă. Cancer la ficat. O scrisoare a reginei Maria trimisă de la Dresda l-a înştiinţat pe Carol că regina vrea să revină în ţară. Nu voia să moară printre străini.

81 de ani

Joi, 18 iulie, se împlinesc 81 de ani de la trecerea la Domnul a Reginei Maria a României, soţia Regelui Ferdinand, o femeie frumoasă, inteligentă şi plină de vitalitate, o englezoaică care a simţit şi trăit româneşte ca nimeni alta.

Regina Maria, născută Marie Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, a fost mare prințesă a Marii Britanii și Irlandei, fiind nepoata reginei Victoria a Marii Britanii.

A fost principesă de coroană și a doua regină a României, în calitate de soție a principelui de coroană devenit ulterior regele Ferdinand I al României, amintește basilica.ro.

Regina Maria a adus o contribuție importantă și recunoscută, pe plan național și internațional, la realizarea obiectivelor naționale ale României, la sfârșitul Primului Război Mondial. Ea s-a implicat în organizarea și buna funcționare a serviciului de ambulanțe destinate frontului.

În octombrie 1917, pe frontul din Moldova, Regina Maria s-a încadrat, purtând uniforma de ofițer, în sectorul de front Cireșoaia în fața cotei 443, pe linia întâi, în prima tranșee, la 200 metri de inamic.

S-a născut la 29 octombrie 1875

Maria Victoria Alexandra s-a născut la 29 octombrie 1875, la Eastwell-Park, comitatul Kent, fiind fiica lui Alfred, duce de Edinburgh şi Saxa-Coburg Gotha, al doilea fiu al reginei Victoria a Marii Britanii, şi a ducesei Maria Alexandrova, unica fiică a ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei, potrivit "Dicţionarului personalităţilor feminine din România" (Ed. Meronia, 2009).

A primit o educaţie aleasă, petrecându-şi copilăria şi adolescenţa în Anglia, la Curtea ţarului, bunicul său, dar şi în Malta, alături de principele George, viitorul rege George al V-lea al Marii Britanii şi Irlandei.

În martie 1892, marea ducesă Maria Alexandrova şi împăratul Wilhelm al II-lea au organizat o întâlnire la Munchen, la care au fost invitaţi regele Carol I şi prinţul moştenitor, Ferdinand, precum şi principesa Maria (Missy, numele de alint dat de familia sa).

Ferdinand şi Maria s-au plăcut, iar în luna mai s-au logodit. Principele Ferdinand vizitase România, pentru prima dată, în 1881, cu prilejul încoronării regelui Carol I.

În baza prevederilor Pactului de familie din 1881, Ferdinand a fost numit succesor al lui Carol I de Hohenzollern la tronul României, principele Leopold (fratele lui Carol) renunţând la prerogativele de moştenitor al tronului României în 1880.

În 1889, Ferdinand a fost declarat oficial moştenitor al tronului României.

Căsătoria principelui Ferdinand şi a principesei Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg Gotha, la care a luat parte şi regele Carol I, a fost oficiată la 29 decembrie 1892/10 ianuarie 1893, la Castelul Sigmaringen.

Sosirea la București

Perechea moştenitoare a tronului României a sosit la Bucureşti la 23 ianuarie 1893, cei doi tineri fiind primiţi cu mult fast.

La gară, tânăra pereche a fost întâmpinată de regele Carol I, de membrii guvernului şi de alţi demnitari.

În ziua următoare, cortegiul regal s-a îndreptat spre Mitropolie, unde s-a oficiat serviciul divin. Mai multe manifestări au fost organizate cu acest prilej.

Principele moştenitor Ferdinand şi principesa Maria au trăit sub tutela autoritară a regelui Carol I, până la moartea acestuia, la 10 octombrie 1914.

Pentru tânăra familie a fost construit în anii 1893-1895, Palatul Cotroceni din Bucureşti, după planurile arhitectului francez Paul Gottereau, pe locul vechilor case domneşti, dar şi Castelul Pelişor (1899-1902) în complexul familiei regale de la Sinaia, ca reşedinţă a principilor moştenitori, Ferdinand şi Maria, de către arhitectul ceh Karel Liman.

