Ca și altă dată, este invitat la universităţi de renume pentru a vorbi despre subiectul său preferat: logică matematică.
Pe 21 mai 1973, pe la 7 seara, se întinde pe pat pentru a se odihni, după o expoziţie de artă eschimosă la Ottawa.
Un pic ameţit, se aşază într-un fotoliu lângă geam, aşa cum îi plăcea, şi îi spune soţiei sale: „Nu se compensează plămânul”.
Lasă capul pe spate, cum mai făcea, însă de data aceasta pentru totdeauna. Grigore Moisil murea la 67 de ani.
A urmat studiile liceale la Vaslui (1916-1918) şi Bucureşti (1918-1923).
Şi-a făcut studiile universitare la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti (licenţa în 1926).
Doctor în matematici (1929), cu teza „Mecanica analitică a sistemelor continue”.
Şi-a continuat pregătirea la Paris (1930-1931, 1932) şi Roma (1931-1932). Devine doctor docent în matematică la Bucureşti, în 1931.
Profesor la Catedra de Calcul Diferenţial şi Integral la Universitatea din Iaşi (din 1939). A inaugurat primul curs de algebră modernă ţinut la o universitate românească.
Chemat în 1942, la Universitatea din Bucureşti, a predat la Facultatea de Ştiinţe, la Facultatea de Matematică – Fizică, precum şi la Facultatea de Filosofie.
A fost profesor de analiză matematică la Institutul de Geologie şi Tehnică Minieră din Bucureşti (1948-1951).
A organizat Centrul de calcul al Universităţii bucureştene, fiind numit director onorific.
De asemenea, a fost şef de sector pentru Algebră aplicată la Institutul de Matematică al Academiei Române.
A fost ambasador al României la Ankara, în Turcia (1946-1949).
A fost un pionier al aplicării analizei funcţionale în mecanică şi în geometria diferenţială.
A studiat mecanica mediilor continue, mecanica ondulatorie a câmpurilor de undă, geometria diferenţială funcţională.
A construit un model algebric al logicilor lukasiewicziene, numite astăzi „Algebrele Lukasiewicz-Moisil”.
Începând cu 1960, a dezvoltat o activitate de pionerat în domeniul lingvisticii matematice, ocupându-se cu traducerea automată prin calculator, de modele logice ale limbii, de indexarea şi publicarea lucrărilor apărute, conform sursei citate.
A lăsat lucrări valoroase, între care: Fundamentele matematicii (1949), Teoria algebrică a mecanismelor automate (1959), Funcţionarea în mai mulţi timpi a schemelor cu relee ideale (1960), Încercări vechi şi noi de logică neclasică (1965), Elemente de logică matematică şi teoria mulţimilor (1968), Lecţii despre logica raţionamentului nuanţat (apărută postum, în 1975).
Membru titular activ al Academiei Române (din 2 noiembrie 1948).
A fost membru al academiilor de ştiinţe din Bologna, Messina, Varşovia, al Societăţii Regale de Ştiinţe din Liege, al Institutului de Filosofie din Paris, al Societăţii Matematice Franceze, al Asociaţiei de Logică Simbolică din Oslo. A fost vicepreşedinte al Uniunii Internaţionale de Istorie şi Filosofia Ştiinţelor.
A fost Doctor Honoris Causa al Academiei de Ştiinţe din Bratislava. În 1964, a fost distins cu titlul de Om de Ştiinţă Emerit şi, în acelaşi an, a fost laureat al Premiului de Stat. Tot în 1964, a primit Ordinul bulgar „Sf. Metodiu şi Chiril”.
