Misterioasa fugă a șefului serviciilor secrete vest-germane în RDG

 

Faptul că a făcut parte din grupul care a pus la cale asasinarea lui Hitler la 20 iulie 1944 nu l-a ajutat prea mult.

La 20 iulie 1954, șeful Biroului Federal pentru Protejarea Constituției (BfV – Bundesamts für Verfassungsschutz), serviciile speciale din Republica Federală Germania (RFG), a traversat în condiții misterioase granița în Republica Democrată Germană (RDG), via Berlinul de Est, și nu s-a mai întors. 

Conform Neue Zurcher Zeitung, Otto John, supraviețuitor al rezistenței germane față de Hitler, a luat parte în dimineața acelei zile, la o biserică din Berlin Dahlem, la comemorarea a 10 ani de la tentativa de asasinare a lui Adolf Hitler, la 20 iulie 1944.  

Această tentativă de a pune capăt războiului a dus la executarea unei rețele de agenți, juriști și ofițeri conduse de Claus Schenk Graf von Stauffenberg, care ar fi pus la cale atentatul. 

Revista Der Spiegel nota că Otto John (45 de ani) era alături de soția sa Lucie Marlen, când a părăsit biserica vizibil afectat și a participat la ceremonia de la locul execuției din Berlin Plotzensee, unde a izbucnit în plâns. Fratele său s-a aflat printre cei executați la acea vreme. 

Otto John sosise cu avionul în Berlinul de Vest și i-a surprins pe toți când a anunțat că nu are nevoie de nicio escortă. 

În cursul serii de 20 iulie 1954, Otto John a traversat granița în Berlinul de Est cu mașina și nu s-a mai întors. Avea asupra sa mai multe pașapoarte cu identități false și nu a mai respectat obligația de a suna la fiecare 2-4 ore la centrala din Bonn pentru a anunța unde se află. 

La ora 20:00 ar fi avut o întâlnire cu doi agenți ai serviciilor secrete britanice într-un local din Berlinul de Vest, însă în momentul în care n-a mai apărut, cei doi au dat alarma.

Dispariția șefului serviciilor speciale vest-germane a creat o uriașă agitație în RFG. “Este cea mai incredibilă informație de la crearea RFG”, nota Spiegel. Au fost lansate imediat trei ipoteze: a ajuns în sectorul sovietic de bunăvoie, a defectat sau a fost răpit de agenți din est, pentru divulgarea unor secrete de stat.

Ministerul de Interne din Bonn a dat de înțeles la acea vreme că existau indicii că a fost răpit. Poliția din Berlinul de Vest avea informații că a trecut de bunăvoie. Persoana care l-a acompaniat pe Otto John a precizat că acesta „nu mai vrea să se întoarcă în sectorul de vest“.  

După 50 de ani de la eveniment, Neue Zurcher Zeitung (NZZ) recunoaște că s-a bazat pe surse britanice când a publicat pe prima pagină informația că șeful serviciilor secrete din RFG a fost atras într-o cursă în sectorul sovietic, unde a fost reținut.

La 22 iulie 1954, radioul public din Berlinul de Est prezenta o înregistrare audio cu vocea lui Otto John. “Germania este in pericol să se rupă pe veci din cauza disputei între est și vest”, spunea John. 

El solicita acțiuni care să implice toți germanii în procesul de reunificare. Din acest motiv, el ar fi stabilit contacte cu germanii din Est. Înregistarea a fost catalogată de comentatorii vestici ca fiind una regizată.

NZZ amintește că tema reunificării Germaniei a picat într-un moment foarte delicat pentru guvernul vest-german de la Bonn. Sovieticii au avansat de mai multe ori acest subiect în ultimii ani, iar în 1952, Stalin a solicitat britanicilor, francezilor și americanilor să permită alegeri libere în toată Germania, la finalul cărora să conducă un singur guvern, care să dispună și de forțe militare defensive. 

Germania reunificată ar fi rămas neutră și ar fi avut interdicție de la a intra în coaliții militare cu alte state. După moartea lui Stalin în martie 1953 părea că Uniunea Sovietică va accepta o reunificare necondiționată, însă după înăbușirea sângeroasă a revoltei din 17 iunie 1953 din RDG, tema nu mai era de actualitate.

Prioritatea cancelarului Konrad Adenauer era integrarea occidentală a RFG și integrarea deplină în alianța transatlantică. Acordul de apărare din cadrul Comunității Europene a fost ratificat de conducerea de la Bonn încă dinaintea dispariției lui Otto John.

Sursa citata amintește că Adenauer a încercat să limiteze dimensiunile interne și externe ale acestui scandal. El nu și-a înterupt concediul și i-a transmis ministrului de Interne că Otto John nu dispunea de informații importante care să arunce RFG într-o criză. 

Prima victimă a scandalului a fost chiar ministrul de Interne, Gerhard Schroder (doar coincidență de nume cu cel care urma să devină cancelar peste câteva decenii). 

Schroder era acuzat că s-a dus în concediu la Bayreuth, în loc să se prezinte la Bonn, dar și fiindcă ministerul său se agăța de versiunea unei răpiri, deși presa o demontase de ceva vreme. 

Vameșul din Berlinul de Vest declarase public că Otto John însuși conducea mașina cu care a întrat in Berlinul de Est și ar fi trecut granița de bunăvoie.