Ferdinand şi Maria au avut şase copii: Carol (1893), Elisabeta (1894), Mărioara (1900), Nicolae (1903), Ileana (1909) şi Mircea (1913, care a murit la trei ani de febră tifoidă).

Fire dinamică, voluntară, cochetă

Fire dinamică, voluntară, cochetă, principesa Maria nu agrea atmosfera creată de regina Elisabeta, care era o persoană visătoare, iubitoare de artă, care purta discuţii lungi în salonul ei, cânta la pian sau citea din propriile creaţii.

Principesa Maria urca pe cal şi pleca să vadă satele şi bisericile, să discute cu oamenii, fapt care i-a creat rapid o mare popularitate şi simpatie.

Principesa nu ezita să se ia la întrecere cu ofiţerii de la arma cavalerie. Aceste fapte nu au fost trecute cu vederea, în 1896, regele acordându-i gradul onorific de colonel al Regimentului 4 de Husari.

Tot în 1896, regele a decis ca principele moştenitor şi soţia sa să reprezinte familia domnitoare română la festivităţile de încoronare a ţarului Nicolae al II-lea, notează volumul "Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) Carol I" (vol. I, Editura Enciclopedică, Ioan Scurtu, 2004).

Principesa Maria s-a remarcat prin energia şi curajul de care a dat dovadă, dar şi prin capacitatea organizatorică şi calitatea de a alina suferinţele oamenilor în timpul celui de-al doilea război balcanic (1913), fiind un exemplu pentru toate femeile din societatea românească.

În contextul în care epidemia de holeră izbucnită în Bulgaria în rândurile unităţilor militare româneşti ameninţa să se extindă şi la nord de Dunăre, principesa Maria a obţinut de la regele Carol I permisiunea de a se ocupa de tabăra de la Zimnicea unde erau aduşi bolnavii de holeră.

Maria, în aceste condiţii, a înfiinţat "organizaţia pentru ajutorarea spitalelor şi a familiilor celor care pleacă pe front" (iulie 1913), se arată în volumul "Bătălia lor: femeile din România în Primul Război Mondial" (Alin Ciupală, Ed. Polirom, 2017).

A devenit regină a României odată cu accederea la tron a principelui Ferdinand, la 28 septembrie/11 octombrie 1914, după moartea regelui Carol I, într-un moment crucial în istoria României, marcat de izbucnirea Primului Război Mondial.

În acel moment, întreaga societate românească, atât familia regală cât şi clasa politică, era profund divizată în tabere ce susţineau fie neutralitatea, fie intrarea în război de partea uneia sau alteia dintre cele două alianţe aflate în conflict.

Regina, care făcuse alegerea de a se implica direct în viaţa politică, s-a opus de la bun început participării României la război alături de Puterile Centrale, susţinând alianţa cu ţările Antantei în vederea recuperării provinciilor româneşti aflate sub stăpânirea Imperiului Austro-Ungar şi realizarea idealului naţional, acela al unirii cu România.

Acest fapt a atârnat greu în decizia regelui Ferdinand de a intra în război împotriva patriei sale de origine, regina pledând cauza României în corespondenţa cu verii ei primari, regele George al V-lea al Marii Britanii şi ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei, notează www.familiaregala.ro.

Încă din perioada neutralităţii României, regina Maria începuse să pregătească o bază de susţinere a efortului de război din punct de vedere medical, sanitar şi logistic.

Pe fondul relaţiilor cu Rusia, diplomatice şi de familie (mama sa, Maria Alexandrovna Romanova, mare ducesă a Rusiei, era unica fiică în viaţă a ţarului Alexandru al II-lea al Imperiului Rus), regina cerea şi primea medicamente, aparatură medicală, produse sanitare necesare spitalelor militare.

