Domnitorul Mihai Sturza se angaja față de Franța să renunțe la tron în schimbul unirii Principatelor

 

Domnul Moldovei, Mihai Sturza (foto), dorind să se apropie de țările apusene, a chemat la el, pe 28 ianuarie 1839, pe cei doi consuli francezi (Colson de la București și Hubert de la iași) și, în secret, s-a angajat în scris față de Franța, așa cum făcuse munteanul Câmpineanu față de Anglia.

În act Ghica scria: „Țara de fapt se află sub stăpânire rusească. Domnii sunt numai instrumente pasive ale influenței moscovite, stăpânire nu au, nimic nu pot să fac, nici rău, nici bine, cu toate că la rău mai ușor le-ar permite, întrucât în felul acesta ar putea să atragă asupra lor ura cetățenilor. Consulii moscoviți, împotriva convențiunilor, se amestecă în toate, atrăgând asupra Domnilor disprețul tuturora”.

 

Mai departe, Sturza stăruia să convingă Franța de necesitatea unirii Moldovei cu Muntenia, chiar dacă ar trebui el să renunțe la Domnie.

Acest document a fost trimis de Colson la Paris.

 În această vreme, în țara Românească, Turcia avea de gând să-l schimbe pe domnitorul Ghica cu colonelul Câmpineanu. Din această cauză între Ghica și Câmpineanu se dădea o crâncenă luptă diplomatică. Ghica a plecat la Viena după ajutor, iar Câmpineanu a luat drumul parisului și al Londrei. Ofițerul polonez Ian Woronicz (1805-1874), care era în 1838 agentul de influență în Principatele Române al polonezilor aflați în exil în Franța, nota: „Câmpineanu de mai mulți ani lucrează la renașterea poporului său și la scoaterea lui de sub influențele rusești. E un om perfect, capabil și cu sufletul distins”.

 

Cel mai amre susces repurtat de Woronicz în timpul cât a stat la Bucrești (octombrie-decembrie 1838) a fost tratatul de alianță încheiat cu naționalistii români, la care s-a ajuns în urma stăruințelor consulilor francez și englez. Anume, Câmpineanu, însărcinat de episcopul de Buzău și de marea majoritatea a naționaliștilor români s-a obligat pe hârtie față de Polonia să dea ajutor armat și să se ridice împotriva rusiei. Consulul francez Colson era încântat de acest succes și în mod public sublinia covârșitoarea lui însemnătate pentru soarta celor două țări.

În urma eșuării revoluției polone din 1830-1831, majoritatea participanților a fost nevoită să părăsească Polonia. Bejenarii poloni s-au împrăștiat prin toate țările Europei. Parte din ei s-au oprit în Moldova și Muntenia, dar majoritatea a plecat în Franța, de unde lucrau pentru căpătarea independenței.

 

Sursa: T. Holban, Emigrația polonă în anii 1831-1848 și influența ei asupra mișcărilor de independență ale Românilor, studiu din 1934

Parteneri