Primul delegat al României la sesiunile Ligii Naţiunilor pune bazele şcolii naționale moderne de chirurgie

 

Născut la 13 septembrie 1860, la Ploieşti, Thoma Ionescu și-a făcut studiile liceale la Bucureşti şi pe cele universitare la Paris - Medicina (1878-1892) şi Juridice (1879-1882).

Şi-a luat doctoratul în medicină în 1892, cu teza „Le colon pelvien pendant la vie intrauterine”, după ce, în 1890, i se decernase Premiul Laborie al Academiei de Medicină din Paris pentru lucrarea „Hernies internes rétro- péritonéale”.

Profesor agregat de anatomie la Facultatea de Medicină din Paris (1892-1894).

Revenit în ţară în 1894, a fost numit profesor de anatomie topografică şi clinică chirurgicală la Facultatea de Medicină din Bucureşti (1894-1926).

Rector al Universităţii din Bucureşti (1912-1915).

Întemeietor al şcolii moderne româneşti de chirurgie şi de anatomie topografică, a fost iniţiator şi organizator al Societăţii de Chirurgie din Bucureşti (1897) şi a fondat periodicele Arhives des Sciences Médicales (1896) şi Revue de Chirurgie (1897).

A fost solicitat să colaboreze la ampla lucrare editată de P.J. Poitier „Traité d’anatomie humaine” (capitolul „Tube digestif – anatomie et histologie”, 1895).

A adus contribuţii considerate clasice privind studiul faringelui, peritoneului, abdomenului, duodenului, colonului pelvian etc.

A fost un inovator în numeroase domenii ale chirurgiei, practicând extracţia tumorilor nervului optic fără ca globul ocular să fie afectat; a conceput şi a realizat o operaţie radicală a cancerului uterin; a introdus noi tehnici operatorii în splenectomie, în craniectomie, în rezecţia stomacului în forme grave de ulcer, în operaţiile de hernie etc.

Rezultatele cercetărilor sale le-a prezentat în numeroase lucrări ştiinţifice.

A fost şi un inovator în domeniul anesteziologiei, promovând rahianestezia înaltă, utilizabilă şi în intervenţiile chirurgicale pe cap şi la gât, impusă ca „metodă românească” (La rachianesthésie générale, 1919).

A imaginat o serie de instrumente chirurgicale, între care mai multe tipuri de „depărtătoare abdominale”.

Pe lângă activitatea în domeniul medical, s-a numărat printre militanţii de seamă ai desăvârşirii statului naţional unitar român, făcând parte din Consiliul Naţional al Unităţii Românilor din Paris (1918).

Între 1920 şi 1921 a fost primul delegat al României la sesiunile Ligii Naţiunilor. Membru de onoare al Academiei Române (5 iun. 1925).

A murit la 28 martie 1926, la Bucureşti.