De asemenea, o prioritate a reprezentat-o activitatea de organizare a spitalelor de campanie şi de susţinere a efortului de îngrijire a răniţilor, atât în zona frontului, cât şi în spatele acestuia.

Au fost continuate astfel practicile iniţiate de regina Elisabeta în timpul Războiului de independenţă (1877-1878).

”Mama răniților”

Pentru atitudinea ei curajoasă din timpul Primului Război Mondial, când a lucrat direct pe front, în spitale de campanie, şi a coordonat activitatea unei fundaţii de caritate, regina Maria, îmbrăcată în uniforma albă de soră medicală a Crucii Roşii, avea să fie numită în popor "mama răniţilor" şi "regina soldat".

Mai târziu, conform http://peles.ro/personalitati/regina-maria/, regina Maria scria în "Memoriile" sale: "multe zile am rămas în mijlocul soldaţilor mei şi Dumnezeu mi-a îngăduit să pot fi de vreun ajutor; zile de straşnică trudă, zile de întuneric, când ce vedeam erau lucruri pe care niciodată nu voi mai putea să le uit".

Conferinţa de Pace de la Paris din 1919 a reprezentat un punct extrem de important în ceea ce priveşte istoria României, deoarece tratatele urmau să ratifice actele de Unire din 1918.

Faptul că România fusese trecută pe lista "statelor cu interese limitate" a determinat-o pe regină, cu acordul lui Ferdinand, să ia decizia de a pleca la Paris pentru a susţine cauza României.

La 7 martie 1919, a fost primită de Georges Clemenceau, preşedintele Conferinţei de Pace; a doua zi a fost primită la Palatul Elysee de preşedintele Raymond Poincare, care i-a înmânat Marele Cordon al Legiunii de Onoare, decoraţie care se conferea şefilor de stat în exerciţiul funcţiunii. La Paris, regina a avut discuţii cu Albert Thomas, Herbert Hoover, Aristide Briand, Eleutherios Venizelos, Raymond Poincare, Lloyd George, Robert Cecil şi alţi lideri politici.

A făcut o deplasare la Londra, unde a fost primită de regele George la Palatul Buckingham, apoi a revenit la Paris pentru a-l întâlni pe preşedintele american Woodrow Wilson, în 10 aprilie 1919.

Regina nota: "I-am vorbit despre speranţele ţărilor mici, al căror apărător a fost în mod deosebit. El a declarat că, în special, ţările mici vor beneficia de Liga Naţiunilor", consemnează volumul "Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) Carol I" (vol. I, Editura Enciclopedică, Ioan Scurtu, 2004).

În mai 1919, după Marea Unire, regele Ferdinand şi regina Maria au făcut o vizită în Transilvania, oprindu-se la Braşov, Făgăraş, Sibiu, Blaj, Alba Iulia, Brad, Ţebea, Abrud, Câmpeni, Turda, Cluj, Bistriţa, Careii Mari, Baia Marea, Oradea. S-au bucurat de o primire călduroasă, adesea entuziastă.

 

Regina consemna: "În multe sate, calde primiri loiale, iar în final am ajuns la Alba Iulia, micul orăşel al cărui nume are un ecou special în sufletul fiecărui român". Pe parcursul întregii sale călătorii, regina a purtat costumul popular românesc.

La 15 octombrie 1922 a avut loc, la Catedrala de la Alba Iulia, ceremonia încoronării regelui Ferdinand şi a reginei Maria ca suverani ai României Mari. Coroana regelui era cea din 1881, purtată de Carol I, la care s-au adăugat trei pietre preţioase, semnificând Basarabia, Bucovina şi Transilvania. Coroana reginei era din aur şi cântărea 1.800 de grame.

În 1926, regina Maria a efectuat vizite oficiale în Europa de Vest şi un turneu triumfal în Statele Unite ale Americii.

La New York a fost întâmpinată de primarul oraşului; la Washington a avut o discuţie cu preşedintele Coolidge, care a oferit un dineu în onoarea sa. Turneul a fost întrerupt din cauza stării de sănătate a regelui Ferdinand care se înrăutăţea, în decembrie acesta suferind o intervenţie chirurgicală.

