La Jocurile Olimpice de la Stockholm, din 1912, au participat trei japonezi. Deplasarea lor a fost posibilă grație generozității conaționalilor lor, care au contribuit la o chetă națională organizată special în acest scop.
Shizo Kanakuri era singurul japonez participant la cursa de maraton. Înalt de 1,70 m, cântărind 67 de kg, el făcuse o călătorie epică de 18 zile pentru a ajunge la Stockholm. Mai întâi pe mare, apoi cu trenul Transsiberian. A ajuns în capitala Suediei pe 2 iunie, cu o lună înainte de începutul Jocurilor Olimpice.
Extenuat, a avut nevoie de cinci zile de recuperare.
În ziua cursei, era excesiv de cald: cel puțin 30 de grade la umbră. Alergătorii, cu capetele acoperite de batiste înnodate la colțuri, formau un pluton compact.
Shizo Kanakuri a luat startul, la fel ca toți ceilalți, însă nimeni nu l-a mai văzut trecând linia de sosire.
Căldura a făcut să abandoneze pe parcurs 32 de concurenți, mai bine de jumătate din totalul de 60. S-a înregistrat chiar și o dramă: favoritul portughez Francisco Lazaro s-a prăbușit la kilometrul 30 și a fost dus imediat la spital în stare gravă.
„Meningită din cauza soarelui”, a stabilit șeful clinicii care s-a ocupat de alergător. I s-au făcut injecții cu apă sărată, starea sa s-a ameliorat, însă la scurt timp a început să delireze și să schițeze mișcări ca și cum ar fi alergat.
Pe 15 iulie, a murit la ora 6.20. Avea doar 21 de ani.
Șocul tragediei a fost enorm. „A murit la fel ca soldatul de la Marathon”, a titrat presa portugheză, „luptând ca un erou să își îndeplinească datoria.”
Născut pe 20 august 1891, Shizo Kanakuri avea aproape aceeași vârstă ca Francisco Lazaro. Se spera că nu a avut și aceeași soartă, deoarece, după cursă, nu s-a găsit nici urmă de el.
Luase startul, dar nu ajunsese la finiș. Nici nu figura pe lista de abandonaților, luați de organizatori de pe parcurs. Eforturile poliției s-au dovedit la fel de inutile de a-l găsi.
Tânărul a devenit curând „Dispărutul din Stockholm”, o adevărată legendă urbană. Zvonurile s-au înmulțit. Unii declarau că l-au văzut clătinându-se pe străzile capitalei Suediei. Alții, că l-au zărit bând un păhărel în compania a două planturoase frumuseți locale.
Însă nici o pistă nu s-a dovedit reală. Lumea a sfârșit prin a uita de Kanakuri.
