Astronauții care ar merge azi pe Lună ar descoperi o grămadă de lucruri. În afară de resturile specifice lăsate în urmă de o navă cosmică – de pildă pungi goale de mâncare sau pungi pline cu vomă – pe suprafața selenară se găsesc și câteva obiecte curioase, lăsate acolo de misiunile Apollo.
Cum ar fi două mingi de golf lovite de astronautul Alan Shepard de pe Apolo 14 în februarie 1971 sau de un portret de familie pe care Charles Duke l-a lăsat cu ocazia misiunii Apollo 16 din aprilie 1972.
Însă probabil că cel mai ciudat obiect dintre toate este o pană de șoim, lăsată de misiunea Apollo 15 în iulie-august 1971.
Pana de șoim
Experiment
Comandantul Dave Scott a adus pana pe Lună pentru a face un experiment. Cu toții am auzit măcar o dată în viață întrebarea: care obiect cade mai repede, o bilă de bowling sau o pană?
Pe Pământ, unde există o atmosferă formată mai ales din azot și oxigen, bila va atinge prima solul, nu pentru că este mai grea, ci pentru că pana întâlnește rezistența aerului în cădere.
Însă lucrurile stau diferit pe Lună. Deoarece este o cantitate infimă de aer în atmosfera selenară, rezistența aerului este practic nulă, iar pana și bila vor atinge solul în același timp.
Explicaţie
Ideea că, în absența rezistenței aerului, două obiecte diferite lăsate să cadă vor avea același indice al accelerației, ar data din 1589, anul experimentului lui Galileo Galilei în Turnul din Pisa. Legenda spune că savantul a lăsat să cadă două bile de mase diferite pentru a demonstra că au o accelerație egală, indiferent de masă.
Deși nu se știe dacă povestea despre acest experiment este apocrifă, este cât se poate de real că Galileo a formulat „legea corpurilor căzătoare”, care afirmă că toate corpurile cad cu aceeași viteză în vid.
Dave Scott în timpul celei de-a doua ieșiri pe Lună
În 1971, astronautul Dave Scott a decis să refacă experimentul lui Galilei în cel mai mare vid disponibil. În cursul celei de-a treia și ultima ieșiri a sa pe Selena, Scott s-a întors cu fața spre camera TV și le-a povestit celor de acasă ce face:
„În mâna stângă am o pană, în mâna dreaptă am un ciocan. Cred că unul dintre motivele pentru care ne aflăm aici astăzi este un domn pe nume Galileo. Cu mult timp în urmă, a făcut o descoperire importantă despre obiectele care cad în câmpuri gravitaționale. Iar noi ne-am gândit: unde ar fi un loc mai bun pentru a face demonstrația cestor descoperiri decât pe Lună?”
Pana
Scott pusese la cale acest experiment încă de la începutul anului 1971. În ianuarie, el și colegii astronauți din echipajul Apollo 15, Jim Irwin și Al Worden, au vizitat Air Force Academy din Colorado Springs, unde a văzut șoimii care sunt mascotele instituției.
Cum modulul Apollo 15 se numea „Falcon” („Șoimul”), au decis să folosească o pană de șoim pentru experimentul Galilei și au luat două pene de la o pasăre a academiei.
Cei trei astronauți de pe Apolo 15 și un șoim de la Academia din Colorado Springs
Planul original era ca Scott să facă o încercare de probă pe Lună, folosind prima pană, pentru a fi sigur că energia eletrostatică pe pe mănușa sa nu afectează modul în care aceasta cade.
Însă nu au mai avut suficient timp în ultima ieșire pe Lună. Așa că a procedat la experiment „în direct”. Așa cum a prezis, pana și ciocanul au lovit solul lunar în același timp.
Rezultatul nu a reprezentat nici o surpriză, dar experimentul a fost un omagiu adus lui Galileo Galilei, ale cărui idei au fost primite adesea, aici pe Pământ, cu destulă ostilitate.
Din câte știe NASA, ciocanul și pana de șoim se află încă pe suprafața selenară – rămășițe ale unui experiment ale cărui origini se află în secolul al XVI-lea, la o distanță de circa 384.000 de kilometri.
