Misterele înregistrării Proclamației Regelui Mihai I din 23 august. Războiul din eter

 

Despre 23 august 1944 s-a scris enorm şi, probabil, se va mai scrie. Îmi este imposibil să enumăr toţi istoricii de valoare care s-au aplecat cu competenţă asupra acestui subiect. Controversele vor continua, probabil fiindcă evenimentele s-au petrecut prea curând, pentru a fi studiate fără patimă, după cum spune o zicală chineză. Monarhiștii nu vor accepta în ruptul capului că Majestatea Sa nu a salvat ţara. Că nu trebuia să-l aresteze pe Antonescu şi să-l ţină ca pe ultima slugă în seiful cu timbre al lui Carol al II-lea. Şi, evident, să fie predat comuniştilor conduşi de dezertorul Emil Bodnăraş. Tomuri întregi demonstrează că decizia fostului suveran Mihai a fost una pripită şi a fost luată după presiunile făcute de camarila regală

Pe de altă parte, nu cred nici în teoria celeilalte părţi, care susţine că opţiunea reală era „finlandizarea“ României. O fi semănat Ion Antonescu cu mareşalul Mannerheim, dar aici miza era alta. Geostrategic, bolşevicii ţinteau inima Europei, Germania. Ori, ocupând ţara celor 1 000 de lacuri, sovieticii ajungeau la Marea Baltică, unde deja se aflau. E greu de crezut că ruşii ar fi semnat un tratat de pace cu Antonescu. Teoretic, acesta putea negocia mai bine, aflându-se pe poziţii de forţă. Altfel tratezi cu un guvern legal decât cu o mână de conspiratori. Spun doar teoretic pentru că sferele de influenţă fuseseră deja împărţite, iar soarta noastră pecetluită. Negocierile româno-sovietice de la Stockholm nu au fost decât baloane de săpun, praf aruncat în ochii Bucureştiului. Dacă anglo-americanii ar fi dorit să ajute estul Europei, puteau să debarce şi în Balcani. Celelalte ipoteze sunt simple speculaţii, iar din păcate istoria nu se face cu „poate“.Prezentăm în continuare amănunte inedite privind 23 august 1944. Precizăm că la documentele sunt din dosarul „Actul de la 23 august în lumina comentariilor străine“ realizat de Ministerul Propagandei, Direcţia Radio-Ascultare în 1946 aflat în custodia CNSAS și publicate în cartea  – "Război în eter. 23 august 1944 pe unde radio", editura RAO, 2015

 

 

De la bun început trebuie să explicăm că radioul era şi este în continuare o armă de propagandă teribilă. După 1928, de la prima emisiune a postului, transmisă în eter la data de 1 noiembrie, ascultarea emisiunilor de radio devenise o practică pentru mulţi romani. În 1939 existau 316 000 de aparate de radio; se obişnuia ascultarea în comun a unor concerte şi piese de teatru, astfel că aproximativ două milioane de români beneficiau de transmisiunile Societăţii Române de Radiodifuziune.

Un radio revenea la circa 44 de oameni

După izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial şi mai ales după intrarea României în război, radiodifuziunea şi-a luat măsuri de precauţie referitoare la eventuala distrugere a posturilor principale. În acest sens, s-a creat o reţea de posturi experimentale pe unde scurte de 75 kW în diferite puncte ale ţării. Primul dintre acestea, intitulat „Dobrogea“, fusese instalat la Constanţa, postul „Carpaţi“ se afla la Sinaia, postul „Argeş“ la Bucureşti, „Moldoviţa“ la Iaşi, iar „Gloria“ în Crimeea.                                                                                                                         Postul „Radio Moldova“ de la Iaşi, cu o putere de emisie de 100 kW şi înfiinţat la 2 noiembrie 1941, denumit „Radio Moldoviţa“ în 1944, a fost singurul post teritorial care a funcţionat în timpul regimului antonescian, ca principal post de propagandă românească şi antipropagandă sovietică2. La 18 martie 1944, postul „Moldoviţa“ este evacuat la Bod, unde a continuat să emită până la 23 august.               Cu toate pierderile teritoriale din 1940, România continua să fie o ţară mare. Conform recensământului din 6 aprilie 1941, România avea o populaţie de 13 535 757 de oameni. Potrivit calculelor făcute de specialişti, un radio revenea la circa 44 de oameni. Dacă scădem copiii şi ţinem cont că partea bărbătească era încorporată, ne putem da seama de ce Regele a ales Radioul. Acesta era o armă teribilă de propagandă.

Iată declaraţia Regelui Mihai de la ora 22.30 în integralitatea ei. Proclamaţia Majestăţii Sale Regelui

RADIO ROMÂNIA

– ROMÂNI,

În ceasul cel mai greu al istoriei noastre am socotit, în deplină înţelegere cu Poporul Meu, că nu este decât o singură cale, pentru salvarea Ţării de la o catastrofă totală: ieşirea noastră din alianţa cu Puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite.