Regele Ferdinand I a murit la 20 iulie 1927, la Sinaia, şi a fost înmormântat la Curtea de Argeş, alături de regele Carol I şi de regina Elisabeta.

În aceste împrejurări, Mihai I a devenit rege al României la 20 iulie 1927, la vârsta de 5 ani şi 9 luni, în condiţiile în care prinţul Carol, moştenitor al tronului, renunţase oficial la succesiune.

Din cauza vârstei, prerogativele demnităţii regale au fost asumate, între 1927-1930, de o Regenţă formată din patriarhul Miron Cristea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Gheorghe Buzdugan, şi principele Nicolae, fratele lui Carol.

Balcic

Carol al II-lea a revenit, inopinat, în ţară, la 6 iunie 1930. Guvernul a preluat puterile şi prerogativele constituţionale şi, în virtutea acestora, l-a detronat pe regele Mihai, aflat sub regenţă, potrivit volumului "Istoria României în date" (2003). Două zile mai târziu, Parlamentul l-a proclamat rege sub numele de Carol al II-lea.

Din acel moment acesta a urmărit sistematic îndepărtarea reginei Maria de la implicarea în problemele politice ale ţării, interzicându-i să mai desfăşoare vreo acţiune publică sau să aibă discuţii cu liderii politici, potrivit lucrării "Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) Carol al II-lea" (vol. III, Editura Enciclopedică, Ioan Scurtu, 2004).

Totodată, i-a stabilit reginei domiciliul în localitatea Balcic, din Cadrilater, unde regina îşi construise o vilă, o grădină aranjată în stil englezesc, dar şi o bisericuţă, "Stella Maris".

Castelul Bran şi complexul de la Balcic au fost două locuri de care regina Maria a fost legată sufleteşte.

Castelul Bran, construit la sfârşitul secolului al XIV-lea, a fost dăruit reginei, la 1 decembrie 1920, de Consiliul Orăşenesc al Branului, în semn de recunoaştere a meritelor sale deosebite în făurirea României Mari: "să dăruim Maiestăţii Sale Regina Maria a României Mari străvechiul castel al Branului. Donaţiunea să fie înainte de toate o expresie a veneraţiei sincere ce o simte şi populaţia oraşului nostru faţă de marea Regină care usca lăcrămile văduvelor şi orfanilor, îmbărbătează pe cei deznădăjduiţi, întinde ajutor şi mângâiere celor ce zac în suferinţă şi împrăştie binecuvântare pretutindenea unde îşi îndreaptă paşii, şi prin toate acestea cucereşte cu un avânt irezistibil inimile populaţiei ţării întregi", potrivit http://peles.ro/personalitati/regina-maria/. Regina Maria s-a implicat în restaurarea şi reamenajarea acestuia, între anii 1921-1932.

Construcţia complexului de la Balcic a început în cursul anului 1925. Clădirea principală era o vilă pe care regina o numea "Cuibul singuratic".

Alte două clădiri erau destinate oaspeţilor şi suitei. Ca loc de rugăciune, regina Maria a cerut să i se construiască o bisericuţă, "Stella Maris", realizată în stil bizantin, din piatră de Balcic, închinată Maicii Domnului.

Suferindă încă din 1936, starea de sănătate a reginei Maria s-a agravat în 1938. Medicii i-au recomandat să se interneze într-o clinică din Dresda.

Tratamentul s-a dovedit a fi inutil, regina luând hotărârea de a reveni în ţară. Simţind că i se apropie sfârşitul, a adresat o scrisoare ţării şi poporului român: "Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic pentru ultima dată mâinile pentru o binecuvântare. Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care au am văzut-o întreagă, a cărei soartă am împărtăşit-o atâţia ani, al cărei vis strămoşesc l-am visat şi eu, şi mi-a fost îngăduit să-l văd împlinit. Fii veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre alte naţiuni, fii cinstită, iubită şi pricepută. Şi acum vă zic rămas-bun pe veci, de acum înainte nu vă voi putea trimite nici un semn, dar mai presus de toate aminteşte-ţi poporul meu, că te-am iubit şi că te binecuvântez cu ultima mea suflare", consemnează "Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) Carol al II-lea" (vol. III, Editura Enciclopedică, Ioan Scurtu, 2004).

