Dar să-i dăm din nou cuvântul maestrului Ion Tik:
O ciudată împestrițare de oameni de cea mai pură și mai parfumată esență, în căutarea unei „ore” și a unui „loc” în acest „laborator” fermecat care ascunde atâtea taine și săvârșește atâtea minuni!
Cine ar putea crede că Ionică și salonul pe care-l conduce cu atâta măestrie, joacă în viața elegantelor noastre, un rol hotărâtor?
Cine ar putea bănui că în jurul unui foarfece ca oricare altul, a câtorva scule și a câtorva aparate, cucoanele noastre își împletesc toate visările în nebiruita dorință de a li se reda cât mai complect ceiace au pierdut sau ceiace a uitat natura să le dăruiască?
Și totuși, acolo, în atmosfera parfumată a salonului de coafură se săvârșește „taina cea mare” a părului ciufulit după o noapte de bal, a unghiilor care și-au pierdut eleganța sau a sprâncenelor stufoase care „strică” linia ochilor; acolo, în vapori de parfum, în aburi de apă, de mirodenii exotice, de șoapte, de bucurii înăbușite, de regrete și de speranțe, în atmosfera încărcată de esențele tuturor parfumeurilor de pe glob, elegantele noastre suportă supliciul aparatelor și al tuturor invențiilor pe care „arta modernă”, în luptă cu vitregia narurei le-a născocit spre folosul femeei…
Iată-mă într-o zi la Ionică, în salonul rezervat Domnilor, privindu-mi în oglinzile mari barba care reclama un brici ascuțit și ochii iscoditori cari reclamau un… reportaj pentru „Ilustrațiunea română”.
Coafura Regelui Mihai
Ca să „cercetez” salonul Doamnelor și să asist indiscret la micile operații ale „maeștrilor” părului, unghiilor și sprâncenelor, aveam nevoe de permisiunea patronului, Ionică Oprișan, „coaforul Curții Regale”.
-Domnul Ionică este aci?
-Nu, îmi răspunse casierița contrariată, desigur, că și un Domn poate căuta pe coaforul cucoanelor… Este la Palat; tunde pe M. S. Regele Mihai…
Câteva minute de așteptare.
Domnii se așează în fața oglinzilor și frizerii, în grabă, săpunează, rad, aranjează părul cu grații caracteristice acestor breslași „subțiri”.
Un domn care așteaptă în fața oglinzii își freacă ochii ca și când ar vrea ca oglinda să-i reflecte chipul numai după ce briciul și-a făcut datoria.
În definitiv s-ar putea găsi și oglinzi dintre acelea care să arate omului chipul „numai după ce s-a făcut frumos”.
Dincolo, în salonul Doamnelor, freamăt de vorbe, țăcănit ritmic de foarfeci, și pași nervoși de cucoane care-și așteaptă rândul.
Între cele două saloane, în mijlocul ușei, două ucenice cu ochii șireți își raportează reciproc „buletinul zilei” al celor petrecute în boxele rezervate pentru smulsul sprâncenelor și spălatul părului.
Sosește Ionică, patronul, „omul afabil” cu clientela și cu personalul…