Un nou guvern de Uniune Naţională a fost însărcinat să aducă la îndeplinire voinţa hotărâtă a ţării de a încheia pacea cu Naţiunile Unite. România a acceptat armistiţiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. Din acest moment încetează lupta şi orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum şi starea de război cu Marea Britanie şi Statele Unite. Primiţi pe soldaţii acestor armate cu încredere. Naţiunile ne-au garantat independenţa Ţării şi neamestecul în treburile noastre interne. Ele au recunoscut nedreptatea dictatului de la Viena, prin care Transilvania ne-a fost răpită.

Români,

Poporul nostru înţelege să fie stăpân pe soarta sa. Oricine s-ar împotrivi hotărârii noastre libere luate şi care nu atinge drepturile nimănui este un duşman al Neamului nostru. Ordon Armatei şi chem Poporul să lupte prin orice mijloace şi cu orice sacrificii împotriva lui. Toţi cetăţenii să se strângă în jurul Tronului şi al Guvernului pentru salvarea Patriei. Cel care nu va da ascultare guvernului se opune voinţei Poporului şi este un trădător de Ţară.

Români,

Dictatura a luat sfârşit şi cu ea încetează toate asupririle. Noul Guvern înseamnă începutul unei ere noi în care drepturile şi libertăţile tuturor cetăţenilor Ţării sunt garantate şi vor fi respectate. Alături de armatele Aliate şi cu ajutorul lor, mobilizând toate forţele naţiunii, vom trece hotarele impuse prin dictatul nedrept de la Viena, pentru a elibera pământul Transilvaniei noastre de sub ocupaţia străină.

Români,

De curajul cu care ne vom apăra cu armele în mână independenţa împotriva oricărui atentat la dreptul nostru de a ne hotărî singuri soarta depinde viitorul Ţării noastre.                                                                                                                              

Cu deplină încredere în viitorul Neamului Românesc, să păşim hotărâţi pe drumul înfăptuirii României de mâine, a unei Românii libere, puternice şi fericite.

MIHAI I  REGELE ROMÂNIEI

 

Un discurs imprimat de 3 ori!

În ciuda propagandei comuniste niciun tehnician comunist nu a înregistrat Proclamaţia Regală. După cum mărturisea Vasile Ionescu, directorul Societăţii Române de Radiodifuziune, în seara zilei de 23 august, către ora 20.30, la solicitarea acestuia, discursul Regelui Mihai I a fost imprimat de trei ori de o echipă a Radioului, condusă de inginerul Alexandru Lohan. „Am făcut trei imprimări – preciza Vasile Ionescu – pe discuri speciale decelit, pe care le avea în folosinţă exclusivă numai Radiodifuziunea şi aceasta pe considerentul de a avea posibilitatea să aleg spre difuzare pe cel mai bine imprimat şi totodată să avem imprimări în plus pentru orice eventualitate neprevăzută.“ Tot către ora 20.30, Vasile Ionescu i-a telefonat lui N. Rădulescu, în realitate directorul adjunct al emisiei şi nu director de programe, cerându-i să anunţe la microfon din 15 în 15 minute iminenta difuzare a unui important comunicat. Ionescu scria că el însuşi ar fi dictat textul respectivului anunţ care suna „Atenţie, lăsaţi aparatele deschise. În curând vom transmite în cadrul Radiojurnalului un comunicat important pentru Ţară“. Vasile Ionescu a primit documentele adiacente Proclamaţiei Regale în jurul orei 22.05, a mers cu ele la Radio, i-a convocat în biroul lui pe Victoria Constanţa Gheorghiu, secretara Direcţiei Generale, pe Nicolae Rădulescu, director adjunct al emisiei, pe inginerul Valentin Bude, şeful studiourilor şi al serviciului tehnic, căruia i se încredinţase un exemplar din cele trei discuri imprimate, pe Rodica Gologan, controloarea generală a programelor, pe Valentin Dimitriu, unul dintre crainicii de serviciu, pe Constantin Plopşoru,inspector însărcinat cu coordonarea pazei, dar şi pe ofiţerul german însărcinat cu emisiunea Ora Germaniei, care a fost imediat anihilat. Fostul director general al Radioului dezminte categoric pretinsa fugă a crainicilor1. Cum ora Radiojurnalului trecuse, aceştia, pe nume Gheorghe Soare, Valentin Dimitriu şi Aurora Bălăceanu, au citit documentele asociate Proclamaţiei Regale după încheierea programului informativ şi prima difuzare a Proclamaţiei Regelui Mihai. Prima lectură a respectivelor documente a fost făcută de Nicolae Rădulescu, documentele au fost traduse şi citite şi în limba franceză de crainicul Dyspré Paleologu.

