Se știe că Napoleon Bonaparte a avut oficial un fiu, faimosul Vulturaș, cu a doua sa soție, Maria Luiza de Austria. Plus alți câțiva bastarzi, printre care unul cu contesa poloneză. Walewska.
Însă nici o fată: puținele zvonuri pe această temă au fost înlăturare de istorici. Până la cartea publicată recent de istoricul francez Bruno Fuligni, cu titlul „Fiica lui Napoleon”, citită de ziariștii de la Le Point.
Autorul reface destinul ieșit din comun al unei anumite Charlotte Chappuis, născută în 1795, care a afirmat întotdeauna că este fata împăratului, fapt care i-a atras numeroase probleme cu autoritățile, mai ales în timpul Restaurației.
Viața ei seamănă cu un roman: Charlotte ar fi rodul unei legături pasagere pe care tânărul Bonaparte, ofițer în garnizoana din Auxonne, și Antoinette Cattin, zisă Cotin, care trăia vânzându-și farmecele și care a avut douăzeci de copii, recunoscuți de un fost călugăr.
Charlotte își petrece tinerețea agitată în mai multe pensioane, înainte de a-i fi încredințată unchiului său, care era notar la Arnay-le-Duc. Află despre descendența sa ilustră la adolescență, când mama îi dezvăluie cine este tatăl pe patul de moarte.
În ceea ce-l privește pe Napoleon, acesta nu va ști nimic despre existența unei fiice.
Charlotte intenționează să ajungă pe Insula Elba, la tatăl său, însă acesta este luat de tumultul istoriei: Suta de Zile, Waterloo, Sfânta Elena…
În 1815, la vârsta de 20 de ani, Charlotte decide să iasă din umbră: se prezintă unui comandant austriac, la Besançon, îi dezvăluie numele adevăratului ei tată și cere protecție.
Când informația ajunge la Paris, afacerea ia o turnură politică. Restaurația nu are nevoie de urmași ai lui Napoleon. Vulturașul, Napoleon al II-lea, se afla sub supraveghere strictă la Viena.
O fiică ar putea reaprinde jarul mocnit, devenind o Ioana d’Arc bonapartistă…
Cu atât mai mult cu cât Charlotte seamănă izbitor cu Letizia Bonaparte, mama lui Napoleon.
Biata fată este amenințată, numită nebună, închisă într-un azil, redusă la tăcere.
După un interogatoriu violent, Charlotte este obligată să retracteze și să afirme că a mințit. Ea rămâne cu domiciliu supravegheat, apoi este eliberată, se logodește cu un verișor îndepărtat însă sfârșește prin a seduce un maistru fierar, de două ori mai vârstnic decât ea, Jacob Muller, cu care se căsătorește în localitatea Champagnole, din munții Jura.
Charlotte devine o femeie bogată și onorabilă, mamă a șase copii, pe care îi va boteza cu nume semnificative: Maria Luiza (ca împărăteasa), Joseph (ca fratele lui Napoleon), sau Adrien și Jules, cu rezonanțe imperiale.
Continuă să se prevaleze de originile sale nobile: în 1848, ea susține oficial în campania prezidențială pe prințul Ludovic Napoleon, pe care îl numește „nepotul meu” și care va deveni primul președinte al Franței, dar și împărat, cu numele de Napoleon al III-lea.
Acesta îl va numi pe Adrien, fiul lui Charlotte, primar la Champagnole.
Este credibilă toată această poveste romanescă? Nu cumva afacerea Charlotte Chappuis este o impostură, la fel ca mulțimea de falși Napoleoni apăruți după Waterloo?
Bruno Fuligni prezintă aproximativ cincizeci de documente, descoperite din întâmplare într-un pod. Istoricul a cheltuit șapte ani pentru a explora pistele dezvăluite de actele găsite.
„Charlotte nu este o mistificare, un personaj fictiv, ea a existat cu adevărat”, spune Fuligni. „I-am putut găsi descendenții, care mi-au oferit mărturii prețioase, în special scrisori pe care le-a redactat în detenție. Am descoperit de asemenea că era într-o relație strânsă cu generalul Delort, camarad în epopeea lui Napoleon, deputat, apoi pair al Franței, un om influent care a fost frapat de asemănarea lui Charlotte cu împăratul. El i-a susținut cauza, i-a protejat pe apropiații săi și chiar a fost nașul lui Adrien, viitorul primar din Champagnole. O dovadă că povestea ei trebuie să fi fost convingătoare.”
Descendenții lui Charlotte sunt convinși că au sânge imperial. Locuiesc în Normandia și, dacă într-adevăr strămoașa lor este fiica lui Napoleon, ei reprezintă ramura cea mai directă a familiei imperiale.
Charlotte Chapuis nu a fost niciodată oficial recunoscută și a luat cu ea taina în mormânt, în anul 1880.
Înainte de moarte, a cerut să fie așezată într-un sicriu ornat cu albine imperiale.
