Este o capodoperă în lemn a Epocii de Piatră. Descoperit de minerii ruși în 1890, într-o turbărie din Siberia, austerul chip al „Idolului din Șighir” a făcut înconjurul lumii în ultimii ani, după publicarea unui răsunător studiu ruso-german.
După cercetarea obiectului cu ajutorul spectrometriei de masă, vârsta acestuia a fost estimată la 11.600 de ani, ceea ce îl făcea oricum cel mai vechi obiect de artă monumentală antropomorfică documentat vreodată.
Însă această vârstă, foarte veche, a fost modificată în plus, de un nou studiu publicat de aceeași echipă în Quaternary International: „Idolul din Shigir” este acum estimat a avea vârsta de 12.500 de ani, adică de la sfârșitul ultimei glaciațiuni.
Conservată la muzeul regional din Sverdlovsk, la Ekaterinburg, statuia – din care au fost descoperite mai multe fragmente – măsura inițial 2,8 metri înălțime.
Cioplită dintr-o singură bucată a unui trunchi de larice, care avea la momentul tăierii cel puțin 159 de ani, ea reprezintă o figură longilină și neidentificată, asimilată în mod tradițional unei forme de divinitate. De aici și numele atribuit, de „idol”.
Sub cap, diferitele secțiuni care formau corpul statuii sunt decorate cu opt chipuri umane, precum și forme geometrice în formă de zigzag.
Impresionante pentru epoca respectivă, aceste motive au fost asemănate de specialiști de programul ornamental complex care decorează stelele din situl Göbekli din Turcia, vechi de 11.000 de ani.
Potrivit istoricului Marcel Niekus, citat de New York Times, acest lucru ar putea indica în mod surprinzător „contacte la mare distanță precum și un limbaj simbolic comun”.
Capul sculpturii, cu gura sa deschisă și arcadele sprâncenate pronunțate ridică și el de multă vreme întrebări pentru specialiști.
Individul „nu este pasiv”, a comentat pentru cotidianul american Thomas Theberger, unul dintre arheologii care au realizat studiul privind idolul: „Fie că strigă, că urlă sau cântă, el răspândește un aer de autoritate, poate răuvoitoare”.
Dacă funcția sa simbolică rămâne încă învăluită în mister, talia sa înaltă marca vizual puternic peisajul, fără îndoială un punct de reper pentru comunitățile de vânători-culegători care populau regiunea.
Dincolo de calitățile sale artistice, vârsta și locul descoperirii sale, în Siberia, „idolul” îi invită pe istorici să revizuiască tot ce credeau că știu despre cultura materială – și mai ales artistică – de la sfârșitul Paleoliticului și începutul Mezoliticului.
Unicul vestigiu din lemn din Epoca de Piatră, „Idolul din Șighir” este singura mărturie pe care o avem despre o eră care a fost probabil marcată de un artizanat din care nu a mai rămas nici o urmă astăzi, din cauza caracterului perisabil al materiei prime.
