Două minciuni ale revoluției islamice din Iran

 

Imediat după recunoașterea triumfului său și a revoluției islamice din Iran, ayatollahul Khomeiny a scris în preambulul Constituției următoarele:

„Conținutul Islamic al revoluției era o mișcare pentru victoria tuturor dezmoșteniților asupra celor puternici, în Iran și în străinătate (…), pentru eliberarea popoarelor sărace și oprimarea lumii”. În altă parte, se enunță: „trebuie să fim vigilenți, pentru ca, în numele Iranului, satanele să nu vă îndepărteze de Islam. Toată corupția existentă este produsul naționalității și al naționalismului. Să invocăm aceste probleme nu duce decât la semănarea discordiei”.

Demnitarilor șiiți și suniți, el le explică: „Ei vor ca noi să nu fim frați, ca musulmanii să se izbească de dificultăți dintre care una se prezintă sub forma națiunii; un popor se intitulează persan, altul se pretinde arab (…) Intelectualii sunt cei care, după ce și-au făcut studiile în Occident sau în Orient, au venit să propage naționalismul, cu intenție sau nu…”, căci, explica tot el, naționalismul este sinonimul laicității, occidentalizării, corupției.

Idei noi, venite din partea sa, erau formulate în anii 1960 și 1970. Astfel, Mehdi Bazargan, șeful guvernului Islamic, numit de Khomeiny, credea că „obiectivul revoluției era să slujească Iranul pe calea Islamului”. El a fost foarte surprins să vadă că, dimpotrivă, Khomeiny voia „să servească Islamul prin intermediul Iranului”.

Ăsta e primul paradox.

Femeile din Iran, în bună parte, militaseră, pe vremea Șahului, pentru o anumită islamizare, opusă regimului. De asemenea, ele participaseră la revoluția islamică. Dar opresiunea căreia le-a devenit victime le depășește curând puterea de înțelegere. Sub Khomeiny, restricțiile poligamiei sunt abolite, vârsta căsătoriei este coborâtă de la 14 la 9 ani, copiii vor fin încredințați soțului în caz de divorț etc. Interdicțiile care le erau impuse le depășeau cele mai negre așteptări. Doar talibanii din Afganistan mergeau mai departe cu asuprirea femeilor. Ăsta e al doilea paradox, de fapt încă o uriașă minciună cărora le căzuseră victime.

Sursa: Marc Ferro, Șocul Islamului