Regina Maria a venit în ţară cu trenul, ajungând la Sinaia la 17 iulie. A încetat din viaţă a doua zi, la Castelul Pelişor, la vârsta de 62 de ani, după o suferinţă cumplită la care s-au adăugat izolarea la care o obligase fiul său, Carol al II-lea, şi indiferenţa acestuia faţă de degradarea ei fizică, potrivit www.familiaregala.ro.

Trupul neînsufleţit al reginei Maria a fost depus o zi la Peleş, apoi trei zile la Cotroceni.

Pe drumul de la Sinaia la Bucureşti, şi apoi din Capitală spre Curtea de Argeş, uriaşe mulţimi au prezentat onorul Reginei plecate.

A fost înmormântată la 24 iulie, la Curtea de Argeş, alături de soţul său Ferdinand I.

Înmormântarea reginei Maria a fost una fastuoasă, pe măsura dragostei pe care i-o purtase poporul său.

Totodată, marile personalităţi internaţionale, dar şi presa internaţională au adus cel mai înalt omagiu reginei Maria a României.

Potrivit testamentului său, inima sa a fost aşezată într-o casetă, învelită în drapelele de stat ale României şi Marii Britanii, fiind apoi depusă în biserica de la Cotroceni, iar de aici transportată la Balcic, în capela ''Stella Maris''.

A trebuit, însă, să fie luată de la Balcic, odată cu cedarea Cadrilaterului către Bulgaria, în septembrie 1940, şi depusă, mai întâi, în firida unei stânci de lângă Castelul Bran, apoi, în 1969, în castel. Din martie 1971, caseta s-a aflat în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României.

După 44 de ani, în 2015, la iniţiativa regelui Mihai (1921-2017), Casa Regală şi Ministerul Culturii au hotărât de comun acord ca locul inimii reginei Maria să fie în Salonul de Aur din Castelul Pelişor, locul în care inima Reginei Maria a încetat să bată la 18 iulie 1938.

A fost aleasă membră de onoare a Academiei de Arte Frumoase şi a fost membră de onoare a Academiei Române (din 1 mai 1915), potrivit www.acad.ro.

Regina Maria a scris mult, în limba română, engleză şi franceză, în special literatură memorialistică, valoroasă din punct de vedere literar şi documentar ("În timpul războiului mondial", "Gânduri şi icoane din vremea războiului", "Povestea vieţii mele", trei volume, "My country", "Dinainte şi după război"), precum şi povestiri şi romane ("The Lily of Life", tradusă în româneşte sub titlul "Crinul Vieţii. Poveste"; "The Dreamer of Dreams", tradusă în româneşte sub titlul "Visătorul de vise. Fantezie"; "Doi fraţi rivali"; "Lenfant du Soleil"; "Povestea unei inimi"; "Why? Story of Greet Longing", tradusă în româneşte sub titlul "Povestea unui dor nestins"; "Copila Soarelui"; "The Story of Naughty Kildeen"; "Peeping Pansy", tradusă în româneşte sub titlul "Dimineaţa copiilor"; "Dor nestins"; "Sămânţa înţelepciunii"; "The Voice on the Mountain", tradusă în româneşte sub titlul "Glasul de pe munte"; "Copila cu ochi albaştri. Măşti. Roman" ş.a.), potrivit lucrării "Membrii Academiei Române 1866-2003" (Editura Enciclopedică, 2003). 

 

 

Inapoi la articole
CAPITAL
ANIMALZOO
DOCTORUL ZILEI
EVZ MONDEN
Citește în continuare pe EVZ Istoric