Schroder a continuat să alunece dintr-o greșeală în alta, când a anunțat că statul oferă 500.000 de mărci vest-germane persoanelor care pot oferi informații care să ducă la elucidarea cazului. Social-democrații (SPD) au inițiat o moțiune de cenzură împotriva sa, însă fără succes, el având în continuare sprijinul creștin-democraților (CDU).

Sătui de această situație, cei  din Comisia pentru „reunificarea germană“ au organizat la11 august 1954 în Berlinul de Est o conferință de presă cu Otto John în prim-plan. 

Au fost invitați peste 300 de jurnaliști de pe tot globul. Evenimentul a fost organizat sub atenta supraveghere a serviciilor secrete est-germane Stasi. Corespondentul NZZ relata telefonic de la fața locului că Otto John a confirmat indubitabil că a ajuns în RDG de bunăvoie.

Fostul șef al spionajului din RFG era convins că aici sunt întrunite cele mai bune premise pentru activitatea în scopul reunificării  “și împotriva amenințării unui nou război”. 

Otto John se referea, conform sursei citate, la o posibilă agresiune militară din partea SUA și a aliaților vest-europeni asupra URSS și a statelor sale satelite.

Cu titlul „Noile teze ale propagandei sovietice“, NZZ aducea la cunoștința publicului că Otto John a lansat acuzații grave la adresa clasei politice din RFG, care ar fi plină de “naziști convinși”. John oferea o listă cu numele celor care au colaborat cu regimul lui Hitler și acum se regăseau  în organigrama statului. “Atmosfera în RFG este marcată de o reînviere a național-socialismului”, a acuzat John în conferința de presă. 

Otto John a fost catalogat imediat în presa din Vest ca fiind un „trădător și prieten al comunismului“. 

După 50 de ani, istoricul Bern Stover din Potsdam demontează această teorie. El amintește că Otto John s-a aflat alături de fratele său printre cei care au pus la cale asasinarea lui Hitler. 

Spre deosebire de fratele său care a fost executat, el a avut posibilitatea să se refugieze la Londra. 

Inițial a fugit la bordul unui avion la Madrid, deghizat în membru al echipajului. Când a fost depistat de Gestapo s-a refugiat la Lisabona. Aici a fost arestat fiindcă arăta altfel decât ceilalți și era suspect, însă portughezii au refuzat să îl extrădeze și l-au trimis ca refugiat politic la Londra. 

După puțin timp a fost preluat de MI 6. 

Grija sa pentru democratia din Vest nu poate fi luată în derâdere, susține sursa citată. 

Otto John a refuzat să facă parte din armata lui Hitler și s-a aflat în grupul de lucru britanic care a pregătit procesul și dosarul mareșalului Erich von Manstein în 1949, în cadrul Procesului de la Nurnberg. 

Ulterior a fost numit în fruntea noului serviciu secret intern,Verfassungsschutz, fiind protejatul britanicilor, unde a văzut cu ochii săi cum foști ofițeri SS și membri ai fostelor servicii secrete naziste erau angajați rând pe rând, deși aveau mâinile pătate de sângele luptătorilor antinaziști, așa cum anunțase și Otto John în celebra conferință de presă.

Istoricul amintește în acest context și de o luptă internă între serviciile secrete germane, fiindcă în paralel cu serviciul condus de Otto John, a fost creat și Serviciul Național de Informatii, (BND, Bundesnachrichtendienst) care avea la bază fosta “Organizație Gehlen” condusă de ofițerul de armată Reinhard Gehlen. Acest serviciu avea intrare directă la cancelarul Adenauer, în timp ce cel condus de John coresponda doar cu un secretar de stat. Sursa citată pune defectarea lui Otto John drept cauza acestei situații.

Stover este de părere că Otto John a defectat din convingere, crezând în misiunea sa pentru reîntregirea germană. Idealul său era ”o Germanie unită, complet eliberată de naziști”. 

El era convins că poate contribui la acest ideal, dar nu în RFG, ci în RDG. Aparenta naivitate a lui Otto John a durat până în 1955, când și-a dat seama că e neputincios și a revenit în RFG via Berlinul de Vest. A fost arestat și condamnat la patru ani de închisoare pentru conspirație la înalta trădare.

Așa cum reiese din arhiva Stasi, Otto John a oferit foarte multe informații pentru Stasi și KGB. După eliberarea din 1958 a încercat aproape 40 de ani să obțină reabilitarea sa. 

În cartea sa autobiografică notează că a fost drogat și răpit în Berlinul de Est. Ar fi colaborat cu sovieticii doar pentru a aștepta momentul potrivit pentru evadarea sa. Colegii săi de generație resping această variantă. Autoritățile vest-germane îl catalogau încă dinaintea defectării ca fiind labil psihic, în timp ce britanicii atrăgeau atenția că bea prea mult și întreține contacte cu persoane dubioase din Est.

Faptul că a făcut parte din grupul care a pus la cale asasinarea lui Hitler la 20 iulie 1944 nu l-a ajutat prea mult. 

Procesul lui John a avut loc într-un moment în care nu mai exista recunoștință în RFG pentru grupul creat de Stauffenberg. Conform istoricului Fritz Stern, până și președintele RFG Theodor Heuss s-a simțit obligat să ofere o justificare pentru ce anume se sărbătorește la data de 20 iulie.

CREDIT FOTO: Wikipedia – Bundesarchiv Bild