Migrația, așezarea și evoluția comunității rome în spațiul românesc (XIV-XIX)
În Țările Române robii au fost integrați în societate, dar ca o clasă inferioară, exploatată. Țiganii erau robi și înainte de a veni în spațiul românească la nord de Dunăre în secolul XIV și nu au părăsit, la nivel colectiv, acest statut până în secolul XIX, odată cu desființarea instituției. Însă robia în spațiul românesc nu a devenit o realitate odată cu migrația romilor, ci exista deja la venirea lor, prin sclavii tătari. Țiganii nu au fost sclavi în centrul și vestul Europei.
În schimb, au fost până în secolul XVIII alungați, deportați sau chiar victimele unor pogromuri din cauza vrăjitoriei și a furtului. Erau un popor nedorit în Occident pentru că nu se integrau în cadrul comunităților.
Termenul apare pentru prima dată în spațiul românesc în vremea lui Ștefan cel Mare (1470), sub denumirea de ,,holop”. În practică, statutul robilor ținea de cutumă, în ciuda legilor cu privire la ei. Țigănăritul, introdus de Mavrocordat în 1711 și reluat de Racoviță în 1725, presupunea o taxă care consta în doi galbeni pe cap de țigan. În teorie, omul liber care se făcea vinovat de moartea unui rob țigan trebuia executat. Însă nici un boier nu a primit pedeapsa capitală.
În secolul XVIII apar căsătoriile mixte care nu mai duc la înrobirea omului liber conform Așezământului lui Mavrocordat. Această reformă a fost din ce în ce mai contestată de boieri, renunțându-se la ea. În Regulamente Organice căsătoriile mixte erau interzise.
Mai târziu, în Muntenia și Moldova, au apărut vătășiile de țigani
Mai multe cete erau puse sub ascultarea unui vătaf. Din secolul XVIII începe să fie numit cu termenul de bulibașă, fiind numit de domn în această ,,funcție” și având aceleași atribuții ca judele, doar că la un nivel superior. Pe lângă acest vătaf numit bulibașă, domnia a mai pus un alt vătaf român cu rol fiscal. Robii au fost folosiți de mânăstirile Cozia și Govora încă din timpul lui Mircea cel Bătrân și până în secolul XIX pentru tăierea sării de la ocnele mari.
În orașele săsești, țiganii erau călăi, gropari sau hingheri. Aveau obligații precum repararea porților sau curățatul latrinelor și al străzilor. Țiganii au fost integrați economic. Au fost adăugați meșteșugarilor din țară, au fost aduși pe marile moșii după perioada de avânt economic, iar în a doua jumătate a secolului XVIII țiganii și străinii în Transilvania și Moldova monopolizaseră ,,artele mecanice”.
Începând cu secolul XIX, se integrează în diferite comunități abandonându-și limba și obiceiurile după cum remarcă Mihail Kogălniceanu. Sunt asimilați de tătari în Dobrogea, de germani sau maghiari în Transilvania și de români în Valahia și Moldova.