 

Regele pleacă la Poiana Gorj

Reacţia germană nu s-a lăsat aşteptată. Asta s-a întâmplat timp de câteva ore, trecând graniţa zilei de 23 spre 24 august, pentru că în dimineaţa zilei de 24, pe la ora 5.30, deja au început bombardamentele germane şi s-a distrus inclusiv partea din Palatul Regal unde a fost arestat mareşalul Antonescu. „Regele însă plecase noaptea din Bucureşti, la Poiana Gorj“, spunea Ionescu.                                             

Clădirea Radioului a fost bombardată de mai multe ori, începând din dimineaţa zilei de joi, 24 august 1944, şi emisia s-a întrerupt. Șaisprezece lucrători ai Radioului au murit în clădirea din str. G-ral Berthelot. Istoricul Eugen Denize vorbea de patru morţi, angajaţi ai Radio, şi zece militari care asigurau paza, iar alţi cinci angajaţi şi doi militari răniţi.                                                                             

Relatarea dramatică a evenimentelor, păstrată în Fonotecă, a fost făcută de Vasile Ionescu, directorul din acea perioadă al Radiodifuziunii Române:                                 

„La Bucureşti, cu fostul Radio Bucureşti atacat şi ocupat de trupele germane la ora 11.00 şi cu sediul Radiodifuziunii şi studiourile distruse prin ultimul bombardament aerian de la ora 16.20, am plecat, cu toate că aviaţia germană încă bombarda Capitala, la comandantul militar al Capitalei, să informez şi să cer sprijin pentru stingerea incendiului ce se declanşase după bombardare. Nu am putut obţine sprijinul solicitat, pentru că pompierii erau evacuaţi în comunele suburbane şi blocaţi de trupe inamice care asediau Bucureştiului. A trebuit să informez guvernul de noua situaţie creată prin scoaterea din funcţiune a studiourilor şi a Radio Bucureşti şi găsind pe primul-ministru, generalul adjutant Constantin Sănătescu, în adăpostul Băncii Naţionale, adăpost care prezenta singurul garanţia de a rezista chiar şi la o bombă de 2 000 de kg, i-am raportat starea de fapt şi am propus că pentru continuarea misiunii începute este necesar să trec munţii Carpaţi şi acolo să duc mai departe opera de informare şi orientare a opiniei publice româneşti şi străine asupra actului de la 23 august ’44, prin posturile Radio România Bod, Dacia România, Bucegi şi Piatra. Primul-ministru, felicitându-mă pentru acţiunea întreprinsă şi reuşită până atunci, servind cauzei naţionale, mi-a aprobat «planul temerar» – expresia sa – şi în acest scop, înapoindu-mă la fostul sediu al Societăţii de Radiodifuziune, care acum nu mai era decât o mare movilă de moloz fumegând, am luat măsurile pentru continuarea lucrărilor de scoatere a răniţilor şi morţilor de sub dărâmături şi transportarea răniţilor la spitale, de stingere a incendiului ce începuse să ia proporţii, întrucât explozia bombelor a aprins şi rezervorul de combustibil al societăţii, de a întreprinde anumite măsuri gospodăreşti şi de a ţine legătura cu autorităţile. Utilizând una din maşinile disponibile ale instituţiei, care fusese distrusă complet de bombardament, am plecat în seara de 24 august 1944, ora 19.30–20.00, spre zona de dispersare a Radiodifuziunii, aflată pe Valea Timişului şi în împrejurimile Braşovului, utilizând via Bucureşti – Piteşti – Râmnicu Vâlcea – Făgăraş – Braşov, nefiind accesibilă calea cea mai directă şi apropiată pe Valea Prahovei.” În aceeaşi zi de 24 august 1944, locaţiile posturilor Societăţii Române de

Asediu de la Bod

Radiodifuziune au fost atacate concomitent de armatele germane: postul de la Bod a fost asediat timp de 7 ore de un detaşament de 120 de persoane, în timp ce postul de la Băneasa (Radio Bucureşti, de care vorbeşte Vasile Ionescu) a fost cucerit de germani, la ora 11, şi avea să fie eliberat abia în 29 august.                                                La puţin timp după întreruperea din prima parte a zilei de 24 august, Radio România şi-a reluat transmisia din studiourile de ajutor din zona Bod–Braşov până la 28 august, când un atac de 20 de avioane, care au aruncat 70 de tone de bombe, a scos din funcţiune postul Radio România. Emisiunea a continuat prin punerea în funcţiune a posturilor pe unde scurte Bucegi (Sinaia – vila generalului Gh. Rasoviceanu), Carpaţi (Palatul Regal Peleş) şi Piatra (în spatele vilei lui Antonescu de la Predeal).                                                                                                                       

La staţia Bod, emiţătorul de 150 kW a fost pus în funcţiune la 1 ianuarie 1936. Emisiunile erau lucrate şi transmise dintr-un studio improvizat aflat într-o casă din str. G-ral Berthelot nr. 71. Cele trei posturi pe unde scurte vor funcţiona până în data de 31 august, când sunt repuse în funcţiune posturile Radio Bucureşti I şi II.

 

Parteneri