Găsit de un „detectorist” norocos și achiziționat după autentificare de Muzeul Național al Scoției, impresionantul tezaur a fost expus publicului pentru prima dată sâmbătă.
Totuși, în ciuda a ceea ce s-a afirmat în ultimii șapte ani, acest extraordinar ansamblu de o sută de obiecte îngropate în jurul anului 900 nu ar fi o pradă vikingă îngropată pentru a fi recuperată ulterior, ci un tezaur creștin ascuns.
Fibule lucrate cu mare finețe, rotunde, cvadrilobate sau pictate, cercei și brățări, o spectaculoasă cruce pectorală din argint, zeci de lingouri, un ac cu păsări din aur, argintărie strălucitoare, bijuterii, resturi de mătăsuri și ale unui cufăr de lemn, vestigii din lână, piele și chiar un vas din cristal încastrat în aur.
Acest exces de lux concentrat într-un singur loc este pur și simplu amețitor, nu doar prin cantitatea de obiecte adunate ci și prin varietatea lor, scrie Le Figaro.
Uimitorul amestec
Obiecte liturgice creștine, obiecte de uz curent, podoabe vikinge, tot acest amalgam surprinde.
Este vorba de o pradă adunată de-a lungul unei vieți întregi de către un jefuitor aprig al mărilor Nordului?
Oricât ar părea de tentantă, ipoteza unei comori vikinge începe să șchioapete, în urma cercetărilor desfășurate în ultimii ani de către oamenii de știință scoțieni.
În ciuda învecinării sale cu zonele ocupate de scandinavi, mai multe detalii ale comorii sugerează mai degrabă că ultimul proprietar al comorii nu era un viking, ci un creștin.
Comoara în două straturi
După cum au amintit arheologii scoțieni înainte de deschiderea expoziției dedicate tezaurului de la Galloway, una dintre cele mai uimitoare caracteristici ale acestuia este modul în care a fost îngropat, în două straturi distincte și suprapuse.
Primul, situat la numai 30 de centimetri de suprafață, era compus dintr-un sortiment de lingouri de argint și o cruce pectorală creștină.
Crucea, din argint, este decorată la extremități cu figurile celor patru evangheliști.
Acest prim strat era însă doar o momeală așezată pe un alt strat cu o grosime de opt centimetri din pietriș, sub care se ascundea adevărata bogăție a sitului: de două ori mai multe obiecte din argint, precum și o uimitoare cantitate de obiecte de aur.
În mijlocul celei de-a doua comori, patru brățări de argint vikinge dezgropate erau gravate cu rune anglo-saxone, nu scandinave, formând nume englezești vechi, precum Egbert.
Asemenea obiecte ar fi fost mai degrabă topite de scandinavi, nu păstrate ca atare, cred specialiștii.
Simboluri zoroastriene
Cea mai uimitoare piesă este însă un vas din argint, învelit în trei straturi de țesuturi. Cercetat cu raze X pentru a nu desface sau strica materialele textile fragile.
„Vasul nu provine din Europa carolingiană, așa cum am crezut la început”, a afirmat într-un comunicat Martin Goldberg, șeful echipei de conservatori al departamentului de arheologie medievală al Muzeului Național al Scoției.
„În schimb, decorațiile conțin leoparzi, tigri și simboluri religioase zoroastriene, ceea ce indică faptul că această bucată de orfevrărie provine din Asia Centrală, adică de la celălalt capăt al lumii cunoscute.”
Această piesă are un stil persan unic din secolele VI-VIII.
În interiorul vasului se găsea o cantitate impresionantă de mici pandantive prețioase și un mic recipient de cristal, acoperit cu aur.
În fine, la fundul vasului, bucăți de stofă și mici boluri de lut conservate cu atenție. „Ele conțin cantități mici de aur și de fragmente de oase”, a precizat Goldberg.
„Teoria noastră este că ar fi vorba de relicve secundare care au fost în contact cu locuri sacre și aduse în Scoția în cursul unor călătorii lungi.”
Comoara ascunsă a călugărilor
La șapte ani de la descoperirea sa, tezaurul din Galloway nu este încă în întregime cunoscut. Arheologii cred acum că are mai degrabă o origine monastică.
Către anul 900, regiunea unde a fost găsită comoara se afla la confluența dintre zona ocupată de danezi (Danelaw), regatul anglo-saxon Northumbria, Anglia și scandinavii stabiliți la Dublin.
„Amplasarea tezaurului și natura unei părți din materialele conținute sugerează că a fost fără îndoială îngropat de membrii bisericii din Northumbria, care se simțeau amenințați, probabil de vikingi”, a rezumat pentru The Independent istoricul Alex Woolf.
Deși soarta proprietarilor rămâne necunoscută, tezaurul a rămas intact după mai bine de o mie de ani, într-o stare de conservare excepțională.
