Mişcarea Paneuropeană a contelui Richard Nikolaus von Coudenhove Kalergi
Considerat unul dintre părinții fondatori ai Europei unite și prima persoană căreia i s-a desemnat, în 1950, Premiul Charlemagne, contele Richard Coudenhove-Kalergi a fost fiul unui diplomat austriac, Heinrich Coudenhove-Kalergi și al unei prințese japoneze, crescut de mic într-o atmosferă cosmopolită, în Boemia bilingvă și, după război, în Viena. Decepționat de evoluția europeană ulterioară Primului Război Mondial și de eșecul Ligii Națiunilor, contele Kalergi a devenit partizanul Europei unite politic, o creație menită să protejeze interesele națiunilor continentului.
Lucrarea sa celebră, Pan-Europa, constă în XI capitole, în cadrul cărora sunt abordate teme majore, cum ar fi pericolul (și prevenirea) unui nou război în Europa, limitele geografice și culturale ale paneuropenismului, rădăcinile sale, adversarii săi etc. În viziunea lui Kalergi, entitatea politică a Europei, pe care a denumit-o Paneuropa, pentru a o deosebi de Europa cultural-geografică, nu cuprindea nici Marea Britanie, nici Rusia. În capitolul III, contele austriac explică natura politica britanică: „Din punct de vedere politic, Marea Britanie este deja un continent, care nu este european, nici asiatic, nici african, nici australian, nici american, ci pur și simplu britanic”, prin urmare Paneuropa trebuie să continue fără Anglia, nu însă și împotriva Angliei, întrucât Kalergi vedea relațiile dintre cele două entități politice bazate pe cooperare și pe necesitatea europenizării celorlalte părți ale lumii. În ceea ce privește Rusia, Coudenhove-Kalergi făcea apel la un tip de solidaritate europeană, argumentând că, în fața pericolului Rusiei, în fruntea căreia ar urma să fie un Napoleon rus, al Orientului, „obiectivul comun al tuturor europenilor, fără distincție de partid sau națiune, ar trebui să fie prevenirea invaziei rusești”.
Kalergi acordă atenție și problemei minorităților, devenită spinoasă după retrasarea frontierelor de la finele Primului Război Mondial, în special în partea răsăriteană a continentului
Frontierele trasate în favoarea câștigătorilor nu corespundeau însă realităților lingvistice și culturale, ceea ce conducea inevitabil la o naționalizare forțată, căreia minoritățile i se opunea înverșunat. Soluția pe care o propune Kalergi în capitolul X este o „Magna Carta a tuturor națiunilor europene”, prin care fiecărei persoane i se va putea oferi posibilitatea de a-și folosi limba maternă în fața legii și în administrație și de a-și educa copiii în interiorul comunității culturale . Probleme legate de etnii și naționalitate ar putea fi rezolvate și prin integrarea economică și politică și printr-o mai amplă pătrundere a principiilor democratice, granițele pierzându-și treptat din importanță.
Amestec de analiză politică pertinentă și idealism, construcția politică paneuropeană imaginată de Coudenhove-Kalergi conținea germenii viitoarei Europe unite, mai mult economic și mai puțin cultural, unele dintre propunerile sale devenind realitate, cum ar fi utilizarea limbii engleze drept limbă comună, o lingua franca necesară eliminării competiției dintre limbile naționale, fără ca principiul egalității în drepturi a tuturor limbilor naționale să fie încălcat .
