Antonescu și Rommel
Antonescu, pe atunci căpitan, a elaborat planurile victoriei strategice a românilor în Bătălia de la Slatina (noiembrie 1916) în calitate de șef al Statului Major al generalului Prezan. Germanul, după ce a luptat în 1916 împotriva românilor, a fost transferat pe frontul italian și a avut o contribuție decisivă la spargerii frontului inamic de către trupele germane la Caporetto (octombrie 1917). Și asta chiar dacă la acea vreme era un simplu Oberleutnant de numai 26 de ani.
Faptele de arme ale unui soldat de prima linie
Batalionul lui Rommel, format din trei companii de pușcași și o unitate de mitraliere, primise ordin să elimine pozițiile inamice pe trei munți: Kolovrat, Matajur și Stol.
În optzeci de ore de luptă, Rommel a avansat cu cei 150 de oameni ai săi 50 de kilometri, a capturat 15 mii de prizonieri și a suferit un număr foarte mic de victime: 9 uciși și 50 răniți.
Succesul remarcabil a fost obținut de Rommel profitând de terenul accidentat pentru a depăși forțele italiene, atacând din direcții neașteptate sau în spatele liniilor inamice și luând inițiativa de a ataca chiar și atunci când avea ordine contrare. Într-un caz, forțele italiene, luate prin surprindere și crezând că liniile lor au cedat, s-au predat în masă.
Șocul provocat de avansul lui Rommel a contribuit la prăbușirea frontului italian într-unul dintre sectoarele decisive în care frontul italian s-a prăbușit în timpul ofensivei Caporetto, dând italienilor impresia că sunt înconjurați de toate părțile.
Demonstrând, în ciuda gradul său relativ modest, că un comandant poate fi decisiv într-o victorie, Rommel a intrat în istoria militară a secolului XX încă din Primul Război Mondial.
Admirabil ca tactician, mai puțin dotat ca strateg
Calitățile dovedite în Primul Război Mondial și mai ales faima sa au fost confirmate și în războiul pornit de Hitler în 1939.
Comandantul Panzerdivisionen din Franța și „Vulpea deșertului” care a condus Afrika Korps în Libia și Egipt a rămas același om de prima linie, capabil să aplice cele mai avansate tactici ale blitzkrieg-ului.
În rândul soldaților germani, cuvintele „Rommel la comandă” avea un efect galvanizator. Rommel știa să vorbească trupei, iar aceasta îl urma orbește.
Ca strateg, însă, Rommel nu avea aceeași valoare, decizia dureroasă și dăunătoare de a rezista până la sfârșit la El Alamein și dispersia forțelor care ar fi trebuit să respingă debarcarea din Normandia dovedesc acest lucru.
S-a sinucis ca să nu fie trimis în fața plutonului de execuție
Cel mai puțin nazist dintre generalii lui Hitler a avut, însă, meritul de a-și fi păstrat cavalerismul și în al Doilea Război Mondial. Astfel, pe teatrele de operațiuni unde conducerea era asigurată de Rommel, Wehrmachtul nu a aplicat tehnicile atroce de represiune pe care le-a folosit pe alte fronturi.
Spre deposebire de Mareșalul Antonescu, care a fost trimis în fața plutonului de execuție, Hitler l-a silit pe Rommel să-și ia viața după atentatul ratat din 20 iulie 1944, în care generalul pare să fi fost amestecat.
