Cerul va avea înnorări şi temporar se vor semnala precipitaţii în cea mai mare parte a ţării.
În regiunile sudice şi sud-estice vor predomina ploile, în timp ce în restul teritoriului, precipitaţiile vor fi pe arii mai restrânse dar mixte, cu precãdere în zonele deluroase şi de podiş.
Izolat vor fi condiţii de polei. La munte va ninge, se va depune strat nou de zãpadã, iar vântul va avea intensificãri, mai ales pe creste, viscolind ninsoarea şi spulberând zãpada. Intensificãri ale vântului vor fi local şi în restul teritoriului, în special ziua, în sud şi în est.
Pe alocuri, dimineaţa şi noaptea, vor fi condiţii de ceaţã.
În București, vremea va fi în continuare mai caldã decât în mod normal pentru aceastã datã, chiar dacã faţã de intervalul precedent valorile termice diurne vor scãdea.
Cerul va avea înnorãri, mai accentuate în prima parte a zilei şi din nou noaptea, când trecãtor va ploua slab.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în timpul zilei. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 9 grade, iar cea minimã va fi de 1 – 3 grade.
Sursa: stirimeteo.ro

- O lecție de diplomație uitată: audiența lui Vasile Alecsandri la Lordul Malmesbury, șeful diplomației britanice
- Sinodul Ecumenic de la Niceea Medalion aniversar la împlinirea a 1700 de ani (325-2025)
- Închipuit urmaș al lui Genghis-Han, admirat de Hitler „Baronul sângeros”, dușmanul feroce al statului bolșevic întemeiat de Lenin